vineri, 19 aprilie 2024 0 comentarii

SURAT AL-iKHLAS ESTE ECHIVALENTUL A TREI PĂRȚI DIN NOBILUL CORAN

 

În Numele lui Allah Ar-Rahman (Cel Milostiv),

Ar-Rahīm (Cel Îndurător)

Toată Slava I se cuvine lui Allah, Stăpânul lumilor, şi binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed, a familiei sale, a companionilor săi şi asupra tuturor celor care urmează Calea Sa cea Dreaptă. Fie ca Allah Cel Atotputernic să aibă milă de ei în Ziua Judecății!

 

Abu Sa’id Al-Khudri (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat în legătură cu Surat Al-Ikhlās (capitolul 112 din Nobilul Coran) cum că:

„Mesagerul lui Allah () a spus: «(Jur) pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu, (Surat Al-Ikhlās) este echivalentă cu trei părți din Coran.»”

Conform unei alte versiuni a aceluiași hadith, el () i-a întrebat pe companionii săi (Allah să fie mulțumit de ei!):

„«Este oricare dintre voi incapabil să recite o treime din Coran într-o singură noapte?» Ei (Allah să fie mulțumit de ei!) au considerat că aceasta ar fi o greutate, așa că au spus: «O, Mesager al lui Allah, care dintre noi ar fi capabil să facă asta?» El () le-a spus: «Qul hu Allahu Ahad (Surat Al-Ikhlās) este echivalentă cu o treime din Coran.»” (Al-Bukhari, în Riyad-us Salihin 1010)

De asemenea, Abu Darda (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah () i-a întrebat:

„«Este vreunul dintre voi incapabil să recite trei părți din Coran într-o singură noapte?» Ei (Allah să fie mulțumit de ei!) au întrebat: «Cum ar putea vreo persoană să recite o treime din Coran într-o singură noapte?» La aceasta, Profetul () a spus: «Spuneți: „El este Allah, Unul (Surat Al-Ikhlās) este echivalentul unei treimi din Coran.»” (Muslim 811a)

O variantă a acestui hadith se găsește și în Jami At-Tirmidhi, 2900, clasificat drept sahih de către Al-Albani.

Al-Mubarakpuri a afirmat în Sharh At-Tirmidhi că aceasta ar putea însemna că oricine citește această Sură de trei ori este ca și cum ar citi întregul Coran.

Citirea acestei Sure de trei ori este de asemenea confirmată ca parte a pomenirii lui Allah (adkhar) pe care o facem dimineața și seara și atunci când mergem la somn. Trimisul lui Allah ()  a spus:

„(…) Spune: «El este Allah, Unul (Surat Al-Ikhlās) și Al-Mu’awwidhatayn (Al-Falaq și An-Nās)  de trei ori dimineața și seara și acestea vor fi suficiente pentru tine împotriva a orice.»” (Jami At-Tirmidhi, 3575, clasificat hasan de către Al-Albani)

În plus, Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat că:

„De fiecare dată când mergea la somn, Profetul () își împreuna mâinile și sufla în ele, apoi recita în ele (împreunându-și mâinile) ultimele trei Capitole din Coran (112, 113 și 114). Apoi, el și le trecea peste toate părțile trupului la care putea ajunge, începând cu capul și fața și cu partea din față a trupului său. Făcea acest lucru de trei ori.” (Sahih Al-Bukhari, 5017)

Cu toate acestea, ulama’ (învățații) afirmă că obținerea recompensei menționate în aceste ahadith nu servește citirii întregului Coran. La fel, citirea în mod repetat a Surei Al-Ikhlās în mod repetat nu servește recitării Surei Al-Fatihah în rugăciune, iar citirea ei de trei ori nu servește citirii întregului Coran pentru cel care a promis că va citi întregul Coran.

Și Allah știe mai bine!

marți, 12 iunie 2018 0 comentarii

TAFSIR SURAT-UL QADR (97) - IBN KATHIR




97. Surat Al-Qadr (Noaptea Destinului Divin)

În numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul),
Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)

1. Cu adevărat, Noi l-am trimis pe el (acest Coran, adică am început revelarea lui) în noaptea Al-Qadr (noaptea Onoarei şi a Decretului, aceasta fiind una dintre ultimele zece nopți ale lunii Ramadan, în timpul căreia Allah Decretează destinul robilor Săi pentru următorul an).
2. Şi cum ai putea tu şti (o, Profetule; adică nu îţi poţi imagina) ce (cât de măreaţă) este noaptea Al-Qadr (o expresie care arată cât de importantă este această noapte)?
3. Noaptea Al-Qadr este mai bună decât o mie de luni (adică actele de adorare adresate lui Allah din această noapte sunt mai bune decât actele de adorare adresate Lui făcute pe parcursul a o mie de luni, adică 83 de ani şi 4 luni).
4. În timpul ei, coboară îngerii şi Ar-Rūh (Duhul, adică îngerul Gavriil), cu Permisiunea Domnului lor, cu toate Decretele  (pentru toate acţiunile din acel an).
5. (Întreaga noapte) Este pace (şi Bunătate din partea lui Allah faţă de robii Săi dreptcredincioşi) până la ivirea zorilor.

Virtuțile Nopții Al-Qadr

Allah Preaînaltul ne informează că a trimis Nobilul Coran în Noaptea Al-Qadr, care este o noapte binecuvântată, după ne spune El, Preaînțeleptul:
„Și noi l-am trimis într-o Noapte binecuvântată (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 44:3]
Aceasta este Noaptea Al-Qadr și aceasta se găsește în luna Ramadan, după cum găsim într-un alt verset coranic:
(Aceste zile sunt) luna Ramadan (luna a noua a calendarului musulman), în care a fost trimis Coranul (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:185]
Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el!) și alții au spus:
„Odată, Allah a trimis întreg Coranul de la Tablele Păstrate (Al-Lawh Al-Mahfuz) la Casa Puterii (Bayt-ul Izzah), care este cerul acestei lumi. Apoi, el a venit pe bucăți la Mesagerul lui Allah  (), în funcție de incidentele care au avut loc de-a lungul unei perioade de douăzeci și trei de ani.”
Apoi, Allah Preaînaltul a mărit statutul Nopții Al-Qadr, pe care El a ales-o pentru revelarea Coranului cel Glorios, spunând:
„Şi cum ai putea tu şti (o, Profetule; adică nu îţi poţi imagina) ce (cât de măreaţă) este noaptea Al-Qadr? ~ Noaptea Al-Qadr este mai bună decât o mie de luni.”
Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el!) a relatat că Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:
„Atunci când luna Ramadan venea, Mesagerul lui Allah () spunea: «Cu adevărat, luna Ramadan a venit la voi toți. Este o lună binecuvântată, pe care Allah v-a obligat să o țineți ca (lună de) post. În timpul acesteia, porțile Paradisului sunt deschise, porțile Iadului sunt închise și diavolii sunt înlănțuiți. În timpul acesteia, este o noapte care este mai bună decât o mie de luni. Oricine este privat de binele din ea, atunci, cu adevărat a fost privat (de orice bine).”
Dincolo de faptul că adorarea din timpul Nopții Al-Qadr este echivalentă cu adorarea efectuată pe parcursul unei perioade de o mie de luni, este de asemenea confirmat în doua ahadith (relatări profetice) sahih (autentice) că Mesagerul lui Allah () a spus:
„Cel care se ridică (în rugăciune) în timpul Nopții Al-Qadr cu credință și sperând la răsplata (de la Allah) va avea iertate toate păcatele anterioare.” (Al-Bukhari și Muslim)

Coborârea îngerilor și hotărârea pentru fiecare bine în timpul Nopții Al-Qadr

Allah Preaînaltul spune:
„În timpul ei, coboară îngerii şi Ar-Rūh (Duhul, adică îngerul Gavriil), cu Permisiunea Domnului lor, cu toate Decretele.”
Aceasta înseamnă că îngerii (Pacea fie asupra lor!) coboară din abundență în timpul Nopții Al-Qadr datorită binecuvântărilor sale nenumărate. Îngerii (Pacea fie asupra lor!) coboară cu binecuvântări și îndurare, la fel cum coboară atunci când Nobilul Coran este recitat, înconjurând cercuril de dhikr (pomenirea lui Allah) și plecându-și aripile datorită respectului adevărat simțit pentru cel care studiază cunoașterea religioasă.
În ceea ce privește termenul de Rūh (Duh), acesta face referire la îngerul Jibril (Gavriil, pacea fie asupra sa!). Astfel, separarea acestui termen de „îngeri” care apare tot în acest verset este o metodă de a îl separa pe Jibril (Pacea fie asupra sa!) de restul îngerilor (Pacea fie asupra lor.
În ceea ce privește Cuvintele lui Allah – „cu toate Decretele” – Mujahid (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:
„Aceasta este o siguranță, în care diavolul nu poate face niciun rău și nu poate răni.”
Qatadah și alții au spus:
„Lucrurile sunt determinate în timpul ei și momentul morții și proviziile sunt măsurate (decise) în timpul ei.”
Allah Preaînaltul spune:
(O noapte) în care se hotărăsc toate rânduielile înţelepte.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 44:4]
Apoi, El, Preaslăvitul, spune:
(Întreaga noapte) este pace (şi Bunătate din partea lui Allah faţă de robii Săi dreptcredincioşi) până la ivirea zorilor.”
Ash-Sha’bi (Allah să aibă milă de el!) a spus cu privire la aceasta:
„În timpul Nopții Al-Qadr, îngerii oferă salutul de pace oamenilor din moschei până la venirea Fajr-ului.”
Qatadah și Ibn Zayd (Allah să aibă milă de ei!) au spus:
„Aceasta înseamnă că ea este în întregime bună și că niciun rău nu se va petrece până la venirea Fajr-ului.”

Specificarea Nopții Destinului (Laylat Al-Qadr) și semnele ei

Imam Ahmad (Allah să aibă milă de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah () a spus:
„Noaptea Al-Qadr are loc în ultimele zece (nopți ale lunii Ramadan). Cel care le petrece (în rugăciune), căutând răsplata lor, (să știe că) Allah îi va ierta toate păcatele trecute și ultimele sale păcate. Aceasta este o noapte impară: a noua, sau a șaptea, sau a cincea, sau a treia, sau ultima noapte (a lunii Ramadan).”
De asemenea, Mesagerul lui Allah () a spus:
„Cu adevărat, semnul Nopții Al-Qadr este acela că ea este pură și incandescentă, ca și cum acolo ar fi fost o lună strălucitoare, liniștită și calmă în timpul ei. Ea nu este nici rece, nici caldă și nicio stea căzătoare nu este permisă până dimineață. Semnul său este acela că soarele apare dimineață urmând calmul ei și neavând niciun fel de rază, asemeni unei luni din timpul unei nopți cu lună plină. Lui Șeitan (Satana) nu îi este permis să se arate cu el (soarele) în acea zi.” (Ahmad, clasificat ca fiind hasan)
Abu Dawud (Allah să aibă milă de el!) a menționat în capitolul din Sunan numit „Clarificare asupra faptului că Noaptea Al-Qadr are loc în fiecare lună Ramadan” că, atunci când Trimisul lui Allah () a fost întrebar cu privire la Laylat Al-Qadr, el () a spus:
„Aceasta se petrece în timpul fiecărei luni Ramadan”
S-a relatat că Abu Sa’id Al-Khudri (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:
„Mesagerul lui Allah () efectua iʿtikāf în timpul primelor zece nopți ale lunii Ramadan, iar noi (companionii) efectuam iʿtikāf cu el (). Apoi, Jibril a venit la el () și i-a spus: «Cea pe care o cauți este în fața ta.», fapt pentru care Profetul () a efectuat iʿtikāf în timpul celor zece zile din mijlocul lunii Ramadan, iar noi (companionii) efectuam iʿtikāf cu el (). Apoi, Jibril a venit la el () și i-a spus: «Cea pe care o cauți este înaintea ta.», fapt pentru care Profetul () s-a ridicat și a ținut o predică în dimineață zilei de douăzeci și unu a lunii Ramadan:
«Cel care a efectuat iʿtikāf alături de mine să se întoarcă (pentru a efectua iʿtikāf din nou), căci, cu adevărat, am văzut Noaptea Al-Qadr și am fost făcut să o uit și, cu adevărat, aceasta este în ultimele zece (nopți). Este în timpul unei nopți impare și m-am văzut pe mine însumi ca și când m-aș fi prosternat în noroi și apă.»
Acoperișul moscheii era făcut din frunze uscate de palmier și nu am văzut nimic (din cauza norilor) pe cer, însă, apoi, o rafală de vânt a împins norii și a plouat. Așadar, Profetul () ne-a condus în rugăciune până când am văzut urmele noroiului și ale apei pe fruntea Mesagerului lui Allah (), fapt care a confirmat visul său.”
Într-o altă relatare, s-a adăugat că acest fapt s-a petrecut în cea de a douăzeci și una noapte (întâmplarea de mai sus, cu prosternarea în noroi și apă). Ambii, Al-Bukhari și Muslim, au consemnat această întâmplare în colecțiile lor de ahadith. Ash-Sahfi’i (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Această tradiție este cea mai autentică dintre toate cele care s-au relatat.”
De asemenea, s-a spus că aceasta s-a petrecut în cea de a douăzeci și treia noapte, conform unei relatări a lui ‘Abd Allah ibn ’Unays (Allah să fie mulțumit de el!) consemnate în Sahih Muslim.
S-a relatat, de asemenea, că aceasta s-a petrecut în cea de a douăzeci și cincea noapte în conformitate cu ceea ce a consemnat Al-Bukhari (Allah să aibă milă de el!). Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah () a spus:
„Căutați-o (Noaptea Al-Qadr) în ultimele zece (nopți) ale lunii Ramadan. În a noua, rămâne încă, în a șaptea, ea rămâne încâ, în a cincea, ea rămâne încă.”
Mulți au explicat această afirmație considerând că face referire la nopțile impare și aceasta este explicația cea mai aparentă și mai populară.
De asemenea, s-a spus că aceasta s-a întâmplat în ea de a douăzeci și șaptea noaptea datorită a ceea ce a consemnat Muslim în Sahih-ul său, conform căruia Ubayy ibn Ka’ab (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah () a menționat că aceasta s-ar fi petrecut în cea de a douăzeci și șaptea noapte.
Imam Ahmad (Allah să fie mulțumit de el!) a consemnat că Zirr l-a întrbat pe Ubayy ib Ka’ab:
„«O, Abu-l-Mundhiri! Cu adevărat, fratele tău Ibn Mas’ud spune că oricine se ridică pentru rugăciune noaptea de-a lungul întregului an va prinde Noaptea Al-Qadr.» El (Ubayy) a spus: «Fie ca Allah să aibă milă de el! Cu adevărat, el știe că aceasta este în cea de a douăzeci și șaptea noapte.» Apoi, el a jurat pe Allah. După aceea, Zirr l-a întrebat: «Cum anume știi aceasta?» Ubayy a răspuns: «Printr-un semn sau o indicație despre care el (Profetul) ne-a informat. El (soarele) răsare a doua zi fără a avea niciun fel de raze.»”
În plus, s-a spus că aceasta s-a petrecut în cea de a douăzeci și noua noapte. Mesagerul lui Allah () a fost întrebat cu privire la Noaptea Al-Qadr, iar el () a răspus:
„Căutați-o în Ramadan în timpul ultimelor zece nopți, căci, cu adevărat, aceasta este în timpul nopților impare, în cea de a douăzeci și una, în cea de-a douăzeci și treia, în cea de-a douăzeci și cincea, în cea de-a douăzeci și șaptea, în cea de-a douăzeci și noua sau în ultima noapte!” (Ahmad)
De asemenea, Mesagerul lui Allah () a spus cu privire la Noaptea Al-Qadr:
„Cu adevărat, aceasta este în cea de a douăzeci și șaptea sau a douăzeci și noua noapte. Și, cu adevărat, îngerii care sunt pe Pământ în timpul acelei nopți sunt mai numeroși decât numărul pietricelelor.” (Ahmad)
Abu Qilbah (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Noaptea Al-Qadr se mișcă de-a lungul (de la un an la celălalt) ultimelor zece zile.”
Și Allah știe mai bine!

Suplicații ce pot fi rostite în timpul Nopții Destinului (Laylat Al-Qadr)

Este recomandat să facem suplicații în mod frecvent de-a lungul anului, dar, mai cu seamă, în timpul lunii Ramadan și a ultimelor zece nopți din aceasta, iar în timpul ultimelor nopți impare cu atât mai mult. Se pot rosti următoarele:
„O, Allah! Cu adevărat Tu ești Prea Iertătorul și Îți place să ierți, așa că iartă-mă!”
‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat că l-a întrebat pe Profet ():
„«O, Mesager al lui Allah! Dacă găsesc Noaptea Al-Qadr, ce ar trebui să spun?» El () i-a răspuns: «Spune: „O, Allah! Cu adevărat Tu ești Prea Iertătorul și Îți place să ierți, așa că iartă-mă!”»” (Ahmad)

Acesta este finalul scurtei explicații asupra Surei Al-Qadr și toată Slava și Mărirea I se cuvin lui Allah și pacea și binecuvântările Lui fie asupra Profetului Său!

 Tafsir Ibn Kathir, Dar-us-Salam Publications




miercuri, 28 martie 2018 0 comentarii

DE CE NI SE ÎNTÂMPLĂ LUCRURI RELE ȘI CUM TREBUIE SĂ REACȚIONĂM ÎN ACEST CAZ?




Război. Foamete. Suferință. Nu trece nici măcar o zi în care seara, la știri, să nu auzim o poveste oribilă cu privire la anumite persoane aflate în situații critice sau despre mizeria existentă la nivel mondial. La nivel personal, putem observa că mulți dintre noi sunt afectați de durere și de depresie în viața de zi cu zi. Cineva drag moare. Avem parte de un impas financiar. O soție/un soț ne înșală așteptările. De cel permite Allah Preaînaltul si Preaslăvitul ca lucrurile rele să se petreacă în viețile oamenilor? Aceasta este o întrebare pe care mulți oameni, aparținând unor religii diferite, au avut-o de-a lungul anilor. Este una dintre cele mai mari piedici puse în calea credinței și cea care i-a condus pe nenumărați oameni la pierderea credinței în Allah Preaînaltul.
Teiștii au încercat să îl împace pe Allah Preaînaltul cu răul în diferite moduri. Unii păgâni au pretins că El urăște răul, însă nu are Puterea de a îl opri. Însă, această idee este respinsă în mod categoric de către Nobilul Coran, deoarece aceasta nu face altceva să nege Statutul lui Allah de a fi Al-‘Azīz (Invincibilul, Cel Atotputernic), Al-Jabbār (Cel a Cărui Voință va domina întotdeauna şi în Faţa Căruia toate creaturile se supun), Al- Qadīr (Cel cu putere peste toate) și Al-Qawiy (Omnipotentul).
Alții au pretins că poate Allah este Capabil să distrugă răul, înșă El nu știe când sau unde va avea loc răul. Această idee nu face decât să îl îndepărteze pe pompier de Creator în momentul în care se întoarce după un incediu în cadrul căruia jumătate din clădire a ars. Cu toate acestea, și această idee este negată în mod categoric de către Nobilul Coran, deoarece, printre Numele și Atributele lui Allah Preăînaltul se află și acelea de Al-‘Alīm (Atoatecunoscătorul, Omniscientul), Al-Basīr (Atoatevăzătorul), As-Samī‘ (Cel Care aude toate) și Al-Malik (Regele, Suveranul; Cel care controlează chestiunile legate de Stăpânirea, Interzicerea şi Suveranitatea Sa. El este Cel care are grijă de chestiunile creaţiei Sale prin intermediul Poruncilor şi al Acţiunilor Sale. Totul se va întoarce la El atunci când această viaţă se va sfârşi). De fapt, este considerată a fi o adevărată blasfemie punerea la îndoială a Puterii lui Allah Preaînaltul: dacă El ar vrea să elimine tot răul de pe Pământ, atunci nimeni și nimic nu L-ar putea opri să facă astfel.
Religiile politeiste au venit cu alte ipoteze: Allah Preaînaltul este Bun, însă există alte divinități care sunt rele prin esență, fapt care strică Bunătatea Lui și conduc la răspândirea viciilor și a depravării pe Pământ. Astfel, Allah Preaînaltul este blocat într-o luptă continuă cu aceste zeități. Poate că și Șeitan (Satana) este un contra-zeu cu care Allah Preaînaltul se află într-o continuă luptă. Cu toate acestea, ideea de mai mulți zei este la rândul ei respinsă în  mod categoric de către Nobilul Coran, care Îl numește pe Allah: Al-Wāhid (Unicul, Singurul), Al-Ahad (Unul, Unicul), Al-Awwal (Întâiul, Cel înainte căruia nu se află nimic) și Al-Akhir (Ultimul, Cel de pe urmă, Cel după care nu mai există nimic). Mai mult decât atât, Nobilul Coran subliniază faptul că nu există alte zeități alături de Allah Preaînaltul:
„Domnul vostru este un Domn Unic. Nu există divinitate în afară de El (…)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:163]
Gnosticii din vechime au avut atât de multe probleme în încercarea lor de a Îl împăca pe Allah Preaînaltul cu răul existent în această lume încât au mers până într-acolo încât au declarat că Allah Însuși trebuie să fie rău. Oamenii care au crezut mai apoi în această pretindere au argumentat această idee susținând că este imposibil ca Allah Preaînaltul să fie Atotputernic și Plin de iubire în același timp. Dacă El este Capabil să elimine răul, dar nu o face, atunci trebuie să fie rău. Însă, această idee este respinsă în mod categoric de către Nobilul Coran, care afirmă că Allah este Al-Wadūd (Cel Plin de dragoste), Al-Barr (Cel Bun), Al-Karīm (Cel Generos). În plus, Coranul cel Glorios facere referire la Allah Preaînaltul ca fiind Ar-Rahīm (Prea îndurătorul), Ar-Rahman (Preamilostivul), Al-Ghafār (Prea Iertătorul), Dhul Fadl Al-‘Ažīm (Domnul Harului Infinit) și ca As-Salām (Sursa Păcii și Dătătorul de siguranță).
Astfel, putem observa că Nobilul Coran afirmă că Allah Preaînaltul poate fi în acealși timp și Cel Atotputernic, și Cel plin de dragoste. Așadar, cum pot aceste două Atribute să se afle la un loc, dat fiind faptul că lumea este un loc plin de răutate?
Perspectiva islamică este aceea că Allah Preaînțeleptul lasă ca anumite lucruri sa se întâmple astfel încât persoana să poată ajunge la ceva mult mai bun și mai măreț. El, Preaînaltul, lasă ca robii Săi să fie cuprinși de suferință pentru a putea să îi modeleze în acele tipuri de oameni pe care El dorește să le creeze. Prin intermediul suferinței, ființele umane pot dezvolta anumite calități care le vor însoți pentru totdeauna apoi, precum statornicia și răbdarea în momentul în care au de a face cu o calamitate măreață, la fel ca și smerenia, blândețea și supunerea totală (în fața lui Allah). Mai mult decât atât, suferința îi determină pe oameni să se întoarcă spre Allah Preaînaltul, Căruia Îi cer ajutorul, fapt care face diferență dintre un credincios adevărat și un ipocrit.

 Suferința îi determină pe oameni să Îl pomenească pe Allah Preaînaltul

Ființele umane au tendință de a uita de Allah Preaînaltul atunci când se află într-o stare de continuă prosperitate și obișnuiesc să Îl pomenească doar atunci când sunt afectați de suferință. Nobilul Coran ne oferă exemplul unei nave: atunci când aceasta plutește în mod lin, ocupanții ei au tendința de a nu Își aminti de Allah Preaînaltul, însă, în momentul în care vântul amenință să răstoarne nava, aceștia Îl roagă pe Allah cu sinceritate să îi salveze. Allah Cel Atotputernic spune:
„Domnul vostru este cel care vă mână corăbiile pe mare, pentru ca voi să căutaţi ceva din Harul Lui. El este Rahīm (Îndurător) cu voi. ~ Şi când răul vă va ajunge pe mare, rătăcesc departe aceia pe care voi îi chemaţi, afară de El. Dar după ce El vă mântuieşte, aducându-vă pe uscat, voi vă întoarceţi (de la El), căci omul este cel mai nerecunoscător!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:66-67]
Acest exemplu poate fi aplicat în viața noastră de zi cu zi. Este posibil ca, spre exemplu, o persoană să uite de Allah Preaînaltul atunci cânt situația lui financiară este bună, însă, dacă se întâmplă să fie concediată, atunci, dintr-odată, Îl invocă pe Allah Preaînțeleptul pentru ajutor.
În momentul în care Profetul Mohammed () a început să transmită Mesajul lui Allah Cel Atotputernic, cei mai mulți dintre cei care l-au urmat au fost săraci sau sclavi. Liderii bogați și prosperi din Mecca, în schimb, au continuat să trăiască o viață departe de Allah Preaînaltul. Este binecunoscut faptul că persoanele bogate, așa cum sunt actorii, cântăreții sau alte celebrități, trăiesc viețile cele mai lipsite de Allah. În plus, se poate observa că cei umili și nevoiași sunt cei care se apropie cel mai tare de Allah Preaînaltul. Aceasta înseamnă că suferința nu este neapărat un lucru rău, iar prosperitatea nu este în mod necesar un lucru bun, după cum spune Allah Preaînaltul în Nobilul Coran:
„(...) Ori, se poate (întâmpla) ca voi să urâți un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:216]    
Toate acestea fac parte din psihologia umană: avem tendința de a Îl uita pe Allah Cel Atotputernic în timpurile bune și să Îl pomenim în momentele de tristețe și supărare. Așadar, putem observa că Allah Preaînțeleptul ne trimite încercări și necazuri pentru a ne întoarce la El si pentru a căuta Harul Său. Trebuie să știm că toate acestea sunt un preț mic de plătit atunci când ne găndim la Binecuvântarea Eternă a Paradisului. Astfel, putem observa că Allah Preaînaltul îi face pe oameni să treacă prin anumite greutăți astfel încât să ajungă la un bine mult mai măreț decât gândeau ei.

Suferința purifică sufletul

Un alt lucru bun care decurge din suferință este faptul că sufletul este purificat prin intermediul acesteia. Profetul Mohammed () a spus:
„Niciun rău nu i se întâmplă unui musulman, chiar dacă acesta (răul) este cât înţepătura unui ghimpe sau mai mult decât atât, fără ca acesta să fie o ispăşire pentru păcatele sale, (iar păcatele sale cad) aşa cum frunzele cad dintr-un copac.” (Al-Bukhari şi Muslim)
Unele persoane au tendința de a descrie faptul că simt un fel de arsură în stomac în momentul în care se află în suferință. La nivel fizic, ar putea fi vorba doar de un refluz gastroesofagian cauzat de stres sau anxietate, însă, la nivel simbolic, acesta reprezintă momentul în care o inimă credincioasă care arde păcatele asemenea unui cuptor puternic. Atunci când un crdincios este lovit de o suferință, va avea unele păcate iertate de către Allah Preaînaltul, ca o Îndurare din partea Lui. Drept consecință, persoană s-ar putea să nu fie pedepsită în Viața de Apoi pentru aceste păcate, fapt ce i-ar putea, in shaa Allah, garanta intrarea în Paradis.
Poate că o persoană sceptică s-ar putea întreba de ce Allah Prea Iertătorul nu îi iartă pur și simplu pe robii Săi, fără a îi gace să treacă prin anumite suferințe în această viață. Răspunsul la aceasta este acela că Allah Preaînaltul iartă într-adevăr toate păcatele atât timp cât robul Său se întoarce spre El cu căință sinceră, căutând Harul și Iertarea Lui. În acest caz, nu va exista niciun fel de ispășire pentru ele, ci Allah i le va șterge ca și cum acestea nici nu s-ar fi întâmplat. El, Preaînaltul și Preaslăvitul, spune:
„(…) Allah iartă toate păcatele (celor care se căiesc şi cred, afară de politeism). El este Al-Ghafūr (Atoateiertătorul), Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 39:53]  
Allah Preaînaltul îi iartă pe cei care caută Iertarea Sa și aceasta deoarece El îi iubețe pe credincioșii smereți, care se întorc spre El, la fel și pe cei care se căiesc în fața Lui și pe cei ale căror inimi plâng deoarece nu L-au ascultate. Allah spune în Nobilul Coran:
„(...) Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se purifică.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:222]
Însă, ce anume se va întâmpla cu acela care păcătuiește și nu caută Iertarea Sa? Ce anume se va întâmpla cu cel care păcătuiește în mod continuu, fără a dori în vreun fel să se oprească din a face aceasta? Allah Preaînțeleptul nu lasă toate păcatele nepedepsite, pentru că aceasta ar conduce la devenirea oamenilor neglijenți și slabi. Pedepsele puternice care îi ajung pe cei care păcătuiesc fără a se căi vreodată sunt spre beneficiul acestora, la fel cum un părinte își mărește pedeapsă oferită copilului neascultător în mod continuu, astfel încât acesta să beneficieze mai târziu de pe urma acestuia. Atunci când păcătuim, o fecem în detrimentul nostru, căci Slava lui Allah nu este afectată în vreun fel. Astfel, pedeapsa din viață lumească este doar un mijloc, nu un final; scopul pedepsei nu este acela de a pedepsi, ci, mai degrabă, de a servi drept un puternic mijloc de stopare a păcatului.
Stă în natura omului ca, dacă nu i se întâmplă nimic rău atunci când greșește, să persiste în același lucru care îi face rău. Astfel, dacă Allah Preaînaltul nu ar trimite anumite necazuri asupra robilor Săi, aceștia poate că nici măcar nu ar realiza greșelile pe care le fac și vor înțelege aceasta abia prea târziu, când sufletele lor vor fi golite de credința în Allah Preaînaltul. El, Preaînțeleptul, nu numai că trimite pedepse oamenilor pentru a le șterge din păcate, ci, mai mult decât atât, El le oferă un semnal de alarmă, care să îi facă să se trezească la realitate și să lase deoparte acele căi care sunt în detrimentul lor.

Suferința este un test prin care se disting adevărații credincioși

În momentul în care o nenorocire ne lovește, ar trebui să fim conștienți de faptul că prin aceasta se disting adevărații credincioșii și să știm că până și cei mai buni dintre oameni, așa cum au fost Profeții (Pacea fie asupra lor!) au fost încercați cu diferite teste. Spre exemplu, Profetul Avraam și fiul său (Pacea fie asupra lor!) au fost testați în cel mai sever mod cu putință. Allah Preaînaltul i-a cerut Profetului Avraam (Pacea fie asupra sa!) să îl sacrifice pe fiul său, Ismail. Nu există niciun fel de îndoială asupra faptului că acest lucru era extrem de dificil și de trist pentru el (Pacea fie asupra sa!), numai gândindu-se că ar putea să îl piardă pe fiul său cel prea iubit, însă el (Pacea fie asupra sa!) a fost răbdător și s-a supus Domnului său. Mai mult decât atât, chiar și Ismail (Pacea fie asupra sa!) a fost credincios și s-a supus, oferindu-se chiar el însuși spre sacrificiu.
Allah Cel Atotputernic i-a oferit aceste teste Profetului Avraam (Pacea fie asupra sa!) pentru a îi pune la încercare determinarea: dacă el și fiul său (Pacea fie asupra lor!) ar fi fost slabi în credință, atunci amândoi ar fi eșuat în cadrul acestui test sever al lui Allah. Tocmai pentru că au avut o credință puternică și s-au supus Lui a condus la recompensarea lor cu o răsplată măreață venită din partea Domnului lor: chiar înainte de sacrificarea acestuia, a apărut un berbec, iar Allah Preaînțeleptul i-a cerut lui Avraam (Pacea fie asupra sa!) să îl sacrifice pe acesta în locul fiului său. Drept răsplată, Allah le-a promis să îi pună conducători (imami) pe Pământ. Allah reaînaltul spune:
„Şi când (fiul său) a ajuns la vârsta la care putea lucra împreună cu el, a zis: «O, fiul meu! Am văzut în vis (mi s-a poruncit în vis, iar visele Profeţilor sunt revelaţii) că te voi jertfi. Vezi cum ţi se pare?» I-a răspuns: «O, tată! Fă după cum ţi se porunceşte, căci mă vei afla pe mine - dacă va voi Allah - printre cei răbdători (printre cei care rabdă jertfa sau hotărârea lui Allah)!» ~ Şi când s-au supus amândoi (Voinței lui Allah) şi l-a întins pe el pe o tâmplă (pe o parte) ~ Am strigat Noi (Allah) la el: «O, Avraam! ~Tu ai împlinit vedenia (ai fost sincer hotărât să împlineşti Porunca Noastră) Astfel îi răsplătim noi pe cei care săvârşesc bine!» ~ Aceasta a fost, neîndoielnic, o încercare răzvedită (pentru a-l deosebi pe cel devotat de ceilalţi) ~ Şi l-am răscumpărat pe el printr-o jertfă minunată (fiind jertfit un berbec în locul lui) ~ Şi am lăsat Noi pentru neamurile care au venit după el (această binecuvântare): ~ «Pace asupra lui Avraam!» ~ Astfel îi răsplătim Noi pe cei care săvârşesc bine; ~ Fiindcă el a fost dintre robii Noştri dreptcredincioşi. ~ Şi i l-am vestit lui pe Isaac ca Profet, dintre oamenii cei evlavioşi. ~ Şi l-am binecuvântat pe el (pe Avraam) şi pe Isaac. Dar printre urmaşii lor s-au aflat unii făcători de bine şi alţii lămurit nedrepţi faţă de ei înşişi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 37:102-113]
În plus, Allah Preaînaltul spune:
„Şi (luaţi aminte) când pe Avraam l-a încercat Domnul său cu Cuvinte (Porunci) şi le-a împlinit şi a zis: «Eu te fac peste oameni imam.» A întrebat: «Şi pe urmașii mei?» I-a răspuns: «Nu-i priveşte legământul Meu pe cei nelegiuiţi (din seminția lui Adam)!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:124]
Fără îndoială că, în momentul în care Allah i-a cerut lui Avraam (Pacea fie asupra sa!) să îl sacrifice pe propriul său fiu, el trebuie să fi fost ezitant, însă a făcut ceea ce trebuia făcut din supunere față de Domnul său Preaînțelept, urmând Porunca lui Allah, care ne spune că s-ar putea ca noi să urâm un lucru care este, de fapt, bun pentru noi:
„(...) Ori, se poate (întâmpla) ca voi să urâți un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:216]    
Un alt exemplu este cel al Profetului Iosif (Pacea fie asupra sa!). Nobilul Coran menționează multe detalii cu privire la încercările și nenorocirile pe care acesta le-a avut de suportat de-a lungul vieții sale. Tatăl său l-a iubit extrem de tare, fapt care a adus invidia fraților săi, fapt ce i-a condus la a conspira împotriva lui și, într-un final, să îl abandoneze într-o fântână adâncă. O caravană a trecut pe lângă aceasta și unul dintre bărbați a introdus o găleată în fântână unde a făcut o descoperire: „Aici se află un băiețel.” L-au luat de aolo cu gândul de a îl vinde ca sclav mai apoi. Astfel, Profetul Iosif (Pacea fie asupra sa!) a ajuns extrem de departe de propria țară, în Egipt, unde a devenit sclav. Un guvernator egiptean l-a cumpărat, iar, în timp ce se afla în serviciul acestuia, testul Profetului (Pacea fie asupra sa!) s-a intensificat în momentul în care soția guvernatorului, o femeie foarte frumoasă, a încercat să îl seducă. El (Pacea fie asupra sa!) a refuzat-o, însă ea a alergat mai departe după el, dorind să îl seducă cu forța, rupându-i cămașa în spate. Fiind pus în situația dintre a alege între a trăi în păcat cu ea și închisoare, el (Pacea fie asupra sa!) a ales închisoarea pentru un anumit timp.
Cu toate că a avut de trecut prin toate acestea (pierderea celor dragi, sclavia și închisoarea), Profetul Iosif (Pacea fie asupra sa!) a rămas un rob dreptcredincios al lui Allah Preaînaltul. El (Pacea fie asupra sa!) nu a disperat și nici nu s-a întristat din cauza tuturor nenorocirilor pe care le-a  întâmpinat, ci el a folosit aceste momente pentru a Îl invoca și mai des pe Domnul său. Abia peste mulți ani Allah Preaînaltul l-a răsplătit pe Iosif (Pacea fie asupra sa!) pentru credința sa și i-a adus bogăție și reunirea cu familia pierdută.
De asemenea, Profetul Solomon (Pacea fie asupra sa!) a fost supus încercărilor, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat în moduri diferite decât cele descrise mai sus. Lui i-au fost oferite o bogăție nesfârșită și o putere fără margini, însă istoria ne arată că până și acestea pot corupe inima. Cu toate că Profetul Solomon (Pacea fie asupra sa!) era un rege puternic, el a fost și unul dintre puținii care a rămas pios și având conștiință de Allah.
Într-adevăr, toți Profeții lui Allah (Pacea fie asupra lor!) au fost testați, fapt care atestă faptul că Allah Preaînaltul trimite încercări asupra robilor Săi dreptcredincioși și ar trebui să le urmăm exemplul și să ne comportăm asemenea lor în timpurile grele.

Cum anume putem să ne comportăm în momentul în care nenorocirile ne lovesc?

Fiecare persoană de pe acest Pământ se confruntă cu anumite situații critice, chiar dacă unii sunt încercați mai mult decât alții. Oamenii au diferite moduri de a reacționa în astfel de cazuri, dar cum are trebui să se comporte un credincios în astfel de cazuri?
Primul lucru pe care un credincios trebuie să îl înțeleagă este faptul că orice nenorocire este de la Allah Preaînaltul. Nobilul Coran spune:
„(…)Toate (și lucrurile bune, și cele rele) sunt din partea lui Allah! (…)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:78]
Apoi, după ce am înțeles acest lucru, trebuie să fim conștienți de faptul că Allah Preaînaltul este Al-Wadūd (Cel plin de dragoste) și Al-Barr (Cel Bun). Astfel, există ceva bun în tot ceea ce El a hotărât pentru noi, chiar dacă nu reușim să vedem aceasta chiar din primul moment:
„(...) Se poate (întâmpla) ca voi să urâți un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:216]
Al-Hasan Al-Basri (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Nu vă neliniștiți din cauza calamităților care vin asupra voastră și a dezastrelor care se întâmplă; poate că în ceva care nu vă place va fi salvarea voastră și poate că în ceva ce vă place se află pierderea voastră.”
Ceea ce știm cu siguranță este faptul că, în cazul unei nenorociri, păcatele unei persoane vor fi iertate prin Voia lui Allah:
„Profetul Mohammed () a fost întrebat: «O, Mesager al lui Allah! Care dintre oameni sunt cei mai supuşi încercărilor?» El () le-a răspuns: «Profeţii, apoi dreptcredincioşii, apoi cei mai buni şi cei care îi urmează în bunătate. Omul este încercat în funcţie de credinţa sa; dacă el este ferm în credinţa sa, atunci şi încercările sale sunt mai mari, iar dacă este slab în credinţă, încercările sale vor fi mai uşoare (...)»” (Ibn Majah)
Fahl ibn Sahl (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Există o binecuvântare în orice calamitate pe care o persoană înțeleaptă nu ar trebui să o ignore, căci aceasta (calamitatea) șterge păcatele, îi oferă persoanei oportunitatea de a obține răsplata pentru răbdare, dispersează neglijență, este un memento al binecuvântării cuiva, cheamă persoana care o întâmpină să se căiască și încurajează oferirea de caritate.”
Credinciosul ar trebui să se întoarcă și mai tare spre Allah Preaînaltul în cazul în care o calamitate îl lovește. Astfel, nenorocirea îi va aminti de singurul său scop din această viață: acela de a Îl adora pe Allah, Unicul, după cum ni se spune în Nobilul Coran:
„Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 51:56]
De cele mai multe ori, atunci când o persoană are parte de bine și trăiește în prosperitate, ea uită să Îl adore pe Domnul său. Doar în timpul unei calamități ea își amintește să Îl invoce. Astfel, nenorocirea servește drept memento pentru ca aceasta să își îndeplinească scopul pentru care a fost creată. Sheik al-Islam Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„O calamitate care te face să te întorci spre Allah este mai bună decât o binecuvântare care te face să uiți de pomenirea lui Allah.”
Îmam As-Sufyan (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Ceea ce unei persoane nu îi place s-ar putea să fie mai bun pentru ea decât ceea ce îi place, deoarece ceea ce nu îi place o determină să Îl cheme pe Allah, în timp ce ceea ce îi place s-ar putea să o facă să uite (de adorare).”
De aceea, de fiecare dată când o nenorocire ne lovește, ar trebui să spunem Al-Hamdu Lillah (Toată slava și mulțumirile I se cuvin lui Allah!). Mesagerul lui Allah () a spus: 
Cât de minunată este situaţia unui credincios: există un bine pentru el în orice şi acest lucru i se aplică doar credinciosului. Dacă i se întâmplă un bine, Îi mulţumeşte lui Allah şi aceasta este un bine pentru el, iar dacă i se întâmplă un rău, îl îndură cu răbdare şi aceasta este mai bine pentru el.” (Muslim)
Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), un renumit savant musulman, a fost agresat, vânat, închis și torturat, însă, pe când se afla reținut în cetatea din Damasc, a spus plin de adevărata fericire pe care o simt numai cei ce au gustat dulceața credinței:
„Ce ar putea să îmi facă duşmanii mei? Grădina mea și Paradisul meu se află în inima mea și oriunde mă duc, acestea sunt cu mine. De fapt, întemnițarea mea este o retragere spirituală, execuția mea este un martiriu și exilul meu este o călătorie de descoperire.”
Nu este extraordinar ca un deținut să pronunțe aceste cuvinte? Observă, așadar, cazul credinciosului sincer: acesta este fericit indiferent de situație.
Mesagerul lui Allah () a spus: 
„Nu există musulman care să fie lovit de o calamitate și care apoi spune ceea ce a fost învățat (să spună): «Noi suntem ai lui Allah și la El ne întoarcem!» (și nu există musulman care să spună:) «O, Allah, răsplătește-mă pentru nenorocirea mea și oferă-mi ceva mai bun în schimb!» fără ca Allah să nu îi ofere ceva mai bun în schimb.” (Muslim)
Trebuie să ne amintim că Allah Preaînaltul îi testează doar pe cei pe care îi iubește cel mai tare. Trimisul lui Allah () a spus: 
„Cele mai mărețe răsplăți vin cu cele mai mari încercări. Atunci când Allah îi iubește pe oameni, El îi testează. Cel care accepta aceasta va câștiga Mulțumirea Sa.” (At-Tirmidhi)
Calamitățile și suferința sunt o cale de a ne purifica și de a ne șterge păcatele comise în această viață, astfel încât să nu fim pedepsiți pentru ele în Viața de Apoi. Profetul () a spus:
„Niciun rău nu i se întâmplă unui musulman, chiar dacă acesta (răul) este cât înţepătura unui ghimpe sau mai mult decât atât, fără ca acesta să fie o ispăşire pentru păcatele sale, (iar păcatele sale cad) aşa cum frunzele cad dintr-un copac.” (Al-Bukhari şi Muslim)
„Încercările vor continua să vină la un credincios, bărbat sau femeie, fie legate de ei înșiși, fie de copiii sau de averea lor, până când Îl vor întâlni pe Allah fără de păcat.” (At-Tirmidh)
Trebuie să fim conștienți de faptul că Allah nu trimite niciun fel de încercare pentru a ne distruge, nici pentru a ne diminua voința sau a ne termina, ci ca o modalitate de a ne verifica, de a ne testa răbdarea și credință. Dacă nu ar fi fost acestea, atunci persoana ar fi devenit arogantăm nepăsătoare și ar fi avut o inimă de piatră, fapt care ar fi condus-o către Focul Iadului. Așadar, este cu adevărat un semn al Îndurării lui Allah faptul că El ne-a trimis un remediu care să ne vindece de bolile inimii și care să elimie orice fel de rău din personalitatea noastră, fapt ce ar fi putut să ne conducă la pierzanie.
În momentul în care o anumită calamitate ne lovește, trebuie să ne amintim că Allah Preaînaltul ne va recompensa, însă noi trebuie să dăm dovadă de răbdare. Răsplata finală este posibil să nici nu apară în această viață, ci în cea de Apoi, iar aceasta ar trebui să ne aducă liniște. Abu Sufyan (Allah să fie mulțumit de el!) și-a pierdut vederea în timpul unei bătălii și i-a cerut Profetului () să Îl roage pe Allah să îi redea vederea. Profetul () l-a întrebat dacă ar prefera să aibă vederea în aceasta sau în cea de Apoi, fapt pentru care Abu Sufyan (Allah să fie mulțumit de el!) a ales să își piardă mai degrabă vederea în această viață.
Allah Preaînaltul spune:
„(…)Noi îl cuprindem cu Îndurarea Noastră pe cel care voim şi nu lăsăm să se piardă răsplata binefăcătorilor. ~ Iar răsplata din Lumea de Apoi este chiar şi mai bună pentru aceia care cred şi sunt cu frică.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 12:56-57]
Un credincios nu trebuie să dispere niciodată și să nu își piardă încrederea în Îndurarea lui Allah, nici nu trebuie să creadă că Allah nu îl va ajuta să treacă prin orice. De fapt, numele lui Satan din arabă (Iblis) provine de la termenul „ablasa” care înseamnă a dispera. Credincioșii nu disperă niciodată, ci ei se întorc spre Allah în adorare:
„(Jur) Pe ad-duha (adică momentul în care Soarele începe să se înalțe şi lumina sa începe să se reverse), ~ Şi pe noapte, când se întunecă (şi întunecimea sa devine deasă), ~ Cu adevărat, Domnul tău nici nu te-a părăsit (o, Mohammed) şi nici nu te urăşte (după cum au spus necredincioşii din Mecca atunci când îngerul Gavriil nu a venit pentru o vreme cu Revelaţia de la Allah, iar ei au spus: «O, Mohammed, Domnul tău te-a părăsit!») ~ Şi, cu adevărat, Viaţa de Apoi este mai bună pentru tine decât viaţa lumească. ~ Şi, cu adevărat, Domnul tău îţi va dărui (din abundenţă, în Viaţa de Apoi), astfel încât tu vei fi satisfăcut.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 93:1-5]


Un produs Blogger.
 
;