CALITĂŢILE ŞI VALORILE MUSULMANULUI

     Societatea a fost purtată pe aripile istoriei, trăind epoci diverse, care au adus cu sine numeroase schimbări privind modul de comportare și de gândire al oamenilor. În prezent, trăim o perioadă de mari căutări, în care umanitatea este împresurată de știință și tehnologie, iar valorile și tradițiile străvechi au fost cu totul uitate. Multă lume se îndepărtează de valorile spirituale și de Calea cea Dreaptă pe care Allah subhanahu wa ta'ala ne-a arătat-o, bazându-și existența pe raționamente greșite, dominate de gândire și de logică.

     Oamenii ar trebui să devină conștienți că trecerea lor pe acest Pământ este asemeni unei adieri de vânt și, de aceea, este de dorit să se îndrepte permanent spre căutarea mulțumirii lui Allah Preaînaltul, îndeplinindu-și îndatoririle pe care El, subhanahu wa ta'ala, le-a lăsat, fiind motivați de bucuriile cerești și de mulțumirea Creatorului lor. Cu toții ar trebui să reușim să găsim un echilibru între puterea gândului și spirit, să unim inima cu gândirea, acordând o foarte mare importanță conștiinței și valorilor morale, devenind astfel liberi în căutarea Drumului cel Drept și slujindu-L în totalitate numai pe Allah subhanahu wa ta'ala.

     În căutarea acestui echilibru, este necesar ca omul să realizeze faptul că Allah Preaînaltul a creat totul, atât această lume, cât și Viața de Apoi și că lucrurile materiale, precum banii, averea, confortul - lucruri prețuite de foarte multe persoane în prezent - nu înseamnă nimic, nu au nicio valoare și că doar propriile fapte și bunătatea sunt căi sigure pentru a avea parte de Casa cea Veșnică, fiecare având parte în Viața de Apoi doar de ceea ce a agonisit în scurta perioadă pe acest Pământ:

     „Ci caută cu ceea ce ți-a dăruit Allah Casa cea veșnică! Și nu uita partea ta din această viață! Și fă bine, așa după cum și Allah ți-a făcut ție bine! Și nu umbla după stricăciuni pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubește pe cei care fac stricăciune.” [Surat Al-Qasas, 28:77]

     În această lume, omul este dator să urmeze modelul de perfecțiune pe care Allah Preaînaltul ni l-a lăsat prin persoana Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care simțea Lumea de Apoi în timp ce trăia în această lume, potolind durerile pe care această lume le aducea cu binefacerile promise pentru Viața de Apoi, simțind Cerurile înainte de a se îndrepta spre Paradis, prin măreția credinței sale.

     Doar credința sinceră și de nezdruncinat este cea care îl apropie pe om de forma sa desăvârșită, cu care a fost creat. Allah Preaînaltul a creat ființa umană cu cea mai frumoasă înfățișare, din toate punctele de vedere, atât material, cât mai ales spiritual. Omul este forma perfectă a Creației Divine și trebuie să fie conștient de darul minunat pe care I l-a făcut Cel Milostiv, altfel, răsplata lui fiind Focurile Iadului:

     „Noi l-am creat pe om cu cea mai frumoasă înfățișare, ~ Apoi îl întoarcem pe el în locul cel mai de jos, ~ Fără de aceia care cred și împlinesc fapte bune, căci ei vor avea parte de răsplată neîntreruptă.” [Surat At-Tin, 95:4-6]

     Credinciosul se încrede total în Allah Preaînaltul şi Preaslăvitul, pentru că știe că nu există altcineva care merită să fie slujit cu excepția Sa, că El este Creatorul și Singurul care poate judeca omul. Nu există nimic asemenea Lui, tot ceea ce se petrece în această lume, văzut sau nevăzut, este cunoscut doar de Allah subhanahu wa ta'ala. De aceea, orice om își îndreaptă gândurile sale și cere iertare numai de la Allah:

     „Deci să știi că nu există altă Divinitate afară de Allah și cere iertare pentru păcatele tale și pentru dreptcredincioși și dreptcredincioase! Allah cunoaște umbletul vostru pe Pământ și odihna voastră.” [Surat Mohammed, 47:19]

     Astfel, ființa umană trebuie să fie devotată numai lui Allah subhanahu wa ta'ala, să caute cu toată inima sa Mulțumirea Lui. În ciuda tuturor circumstanțelor în care se găsește, faptele credinciosului trebuie să fie în concordanță numai cu ceea ce dorește Allah subhanahu wa ta'ala. Prefăcătoria, ipocrizia, habotnicia, excesele în exprimarea credinței sunt doar câteva dintre faptele care amenință credința. Sunt persoane care vor să pară foarte credincioase, își manifestă religiozitatea doar în forma exterioară sau se preocupă mai mult de nevoile celor străini decât de nevoile celor care le sunt aproape, iar acest tip de comportament nu face altceva decât să îi îndepărteze de Creatorul a Tot și a Toate. Între toate acestea, trebuie să existe o balanță care să echilibreze relația omului cu lumea și relația lui cu cei apropiați. Credința nu înseamnă doar a te manifesta exterior, ci și a crede cu toată inima în Allah Preaînaltul, în Ziua Judecății, în Îngeri (Pacea lui Allah fie asupra lor!) în Cărțile revelate și în toți Profeții (Pacea lui Allah fie asupra lor!), trimiși de către Allah subhanahu wa ta'ala. Ea mai înseamnă să fii capabil să împarți bunurile tale - oricât de mult ai fi legat de ele sufletește - cu cei apropiați, cu orfanii și cu cei nevoiași:

    „Cuvioșia nu stă în a vă întoarce fețele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioșia este a crede în Allah și în Ziua de Apoi, în Îngeri, în Carte și în profeți, a da din avere - în pofida iubirii pentru ea - rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerșetorului și pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat], a da Dania [Az-Zakat], a-și ține legământul dacă s-a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău și în momente de primejdie. Aceștia sunt cei drepți, aceștia sunt cei evlavioși [Al-Mu'taqun]!” [Surat Al-Baqara, 2:177]

     Adevărata credință izvorăște din iubirea profundă atât pentru Creatorul a Tot și a Toate, cât și pentru semenii noștri, sentiment izvorât din puritatea sufletelor lor. Dragostea este cea care face credința să devină completă:

      „Nu veți intra în Paradis până când nu veți avea credință; și nu veți avea credință completă până când nu vă veți iubi unul pe altul.” (Muslim)

     Credinciosul este conștient de faptul că esența creației Divine este Unică. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un comportament exemplar în relațiile cu familia sa și cu oamenii din jurul său, insuflând dragoste și afecțiune tuturor.

     Metaforic, unul dintre numele sub care el a fost cunoscut a fost acela de «Habib Allah», ceea ce înseamnă «cel iubit de Allah» și aceasta pentru faptul că i-au fost dăruite Știința Coranului și tot ce a implicat aceasta. Astfel, urmând modelul său, care este unul exemplar pentru întreaga omenire, omul va ajunge să lupte zilnic cu sentimentele de ură și ranchiună care pot exista în anumite momente, sădind în locul acestora sentimentul cel mai nobil, adorarea față de Creatorul său, astfel răspândind dragoste.

     Credinciosul le iartă celor din jurul său greșelile, așa cum el însuși așteaptă din partea celor din jurul său iertare și încearcă prin toate acțiunile sale să trăiască în cea mai desăvârșită pace cu toți cei care îl înconjoară, de dragul lui Allah subhanahu wa ta'ala. Cuvântul «Islam» poartă în interiorul său semnificația de «supunere, călăuzire spre pace și mulțumire», prin rădăcinile «slm» (siguranță) și «salamah» (protecție); aceleași care se regăsesc și în cuvântul «musulman», precum și în termenul cel mai des utilizat de către credincioși - «salam» (pace). Astfel, se poate observa că principiile care stau la baza vieții tuturor musulmanilor sunt pacea și siguranța. Ei îi salută pe toți oamenii cu salam, insuflând în inimile tuturor pacea. Această urare de pace și de siguranță - As salam aleikum wa rahmatullahi wa barakatuh - pe care o adresează celorlalți, este privită ca una dintre cele mai frumoase fapte în Islam, urmând îndemnul Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care, întrebat fiind care este cel mai benefic lucru pe care îl poate face un musulman, a răspuns:

    „Să le dai hrană oamenilor și să-i saluți pe cei pe care îi cunoști și pe cei pe care nu îi cunoști.” (Abu Dawud)

     Aceeași urare se adresează și la sfârșitul oricărei Rugăciuni pe care credinciosul o face. Prin intermediul acesteia, el rupe pentru o perioadă legăturile sale cu lumea și se întoarce cu respect, supunere și credință spre Allah subhanahu wa ta'ala. Frunțile lor se apleacă întotdeauna cu pietate și umilință spre pământ în timpul Rugăciunii, sperând la descuierea unei uși, spre a cărei deschidere privesc cu dor, in shaa Allah, așteptând acea clipă fericită când acest sentiment va dispărea, căutând, astfel, reunirea sufletului lor cu Scânteia Divină a lui Allah Preaînaltul, spre care aleargă mereu, căutând pacea și apropierea ce le mângâie inimile. Cei care păstrează mereu vii în sufletele lor aceste sentimente de siguranță și de pace, nu pot săvârși decât fapte bune, iar acțiunile lor sunt înconjurate numai de bunătate, știind că Cel Iertător le va oferi iubire în schimb:

     „Acelora care cred și săvârșesc fapte bune, Cel Milostiv le va arăta iubire.” [Surat Maryam, 19:96]

    

     Oamenii credincioși se gândesc la cei din jurul lor, la o bună înțelegere cu semenii lor. Ei refuză să acționeze împotriva lor sau să se răzbune și chiar și în momentele cele mai grele încearcă să nu se lase pradă mâniei și furiei și răspund răului cu bunătate, pentru că știu că răutatea este o caracteristică a lui Sheitan, audhu billeh. Credinciosul luptă continuu cu propriile trăiri, astfel încât, in shaa Allah, să reușească să fie o persoană mai bună. De aceea, nu are timp să observe și să se intereseze de acțiunile celor din jurul lui, nu are timp să judece acțiunile celorlalți, pentru că este mult prea preocupat de propria bătălie interioară. Un om pios ar trebui să încerce în primul rând să se întoarcă spre sine însuși și să încerce să se cunoască pe sine înainte să se întoarcă spre ceilalți și să analizeze faptele celorlalți. În zilele noastre, este greu să apelăm la autocritică, să observăm propriile noastre slăbiciuni, să redescoperim abilitățile, să analizăm lucrurile câștigate și pe cele pierdute; deși, numai astfel ne putem apropia de Allah subhanahu wa ta'ala.

     Credinciosul nu se teme de momentele în care ordinea și echilibrul său sunt distruse, pentru că el știe că această lume este un loc al rezistenței, în care el trebuie să fie răbdător. În orice situație s-ar afla, el vede dincolo de greutatea acesteia, nu își pierde speranța în ajutorul lui Allah subhanahu wa ta'ala și rămâne răbdător, căutând soluții. Răbdarea (as-sabr) reprezintă o virtute pe care musulmanul o cultivă în tot ceea ce face și pe care o are sădită adânc în interiorul sufletului său. El știe că acest sentiment este unul dintre cele mai importante caracteristici ale credinței sale, reprezentând una dintre cele două jumătăți ale credinței sale, alături de slăvirea și mulțumirea lui Allah subhanahu wa ta'ala.

     Răbdarea este asemenea unei călăuze în viața unui musulman, care luminează ca o torță printre numeroasele sale probleme. Ea înseamnă acceptarea voinței lui Allah Preaînaltul cu capacitatea de a îndura suferința. Allah subhanahu wa ta'ala nu a creat această lume pentru a oferi doar mulțumire, fericire și liniște, ci El, Preaînaltul, a lăsat pe acest pământ nenumărate ispite, prin care cei credincioși sunt încercați permanent. Timpul pe care omul îl petrece în această viață este o permanentă căutare și o continuă luptă cu diversele probleme pe care viața le provoacă. Întreaga sa existență este presărată cu o multitudine de experiențe, unele pozitive, altele negative. El trece dintr-o experiență în alta, numai astfel el putând evolua spre adevărata cunoaștere, care este drumul cel mai sigur spre credință.

    Așa cum în cazul relațiilor interumane trebuie să apară anumite evenimente care determină cunoașterea persoanei de lângă tine, așa și credința musulmanului este permanent încercată de către Allah subhanahu wa ta'ala. El trebuie să fie încercat, să aibă parte de cele mai grele încercări, pentru a se putea distinge adevăratul credincios. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt:

     „Veți fi încercați [în privința] bunurilor voastre și [în privința] sufletelor voastre. Veți auzi de la cei cărora cartea le-a fost dăruită înaintea voastră și de la idolatri multe sudălmi. Iar dacă sunteți răbdători și sunteți evlavioși, [cu siguranță] acesta este unul dintre lucrurile cele mai de preț.” [Surat ‘Al-'Imran, 3:186]

     De asemenea, tot în Coranul cel Sfânt stă scris:

     „Oare socotesc oamenii că vor fi lăsați [în pace], dacă vor spune «Noi credem!» și că ei nu vor fi încercați? ~ Noi i-am încercat pe cei dinaintea lor și Allah îi cunoaște pe cei care spun adevărul și îi cunoaște pe cei care mint [în privința credinței].” [Surat Al-'Ankabut, 29:2-3] 

     Omul, prin natura lui, este o ființă nerăbdătoare, care se grăbește să ia decizii și care își stăpânește cu greu emoțiile. El este copleșit în fața problemelor cu care se confruntă și se simte strivit de mâhnirea pe care o simte în anumite situații. În momentul în care pierde ceva drag sau pe cineva drag, când cineva greșește față de propria persoană, simte că totul este împotriva sa și că nu are forța de a merge mai departe. Însă, atunci când sufletul său este inundat cu credință statornică, în-vață să fie răbdător și să aștepte atât timp cât este nevoie pentru a apărea rezolvarea problemelor sale. Allah subhanahu wa ta'ala va oferi rezolvarea, însă doar atunci când timpul acesteia sosește:

    „Omul a fost creat din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu-Mi cereți să Mă grăbesc!” [Surat Al-'Anbiya', 21:37]

     Credinciosul știe că răbdarea îl ajută să trăiască în pace cu toți cei din jurul său, că aceasta va schimba ura, ranchiuna și mânia în iubire și bunătate, chiar și în situațiile cele mai dificile. El își educă sufletul și mintea să fie răbdătoare, pentru că știe că răsplata lui Allah Preaînaltul este infinită, inshaAllah, pentru cei care așteaptă cu răbdare și au credință în suflete.

     Adevăratul credincios este cel care își lasă inima inundată de iubirea pentru Allah subhanahu wa ta'ala și pentru cei aflați în jurul său, cărora le răspunde întotdeauna cu zâmbetul pe buze, în-curajându-i la fapte bune și la slăvirea Creatorului a Toate. El luptă permanent cu sentimentele de dușmănie, de lăcomie, ipocrizie, egoism, pe care le transformă în bunătate și dragoste pentru tot ceea ce îl înconjoară, pentru că el știe că tot ceea ce îl înconjoară este un dar de la Allah Preaînaltul. Fiecare gând sau faptă se îndreaptă cu devoțiune și sinceritate numai către El, Preaînaltul, știind că viața aceasta este asemenea unui vânt, însă ceea ce contează este Viața de Apoi. Numai astfel, călătoria spre fericirea eternă și spre Porțile Paradisului este binecuvântată, inshaAllah. În  Coranul cel Nobil, apare descrierea unor astfel de oameni:

     „Bărbați pe care nici negoțul, nici marfa nu-i împiedică de la pomenirea lui Allah, de la împlinirea Rugăciunii [As-Salat] și de la achitarea Daniei [Az-Zakat], care se tem de o Zi când inimile și privirile vor fi tulburate. ~ [Ei fac astfel] pentru ca Allah să le răsplătească faptele cele mai frumoase pe care le-au săvârșit și să le adauge din harul Său, căci Allah îi dăruiește fără socoteală aceluia căruia dorește El. ” [Surat An-Nur, 24:37-38]

     Credinciosul va păstra mereu aceste valori eterne și va privi întotdeauna spre viitor, pentru a reuși să aducă o rază de speranță, care să lumineze întunericul în care oamenii se afundă tot mai mult în timpurile contemporane. El are libertatea de a acționa conform propriei sale voințe, însă este conștient că acest fapt îi poate afecta atât viața din această lume, cât și viața din Lumea de Apoi. Tot astfel, la nivelul unei comunități, același liber-arbitru acționează. Astfel, dacă dorim o schimbare în interiorul comunității noastre, dacă dorim o lume mai bună, dominată de credință și de dragoste pentru tot ceea ce Allah Preaînaltul a creat, ar trebui să ne unim voințele și punctele de vedere, astfel încât, inshaAllah, să putem ajunge la un stil de viață dedicat în totalitate mulțumirii și slăvirii lui Allah subhanahu wa ta'ala. Societatea deține cheia fericirii în propriile sale mâini, așa cum stă scris și în Coranul cel Sfânt:

     „…Allah nu schimbă starea unor oameni până ce ei nu schimbă ceea ce se află în sufletele lor. Iar dacă Allah voiește un rău pentru un neam, acesta nu poate fi respins. Și ei nu au în locul lui Allah niciun alt ocrotitor.” [Surat Ar-Ra'd, 13:11]

RESPECTUL ÎNTRE SURORI ÎN ISLAM

      

      Societatea actuală pare să piardă valorile și principiile de bază, să devină nepăsătoare la relațiile sociale și să aibă grijă, în principal, numai de aspectul exterior, uitând complet de marele univers interior. De cele mai multe ori, oamenii uită că nu sunt frumoși pentru felul în care arată sau pentru îmbrăcămintea pe care o poartă, ci pentru modul în care împart dragoste celor din jurul lor, pentru comportamentul și sinceritatea cu care acționează în viaţa de zi cu zi.

      Islamul creează o legătură puternică între faptele exterioare și ceea ce este în interiorul persoanei, dorind ca întreaga comunitate să fie puternică și unită, să îndemne la tot ceea ce este bun și drept, așa cum ne spune Allah subhanahu wa ta'ala în Coranul cel Sfânt:

      „Să se facă din voi o comunitate care să cheme la tot ceea ce este bun, să poruncească ceea ce este drept [ma'ruf] și să oprească de la ceea ce este nedrept [munkar]. Aceștia sunt cei care izbândesc.” [Surat 'Al-'Imran, 3:10]

      Femeia musulmană are un statut deosebit în Islam, mulți învățați afirmând că ea reprezintă jumătate din societate. Ea este mulțumită de locul pe care religia ei i l-a oferit și se deosebește, prin caracterul său, de femeile din societatea occidentală. Faptul că relațiile sale sunt bazate, în principal, pe iubirea de dragul lui Allah subhanahu wa ta'ala, aduce cu sine şi răbdarea, încrederea și respectul acordat tuturor.

      Relația între surori în Islam este una dintre cele mai strânse și mai puternice și toate acestea numai din dragoste pentru Creatorul a Tot și a Toate. Ele se poartă conform călăuzirii Coranului cel Sfânt și a învățăturilor Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care consideră că la baza societății se află dragostea și respectul pe care un frate îl arată altui frate, sau o soră altei surori, numai astfel inimile oamenilor deschizându-se către Calea cea Dreaptă. Trimisul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:

     „Credincioșii, în prietenia lor reciprocă, în compasiunea și afecțiunea lor, sunt precum un trup: dacă o parte a lui suferă, întregul trup resimte durerea.” (Bukhari și Muslim)

      Femeia musulmană are un rol esențial în formarea noilor generații și, pentru aceasta, ea se apropie de sora sa în Islam, spre care se întoarce mereu cu dragoste, știind că o strânsă legătură cu aceasta întărește legătura sa cu Allah subhanahu wa ta'ala, care a spus că dreptcredincioșii sunt asemenea fraților.

      Ea este conștientă de faptul că trebuie să se comporte cu toate persoanele cu care intră în contact la fel cum și ea dorește, la rândul său, să fie tratată. Personalitatea ei se reflectă ca într-o oglindă, prin întreg comportamentul său și prin modul în care îi respectă pe cei din jurul ei.

      O femeie musulmană este conștientă de faptul că oamenii sunt diferiți, că ei au fost creați cu propria personalitate. De aceea, a respecta persoana de lângă tine înseamnă a lua în considerare sentimentele, nevoile, ideile și preferințele acesteia. De asemenea, orice persoană trebuie prețuită pentru felul său de a fi. Nu trebuie ca o persoană să fie judecată pentru acțiuni pe care nu le putem înțelege, sau care ni se par greșite din punctul nostru de vedere. Înainte de a judeca pe cineva, trebuie să încercăm întâi să ne apropiem de acea persoană, să observăm modul în care aceasta se comportă.

      Nu este bine să etichetăm persoanele aflate în preajma noastră; întâi, trebuie să ascultăm cu atenție ce au acestea de spus, încercând să înțelegem punctele lor de vedere, chiar dacă sunt diferite de ceea ce noi gândim, acceptând astfel individualitatea fiecărei persoane.

      Respectul femeii musulmane față de sora sa în Islam se poate observa, așadar, prin modul în care aceasta se comportă. Salutul este prima formă de manifestare, care arată acest respect; ea adresează urarea de «Pace!» - As sallam aleykum wa rahmatullahi wa barakatuh!- tuturor surorilor sale, chiar dacă acestea îi sunt cunoscute sau nu, deoarece știe că acest lucru este unul dintre cele mai frumoase și iubite fapte de Allah subhanahu wa ta'ala și de Profetul nostru, salla Allahu aleihi wa sallam, beneficiile sale fiind enorme, așa cum găsim în frumosul hadith:

      „Să le dai hrană oamenilor și să îi saluți pe cei pe care îi cunoști, sau pe cei pe care nu îi cunoști.” (Abu Dawud)

        Despre acest lucru măreț, găsim scris în Coranul cel Nobil, în următorul verset:

      „Dacă vi se dă binețe, răspundeți cu binețe încă și mai frumos, sau [cel puțin] răspundeți! Allah este Atoatesocotitor [Hasib].” [Surat An-Nisa', 4:86]

      Femeia musulmană știe că firea umană este supusă slăbiciunii și, din această cauză, ea nu păstrează supărarea în momentul în care între ea și sora ei apare o anumită neînțelegere, știind că va primi răsplata promisă de Allah subhanahu wa ta'ala. În Islam, nu este permis să treacă mai mult de trei zile în care frații și surorile să nu vorbească unul cu altul, căutând în acest timp împăcarea. Ea este conștientă de faptul că cea care caută prima împăcarea va avea răsplată de la Allah subhanahu wa ta'ala, așa cum ne învață și Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:

      „Unui om nu-i este permis să se înstrăineze de un credincios mai mult de trei zile. Dacă au trecut trei zile, atunci trebuie să meargă și să îl salute; dacă răspunde la salut, atunci amândoi vor împărți răsplata, dar dacă nu răspunde, atunci cel care a salutat, va fi absolvit de păcatul înstrăinării.” (Bukhari)

       Atunci când își întâmpină surorile, ea are grijă întotdeauna să fie zâmbitoare, pentru că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:

       „Zâmbetul adresat fratelui vostru este o milostenie.” (Tirmidhi)   

 

      În momentul în care vorbește cu surorile ei, își alege cu grijă cuvintele, încercând, pe cât posibil, să evite discuțiile în contradictoriu și să le îndrume pe surorile ei prin vorbe bune și printr-un comportament blând. Orice cuvânt frumos este asemenea unui copac roditor, care își îndreaptă ramurile spre cer, cerând mulțumirea lui Allah subhanahu wa ta'ala și căutând răsplata nemăsurată pe care El, Preaînaltul, a promis-o robilor Săi credincioși:

      „Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? El este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită și cu ramuri [ce se înalță] în cer! ~ El dă fructe tot timpul – cu voia Domnului său. Și Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-și aducă aminte. ~ Iar pilda unui cuvânt rău este ca un pom rău care a fost smuls de pe fața pământului și care nu mai are pic de statornicie.” [Surat Ibrahim, 14:24-26]

      O altă formă de respect pe care femeia musulmană o arată surorilor ei este reprezentată prin faptul că nu vorbește despre ele atât timp cât ele nu sunt prezente, încercând să stea deoparte de orice fel de cuvinte care ar putea conduce la bârfă.

       O inimă pură este întotdeauna sinceră și, de aceea, ele trebuie să spună ceea ce gândesc.

      Orice musulman călăuzit de lumina Islamului este conștient de faptul că a vorbi despre o persoană care nu este prezentă înseamnă a fi doar un ipocrit, iar aceasta conduce la pedeapsa cumplită a Iadului. Acest fapt nu face altceva decât să îl îndepărteze de adevărata credință.

Prin urmare, femeia musulmană încearcă prin orice mijloace să se îndepărteze de astfel de fapte, de ceea ce este interzis în Sfântul Coran. Ea știe că pedeapsa va fi la fel de mare, atât pentru cel care răspândește bârfa, cât și pentru cel care pleacă urechea la aceasta, așa cum spune Trimisul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam:

     „Cel care spune o bârfă și cel care răspândește o bârfă sunt la fel cu cei păcătoși.” (Bukhari)

     și, de aceea, încearcă să stea departe de toate acestea, rămânând cinstită și sinceră, din iubire pentru Allah subhanahu wa ta'ala.

      O femeie musulmană mumină folosește numai cuvinte frumoase la adresa surorilor sale și nu râde atunci când observă un anumit lucru, pentru că știe că aceasta nu îi va plăcea surorii sale, înțelegând că ar putea-o jigni. Nu o ponegrește și nu se adresează decât cu cele mai frumoase cuvinte, așa cum ne spune Allah subhanahu wa ta'ala în Coranul cel Sfânt:

      „O, voi cei care credeți! Să nu râdă un neam de un alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâți și nu vă batjocoriți cu porecle unii pe alții. Ce rău este numele urât și rușinos, după credință! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiți.” [Surat Al-Hujurat, 49:11]

      În momentul în care sora sa întâmpină un necaz, ea îi este alături, o încurajează și o ajută să înfrunte aceste încercări și greutăți. Oricât de mică ar fi problema acesteia, este mereu gata să îi fie aproape. Este corectă și nu se bucură de supărările celor din jurul ei. Ea știe că, dacă râde atunci când o persoană are un necaz, Allah subhanahu wa ta'ala îi poate oferi o supărare asemenea, sau chiar mai mare, așa cum spune Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam:

      „Nu face haz de necazul fratelui tău, căci Allah va avea milă de el și va aduce necazul asupra ta.” (Tirmidhi)

      Femeia musulmană este conștientă de rolul pe care îl are în societatea în care trăiește și încearcă să se comporte în cel mai bun mod cu putință cu surorile și cu persoanele din jurul ei, păstrând relațiile cu acestea prin respectul pe care îl oferă și pe care îl împarte în orice moment, știind că aceasta este una dintre calitățile de bază ale oricăror relații umane, izvorâte din multitudinea virtuților pe care musulmanii mumini trebuie să le aibă.

  ~ Fie ca Allah subhanahu wa ta'ala să ne dea înțelepciunea de a oferi respectul și dragostea cuvenite tuturor surorilor noastre în Islam, pe care noi înșine ni le dorim! ~

Amin!