Povestea convertirii
mele este una relativ scurtă, însă călătoria mea a însemnat o atât de mare
iluminare pentru mine și Îi mulțumesc lui Allah pentru mila pe care mi-a
arătat-o, conducându-mă către această frumoasă religie ce a devenit acum modul
meu de viață.
Acum
aproximativ șase ani m-am convertit la Islam și aceasta este povestea mea…
Am
fost întotdeauna interesată să învăț despre diferite culturi și religii și
aceasta, în special, datorită faptului că am locuit în Australia, unde se
mutaseră părinții mei. Locuim într-o societate atât de diversă încât am
considerat întotdeauna că trebuie să înțeleg toată această diversitatea și
frumusețea tuturor acestor culturi și religii. În acest mod, poți înțelege de
ce oamenii acționează într-un anume mod.
Am
crezut întotdeauna în Dumnezeu, căci provin dintr-o familie ortodoxă macedoneană,
în care Dumnezeu a fost baza culturală a tuturor lucrurilor și acțiunilor
noastre. Obișnuiam să mergem împreună, îtreaga familie, la Biserică la marile
sărbători precum Paște sau Crăciun, la fel și la botezuri sau ceremonii de
nuntă, însă niciodată nu am vizitat în mod regulat Casa lui Dumnezeu, fără a
avea un anumit motiv special.
Provin
dintr-o familie foarte bună, cu valori morale mărețe, însă în ceea ce privește
religia, aceasta era ceva ce a rămas ca o valoare moștenită, dar nu o practicam
în prezent, după toate preceptele acesteia. Existau anumite lucruri care nu
erau foarte clare pentru mine atunci când eram creștină. Nu am fost niciodată
foarte religioasă și, pe când eram copil, iar de multe ori mi-am pus întrebări
cu privire la credința mea și chiar cu privire la existența Creatorului.
Ceea
ce știam cu siguranță era faptul că există în mine o extraordinar de mare
dorință de cunoaștere. Am aflat despre Islam de la niște prieteni musulmani,
dar eu singură am căutat și am văzut frumusețea Islamului. Toate învățăturile
din Coran aveau un sens, căci oferea călăuzire pentru orice aspect al vieții.
Însă, nu am fost convinsă încă de la început că este ceea ce căutam.
M-am
oprit din citit și din căutări pentru un timp, deoarece viața mea de
adolescentă încă mă atrăgea spre fel și fel de aventuri… Însă, într-o zi, am
descoperit anumite miracole ale Coranului… Am fost cu adevărat uimită de faptul
că acum mai bine de 1400 de ani, Allah (Dumnezeu) a revelat în Coran că există
trei trimestre ale sarcinii femeii, fapt pe care oamenii de știință l-au
descoperit abia de curând.
Acest
fapt m-a determinat să rostesc mărturisirea de credință (shahādah) și am
început să merg la lecții despre Islam și să ascult diverse lecturi.
La
început, am ținut totul ascuns de cei din jur, însă, la un moment dat, mi-am
dat seama că nu mai pot să îmi ascund adevăratele credințe. A trebuit să le
spun prietenilor nemusulmani și familiei mele că sunt musulmană, Al-Hamdu
Lillah, acest lucru a fost cel mai bun pe care l-am făcut vreodată.
Câțiva
dintre vechii prieteni nu mai mi-au fost alături și au plecat, însă nu sunt
tristă. Am înțeles că totul face parte din Planul lui Allah, care mi-a oferit
mai apoi oameni minunați alături, care se străduiesc, asemeni mie, să obțină
Mulțumirea lui Allah Cel Atotputernic.
Familia
mea nu a reacționat atât de rău pe cât mă așteptam să o facă. Au avut momentele
lor când nu acceptau și când nu înțelegeau pentru ce mi-am dorit această
schimbare, însă nu am experimentat acele momente extraordinar de grele pe care
alții le-au traversat în această frumoasă călătorie către Islam.
În
decembrie 2011, am făcut actul cel mai curajos din viața mea: am început să
port hijab. Este cea mai bună decizie pentru mine. Nu am fost niciodată,
în întreaga mea viață, mai liniștită din punct de vedere mental. Acum, mă simt
completă.
În
fiecare zi, nu mă pot abține să nu Îl întreb pe Allah cum de m-a ales pe mine
pentru această fericire imensă, căci nu sunt cel mai bun dintre robii Săi. Nu
Îi pot mulțumi suficient pentru Mila pe care mi-a arătat-o, pentru că mi-a
oferit oportunitatea de a îmi deschid ochii și inima către Islam, către
adorarea și apropierea de Creatorul a tot și a toate. Al-Hamdu Lillah ya Rabb!
Sursa: www.salamislam.com
1 comentarii:
MashaAllah ce poveste frumoasa! M-am regasit in povestea ta si este minunat sa vezi ca si altii simt ca tine, acea binecuvantare si onoare de a fi calauzit de Allah SWT! Si eu iubesc Islamul si descopar mereu cate ceva din frumusetea lui, realizand ce mare e dragostea lui Allah pentru noi ca ne-a aratat calea cea drapta, pentru a ne fi bine atat in viata asta cat si in cea de apoi. O Allah tine inimile noastre ferme pe calea Ta si calauzeste-ne mereu, Amin! Inchei cu cea mai frumoasa urare: assalamu aleykum wa rahmatullahi wa barakatuhu! Cu drag, Diana (da, tot Diana sunt si eu :) )
Trimiteți un comentariu