CALITĂŢILE ŞI VALORILE MUSULMANULUI

     Societatea a fost purtată pe aripile istoriei, trăind epoci diverse, care au adus cu sine numeroase schimbări privind modul de comportare și de gândire al oamenilor. În prezent, trăim o perioadă de mari căutări, în care umanitatea este împresurată de știință și tehnologie, iar valorile și tradițiile străvechi au fost cu totul uitate. Multă lume se îndepărtează de valorile spirituale și de Calea cea Dreaptă pe care Allah subhanahu wa ta'ala ne-a arătat-o, bazându-și existența pe raționamente greșite, dominate de gândire și de logică.

     Oamenii ar trebui să devină conștienți că trecerea lor pe acest Pământ este asemeni unei adieri de vânt și, de aceea, este de dorit să se îndrepte permanent spre căutarea mulțumirii lui Allah Preaînaltul, îndeplinindu-și îndatoririle pe care El, subhanahu wa ta'ala, le-a lăsat, fiind motivați de bucuriile cerești și de mulțumirea Creatorului lor. Cu toții ar trebui să reușim să găsim un echilibru între puterea gândului și spirit, să unim inima cu gândirea, acordând o foarte mare importanță conștiinței și valorilor morale, devenind astfel liberi în căutarea Drumului cel Drept și slujindu-L în totalitate numai pe Allah subhanahu wa ta'ala.

     În căutarea acestui echilibru, este necesar ca omul să realizeze faptul că Allah Preaînaltul a creat totul, atât această lume, cât și Viața de Apoi și că lucrurile materiale, precum banii, averea, confortul - lucruri prețuite de foarte multe persoane în prezent - nu înseamnă nimic, nu au nicio valoare și că doar propriile fapte și bunătatea sunt căi sigure pentru a avea parte de Casa cea Veșnică, fiecare având parte în Viața de Apoi doar de ceea ce a agonisit în scurta perioadă pe acest Pământ:

     „Ci caută cu ceea ce ți-a dăruit Allah Casa cea veșnică! Și nu uita partea ta din această viață! Și fă bine, așa după cum și Allah ți-a făcut ție bine! Și nu umbla după stricăciuni pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubește pe cei care fac stricăciune.” [Surat Al-Qasas, 28:77]

     În această lume, omul este dator să urmeze modelul de perfecțiune pe care Allah Preaînaltul ni l-a lăsat prin persoana Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care simțea Lumea de Apoi în timp ce trăia în această lume, potolind durerile pe care această lume le aducea cu binefacerile promise pentru Viața de Apoi, simțind Cerurile înainte de a se îndrepta spre Paradis, prin măreția credinței sale.

     Doar credința sinceră și de nezdruncinat este cea care îl apropie pe om de forma sa desăvârșită, cu care a fost creat. Allah Preaînaltul a creat ființa umană cu cea mai frumoasă înfățișare, din toate punctele de vedere, atât material, cât mai ales spiritual. Omul este forma perfectă a Creației Divine și trebuie să fie conștient de darul minunat pe care I l-a făcut Cel Milostiv, altfel, răsplata lui fiind Focurile Iadului:

     „Noi l-am creat pe om cu cea mai frumoasă înfățișare, ~ Apoi îl întoarcem pe el în locul cel mai de jos, ~ Fără de aceia care cred și împlinesc fapte bune, căci ei vor avea parte de răsplată neîntreruptă.” [Surat At-Tin, 95:4-6]

     Credinciosul se încrede total în Allah Preaînaltul şi Preaslăvitul, pentru că știe că nu există altcineva care merită să fie slujit cu excepția Sa, că El este Creatorul și Singurul care poate judeca omul. Nu există nimic asemenea Lui, tot ceea ce se petrece în această lume, văzut sau nevăzut, este cunoscut doar de Allah subhanahu wa ta'ala. De aceea, orice om își îndreaptă gândurile sale și cere iertare numai de la Allah:

     „Deci să știi că nu există altă Divinitate afară de Allah și cere iertare pentru păcatele tale și pentru dreptcredincioși și dreptcredincioase! Allah cunoaște umbletul vostru pe Pământ și odihna voastră.” [Surat Mohammed, 47:19]

     Astfel, ființa umană trebuie să fie devotată numai lui Allah subhanahu wa ta'ala, să caute cu toată inima sa Mulțumirea Lui. În ciuda tuturor circumstanțelor în care se găsește, faptele credinciosului trebuie să fie în concordanță numai cu ceea ce dorește Allah subhanahu wa ta'ala. Prefăcătoria, ipocrizia, habotnicia, excesele în exprimarea credinței sunt doar câteva dintre faptele care amenință credința. Sunt persoane care vor să pară foarte credincioase, își manifestă religiozitatea doar în forma exterioară sau se preocupă mai mult de nevoile celor străini decât de nevoile celor care le sunt aproape, iar acest tip de comportament nu face altceva decât să îi îndepărteze de Creatorul a Tot și a Toate. Între toate acestea, trebuie să existe o balanță care să echilibreze relația omului cu lumea și relația lui cu cei apropiați. Credința nu înseamnă doar a te manifesta exterior, ci și a crede cu toată inima în Allah Preaînaltul, în Ziua Judecății, în Îngeri (Pacea lui Allah fie asupra lor!) în Cărțile revelate și în toți Profeții (Pacea lui Allah fie asupra lor!), trimiși de către Allah subhanahu wa ta'ala. Ea mai înseamnă să fii capabil să împarți bunurile tale - oricât de mult ai fi legat de ele sufletește - cu cei apropiați, cu orfanii și cu cei nevoiași:

    „Cuvioșia nu stă în a vă întoarce fețele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioșia este a crede în Allah și în Ziua de Apoi, în Îngeri, în Carte și în profeți, a da din avere - în pofida iubirii pentru ea - rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerșetorului și pentru răscumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat], a da Dania [Az-Zakat], a-și ține legământul dacă s-a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău și în momente de primejdie. Aceștia sunt cei drepți, aceștia sunt cei evlavioși [Al-Mu'taqun]!” [Surat Al-Baqara, 2:177]

     Adevărata credință izvorăște din iubirea profundă atât pentru Creatorul a Tot și a Toate, cât și pentru semenii noștri, sentiment izvorât din puritatea sufletelor lor. Dragostea este cea care face credința să devină completă:

      „Nu veți intra în Paradis până când nu veți avea credință; și nu veți avea credință completă până când nu vă veți iubi unul pe altul.” (Muslim)

     Credinciosul este conștient de faptul că esența creației Divine este Unică. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un comportament exemplar în relațiile cu familia sa și cu oamenii din jurul său, insuflând dragoste și afecțiune tuturor.

     Metaforic, unul dintre numele sub care el a fost cunoscut a fost acela de «Habib Allah», ceea ce înseamnă «cel iubit de Allah» și aceasta pentru faptul că i-au fost dăruite Știința Coranului și tot ce a implicat aceasta. Astfel, urmând modelul său, care este unul exemplar pentru întreaga omenire, omul va ajunge să lupte zilnic cu sentimentele de ură și ranchiună care pot exista în anumite momente, sădind în locul acestora sentimentul cel mai nobil, adorarea față de Creatorul său, astfel răspândind dragoste.

     Credinciosul le iartă celor din jurul său greșelile, așa cum el însuși așteaptă din partea celor din jurul său iertare și încearcă prin toate acțiunile sale să trăiască în cea mai desăvârșită pace cu toți cei care îl înconjoară, de dragul lui Allah subhanahu wa ta'ala. Cuvântul «Islam» poartă în interiorul său semnificația de «supunere, călăuzire spre pace și mulțumire», prin rădăcinile «slm» (siguranță) și «salamah» (protecție); aceleași care se regăsesc și în cuvântul «musulman», precum și în termenul cel mai des utilizat de către credincioși - «salam» (pace). Astfel, se poate observa că principiile care stau la baza vieții tuturor musulmanilor sunt pacea și siguranța. Ei îi salută pe toți oamenii cu salam, insuflând în inimile tuturor pacea. Această urare de pace și de siguranță - As salam aleikum wa rahmatullahi wa barakatuh - pe care o adresează celorlalți, este privită ca una dintre cele mai frumoase fapte în Islam, urmând îndemnul Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care, întrebat fiind care este cel mai benefic lucru pe care îl poate face un musulman, a răspuns:

    „Să le dai hrană oamenilor și să-i saluți pe cei pe care îi cunoști și pe cei pe care nu îi cunoști.” (Abu Dawud)

     Aceeași urare se adresează și la sfârșitul oricărei Rugăciuni pe care credinciosul o face. Prin intermediul acesteia, el rupe pentru o perioadă legăturile sale cu lumea și se întoarce cu respect, supunere și credință spre Allah subhanahu wa ta'ala. Frunțile lor se apleacă întotdeauna cu pietate și umilință spre pământ în timpul Rugăciunii, sperând la descuierea unei uși, spre a cărei deschidere privesc cu dor, in shaa Allah, așteptând acea clipă fericită când acest sentiment va dispărea, căutând, astfel, reunirea sufletului lor cu Scânteia Divină a lui Allah Preaînaltul, spre care aleargă mereu, căutând pacea și apropierea ce le mângâie inimile. Cei care păstrează mereu vii în sufletele lor aceste sentimente de siguranță și de pace, nu pot săvârși decât fapte bune, iar acțiunile lor sunt înconjurate numai de bunătate, știind că Cel Iertător le va oferi iubire în schimb:

     „Acelora care cred și săvârșesc fapte bune, Cel Milostiv le va arăta iubire.” [Surat Maryam, 19:96]

    

     Oamenii credincioși se gândesc la cei din jurul lor, la o bună înțelegere cu semenii lor. Ei refuză să acționeze împotriva lor sau să se răzbune și chiar și în momentele cele mai grele încearcă să nu se lase pradă mâniei și furiei și răspund răului cu bunătate, pentru că știu că răutatea este o caracteristică a lui Sheitan, audhu billeh. Credinciosul luptă continuu cu propriile trăiri, astfel încât, in shaa Allah, să reușească să fie o persoană mai bună. De aceea, nu are timp să observe și să se intereseze de acțiunile celor din jurul lui, nu are timp să judece acțiunile celorlalți, pentru că este mult prea preocupat de propria bătălie interioară. Un om pios ar trebui să încerce în primul rând să se întoarcă spre sine însuși și să încerce să se cunoască pe sine înainte să se întoarcă spre ceilalți și să analizeze faptele celorlalți. În zilele noastre, este greu să apelăm la autocritică, să observăm propriile noastre slăbiciuni, să redescoperim abilitățile, să analizăm lucrurile câștigate și pe cele pierdute; deși, numai astfel ne putem apropia de Allah subhanahu wa ta'ala.

     Credinciosul nu se teme de momentele în care ordinea și echilibrul său sunt distruse, pentru că el știe că această lume este un loc al rezistenței, în care el trebuie să fie răbdător. În orice situație s-ar afla, el vede dincolo de greutatea acesteia, nu își pierde speranța în ajutorul lui Allah subhanahu wa ta'ala și rămâne răbdător, căutând soluții. Răbdarea (as-sabr) reprezintă o virtute pe care musulmanul o cultivă în tot ceea ce face și pe care o are sădită adânc în interiorul sufletului său. El știe că acest sentiment este unul dintre cele mai importante caracteristici ale credinței sale, reprezentând una dintre cele două jumătăți ale credinței sale, alături de slăvirea și mulțumirea lui Allah subhanahu wa ta'ala.

     Răbdarea este asemenea unei călăuze în viața unui musulman, care luminează ca o torță printre numeroasele sale probleme. Ea înseamnă acceptarea voinței lui Allah Preaînaltul cu capacitatea de a îndura suferința. Allah subhanahu wa ta'ala nu a creat această lume pentru a oferi doar mulțumire, fericire și liniște, ci El, Preaînaltul, a lăsat pe acest pământ nenumărate ispite, prin care cei credincioși sunt încercați permanent. Timpul pe care omul îl petrece în această viață este o permanentă căutare și o continuă luptă cu diversele probleme pe care viața le provoacă. Întreaga sa existență este presărată cu o multitudine de experiențe, unele pozitive, altele negative. El trece dintr-o experiență în alta, numai astfel el putând evolua spre adevărata cunoaștere, care este drumul cel mai sigur spre credință.

    Așa cum în cazul relațiilor interumane trebuie să apară anumite evenimente care determină cunoașterea persoanei de lângă tine, așa și credința musulmanului este permanent încercată de către Allah subhanahu wa ta'ala. El trebuie să fie încercat, să aibă parte de cele mai grele încercări, pentru a se putea distinge adevăratul credincios. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt:

     „Veți fi încercați [în privința] bunurilor voastre și [în privința] sufletelor voastre. Veți auzi de la cei cărora cartea le-a fost dăruită înaintea voastră și de la idolatri multe sudălmi. Iar dacă sunteți răbdători și sunteți evlavioși, [cu siguranță] acesta este unul dintre lucrurile cele mai de preț.” [Surat ‘Al-'Imran, 3:186]

     De asemenea, tot în Coranul cel Sfânt stă scris:

     „Oare socotesc oamenii că vor fi lăsați [în pace], dacă vor spune «Noi credem!» și că ei nu vor fi încercați? ~ Noi i-am încercat pe cei dinaintea lor și Allah îi cunoaște pe cei care spun adevărul și îi cunoaște pe cei care mint [în privința credinței].” [Surat Al-'Ankabut, 29:2-3] 

     Omul, prin natura lui, este o ființă nerăbdătoare, care se grăbește să ia decizii și care își stăpânește cu greu emoțiile. El este copleșit în fața problemelor cu care se confruntă și se simte strivit de mâhnirea pe care o simte în anumite situații. În momentul în care pierde ceva drag sau pe cineva drag, când cineva greșește față de propria persoană, simte că totul este împotriva sa și că nu are forța de a merge mai departe. Însă, atunci când sufletul său este inundat cu credință statornică, în-vață să fie răbdător și să aștepte atât timp cât este nevoie pentru a apărea rezolvarea problemelor sale. Allah subhanahu wa ta'ala va oferi rezolvarea, însă doar atunci când timpul acesteia sosește:

    „Omul a fost creat din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu-Mi cereți să Mă grăbesc!” [Surat Al-'Anbiya', 21:37]

     Credinciosul știe că răbdarea îl ajută să trăiască în pace cu toți cei din jurul său, că aceasta va schimba ura, ranchiuna și mânia în iubire și bunătate, chiar și în situațiile cele mai dificile. El își educă sufletul și mintea să fie răbdătoare, pentru că știe că răsplata lui Allah Preaînaltul este infinită, inshaAllah, pentru cei care așteaptă cu răbdare și au credință în suflete.

     Adevăratul credincios este cel care își lasă inima inundată de iubirea pentru Allah subhanahu wa ta'ala și pentru cei aflați în jurul său, cărora le răspunde întotdeauna cu zâmbetul pe buze, în-curajându-i la fapte bune și la slăvirea Creatorului a Toate. El luptă permanent cu sentimentele de dușmănie, de lăcomie, ipocrizie, egoism, pe care le transformă în bunătate și dragoste pentru tot ceea ce îl înconjoară, pentru că el știe că tot ceea ce îl înconjoară este un dar de la Allah Preaînaltul. Fiecare gând sau faptă se îndreaptă cu devoțiune și sinceritate numai către El, Preaînaltul, știind că viața aceasta este asemenea unui vânt, însă ceea ce contează este Viața de Apoi. Numai astfel, călătoria spre fericirea eternă și spre Porțile Paradisului este binecuvântată, inshaAllah. În  Coranul cel Nobil, apare descrierea unor astfel de oameni:

     „Bărbați pe care nici negoțul, nici marfa nu-i împiedică de la pomenirea lui Allah, de la împlinirea Rugăciunii [As-Salat] și de la achitarea Daniei [Az-Zakat], care se tem de o Zi când inimile și privirile vor fi tulburate. ~ [Ei fac astfel] pentru ca Allah să le răsplătească faptele cele mai frumoase pe care le-au săvârșit și să le adauge din harul Său, căci Allah îi dăruiește fără socoteală aceluia căruia dorește El. ” [Surat An-Nur, 24:37-38]

     Credinciosul va păstra mereu aceste valori eterne și va privi întotdeauna spre viitor, pentru a reuși să aducă o rază de speranță, care să lumineze întunericul în care oamenii se afundă tot mai mult în timpurile contemporane. El are libertatea de a acționa conform propriei sale voințe, însă este conștient că acest fapt îi poate afecta atât viața din această lume, cât și viața din Lumea de Apoi. Tot astfel, la nivelul unei comunități, același liber-arbitru acționează. Astfel, dacă dorim o schimbare în interiorul comunității noastre, dacă dorim o lume mai bună, dominată de credință și de dragoste pentru tot ceea ce Allah Preaînaltul a creat, ar trebui să ne unim voințele și punctele de vedere, astfel încât, inshaAllah, să putem ajunge la un stil de viață dedicat în totalitate mulțumirii și slăvirii lui Allah subhanahu wa ta'ala. Societatea deține cheia fericirii în propriile sale mâini, așa cum stă scris și în Coranul cel Sfânt:

     „…Allah nu schimbă starea unor oameni până ce ei nu schimbă ceea ce se află în sufletele lor. Iar dacă Allah voiește un rău pentru un neam, acesta nu poate fi respins. Și ei nu au în locul lui Allah niciun alt ocrotitor.” [Surat Ar-Ra'd, 13:11]

RESPECTUL ÎNTRE SURORI ÎN ISLAM

      

      Societatea actuală pare să piardă valorile și principiile de bază, să devină nepăsătoare la relațiile sociale și să aibă grijă, în principal, numai de aspectul exterior, uitând complet de marele univers interior. De cele mai multe ori, oamenii uită că nu sunt frumoși pentru felul în care arată sau pentru îmbrăcămintea pe care o poartă, ci pentru modul în care împart dragoste celor din jurul lor, pentru comportamentul și sinceritatea cu care acționează în viaţa de zi cu zi.

      Islamul creează o legătură puternică între faptele exterioare și ceea ce este în interiorul persoanei, dorind ca întreaga comunitate să fie puternică și unită, să îndemne la tot ceea ce este bun și drept, așa cum ne spune Allah subhanahu wa ta'ala în Coranul cel Sfânt:

      „Să se facă din voi o comunitate care să cheme la tot ceea ce este bun, să poruncească ceea ce este drept [ma'ruf] și să oprească de la ceea ce este nedrept [munkar]. Aceștia sunt cei care izbândesc.” [Surat 'Al-'Imran, 3:10]

      Femeia musulmană are un statut deosebit în Islam, mulți învățați afirmând că ea reprezintă jumătate din societate. Ea este mulțumită de locul pe care religia ei i l-a oferit și se deosebește, prin caracterul său, de femeile din societatea occidentală. Faptul că relațiile sale sunt bazate, în principal, pe iubirea de dragul lui Allah subhanahu wa ta'ala, aduce cu sine şi răbdarea, încrederea și respectul acordat tuturor.

      Relația între surori în Islam este una dintre cele mai strânse și mai puternice și toate acestea numai din dragoste pentru Creatorul a Tot și a Toate. Ele se poartă conform călăuzirii Coranului cel Sfânt și a învățăturilor Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care consideră că la baza societății se află dragostea și respectul pe care un frate îl arată altui frate, sau o soră altei surori, numai astfel inimile oamenilor deschizându-se către Calea cea Dreaptă. Trimisul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:

     „Credincioșii, în prietenia lor reciprocă, în compasiunea și afecțiunea lor, sunt precum un trup: dacă o parte a lui suferă, întregul trup resimte durerea.” (Bukhari și Muslim)

      Femeia musulmană are un rol esențial în formarea noilor generații și, pentru aceasta, ea se apropie de sora sa în Islam, spre care se întoarce mereu cu dragoste, știind că o strânsă legătură cu aceasta întărește legătura sa cu Allah subhanahu wa ta'ala, care a spus că dreptcredincioșii sunt asemenea fraților.

      Ea este conștientă de faptul că trebuie să se comporte cu toate persoanele cu care intră în contact la fel cum și ea dorește, la rândul său, să fie tratată. Personalitatea ei se reflectă ca într-o oglindă, prin întreg comportamentul său și prin modul în care îi respectă pe cei din jurul ei.

      O femeie musulmană este conștientă de faptul că oamenii sunt diferiți, că ei au fost creați cu propria personalitate. De aceea, a respecta persoana de lângă tine înseamnă a lua în considerare sentimentele, nevoile, ideile și preferințele acesteia. De asemenea, orice persoană trebuie prețuită pentru felul său de a fi. Nu trebuie ca o persoană să fie judecată pentru acțiuni pe care nu le putem înțelege, sau care ni se par greșite din punctul nostru de vedere. Înainte de a judeca pe cineva, trebuie să încercăm întâi să ne apropiem de acea persoană, să observăm modul în care aceasta se comportă.

      Nu este bine să etichetăm persoanele aflate în preajma noastră; întâi, trebuie să ascultăm cu atenție ce au acestea de spus, încercând să înțelegem punctele lor de vedere, chiar dacă sunt diferite de ceea ce noi gândim, acceptând astfel individualitatea fiecărei persoane.

      Respectul femeii musulmane față de sora sa în Islam se poate observa, așadar, prin modul în care aceasta se comportă. Salutul este prima formă de manifestare, care arată acest respect; ea adresează urarea de «Pace!» - As sallam aleykum wa rahmatullahi wa barakatuh!- tuturor surorilor sale, chiar dacă acestea îi sunt cunoscute sau nu, deoarece știe că acest lucru este unul dintre cele mai frumoase și iubite fapte de Allah subhanahu wa ta'ala și de Profetul nostru, salla Allahu aleihi wa sallam, beneficiile sale fiind enorme, așa cum găsim în frumosul hadith:

      „Să le dai hrană oamenilor și să îi saluți pe cei pe care îi cunoști, sau pe cei pe care nu îi cunoști.” (Abu Dawud)

        Despre acest lucru măreț, găsim scris în Coranul cel Nobil, în următorul verset:

      „Dacă vi se dă binețe, răspundeți cu binețe încă și mai frumos, sau [cel puțin] răspundeți! Allah este Atoatesocotitor [Hasib].” [Surat An-Nisa', 4:86]

      Femeia musulmană știe că firea umană este supusă slăbiciunii și, din această cauză, ea nu păstrează supărarea în momentul în care între ea și sora ei apare o anumită neînțelegere, știind că va primi răsplata promisă de Allah subhanahu wa ta'ala. În Islam, nu este permis să treacă mai mult de trei zile în care frații și surorile să nu vorbească unul cu altul, căutând în acest timp împăcarea. Ea este conștientă de faptul că cea care caută prima împăcarea va avea răsplată de la Allah subhanahu wa ta'ala, așa cum ne învață și Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:

      „Unui om nu-i este permis să se înstrăineze de un credincios mai mult de trei zile. Dacă au trecut trei zile, atunci trebuie să meargă și să îl salute; dacă răspunde la salut, atunci amândoi vor împărți răsplata, dar dacă nu răspunde, atunci cel care a salutat, va fi absolvit de păcatul înstrăinării.” (Bukhari)

       Atunci când își întâmpină surorile, ea are grijă întotdeauna să fie zâmbitoare, pentru că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:

       „Zâmbetul adresat fratelui vostru este o milostenie.” (Tirmidhi)   

 

      În momentul în care vorbește cu surorile ei, își alege cu grijă cuvintele, încercând, pe cât posibil, să evite discuțiile în contradictoriu și să le îndrume pe surorile ei prin vorbe bune și printr-un comportament blând. Orice cuvânt frumos este asemenea unui copac roditor, care își îndreaptă ramurile spre cer, cerând mulțumirea lui Allah subhanahu wa ta'ala și căutând răsplata nemăsurată pe care El, Preaînaltul, a promis-o robilor Săi credincioși:

      „Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? El este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită și cu ramuri [ce se înalță] în cer! ~ El dă fructe tot timpul – cu voia Domnului său. Și Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-și aducă aminte. ~ Iar pilda unui cuvânt rău este ca un pom rău care a fost smuls de pe fața pământului și care nu mai are pic de statornicie.” [Surat Ibrahim, 14:24-26]

      O altă formă de respect pe care femeia musulmană o arată surorilor ei este reprezentată prin faptul că nu vorbește despre ele atât timp cât ele nu sunt prezente, încercând să stea deoparte de orice fel de cuvinte care ar putea conduce la bârfă.

       O inimă pură este întotdeauna sinceră și, de aceea, ele trebuie să spună ceea ce gândesc.

      Orice musulman călăuzit de lumina Islamului este conștient de faptul că a vorbi despre o persoană care nu este prezentă înseamnă a fi doar un ipocrit, iar aceasta conduce la pedeapsa cumplită a Iadului. Acest fapt nu face altceva decât să îl îndepărteze de adevărata credință.

Prin urmare, femeia musulmană încearcă prin orice mijloace să se îndepărteze de astfel de fapte, de ceea ce este interzis în Sfântul Coran. Ea știe că pedeapsa va fi la fel de mare, atât pentru cel care răspândește bârfa, cât și pentru cel care pleacă urechea la aceasta, așa cum spune Trimisul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam:

     „Cel care spune o bârfă și cel care răspândește o bârfă sunt la fel cu cei păcătoși.” (Bukhari)

     și, de aceea, încearcă să stea departe de toate acestea, rămânând cinstită și sinceră, din iubire pentru Allah subhanahu wa ta'ala.

      O femeie musulmană mumină folosește numai cuvinte frumoase la adresa surorilor sale și nu râde atunci când observă un anumit lucru, pentru că știe că aceasta nu îi va plăcea surorii sale, înțelegând că ar putea-o jigni. Nu o ponegrește și nu se adresează decât cu cele mai frumoase cuvinte, așa cum ne spune Allah subhanahu wa ta'ala în Coranul cel Sfânt:

      „O, voi cei care credeți! Să nu râdă un neam de un alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâți și nu vă batjocoriți cu porecle unii pe alții. Ce rău este numele urât și rușinos, după credință! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiți.” [Surat Al-Hujurat, 49:11]

      În momentul în care sora sa întâmpină un necaz, ea îi este alături, o încurajează și o ajută să înfrunte aceste încercări și greutăți. Oricât de mică ar fi problema acesteia, este mereu gata să îi fie aproape. Este corectă și nu se bucură de supărările celor din jurul ei. Ea știe că, dacă râde atunci când o persoană are un necaz, Allah subhanahu wa ta'ala îi poate oferi o supărare asemenea, sau chiar mai mare, așa cum spune Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam:

      „Nu face haz de necazul fratelui tău, căci Allah va avea milă de el și va aduce necazul asupra ta.” (Tirmidhi)

      Femeia musulmană este conștientă de rolul pe care îl are în societatea în care trăiește și încearcă să se comporte în cel mai bun mod cu putință cu surorile și cu persoanele din jurul ei, păstrând relațiile cu acestea prin respectul pe care îl oferă și pe care îl împarte în orice moment, știind că aceasta este una dintre calitățile de bază ale oricăror relații umane, izvorâte din multitudinea virtuților pe care musulmanii mumini trebuie să le aibă.

  ~ Fie ca Allah subhanahu wa ta'ala să ne dea înțelepciunea de a oferi respectul și dragostea cuvenite tuturor surorilor noastre în Islam, pe care noi înșine ni le dorim! ~

Amin! 

 

VIRTUŢILE LUNII MUHARRAM - O LUNĂ SFÂNTĂ

     Laudă lui Allah, Stăpânul lumilor și pacea și binecuvântarea fie asupra Profetului nostru Mohammed, pecetea Profeților, salla Allahu aleihi wa sallam, și asupra familiei sale și a companionilor săi.

      Luna cea sfântă a lui Allah, Muharram, este o lună binecuvântată și importantă. Este prima lună din calendarul Hijra și este una dintre cele patru luni sfinte, conform spuselor lui Allah subhanahu wa ta'ala:

     „Numărul lunilor de la Allah este de douăsprezece luni, în Cartea lui Allah, din ziua când El a făcut Cerurile și Pământul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este religia cea dreaptă. Şi nu săvârșiți în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre...” [Surat At-Tawba, 9:36]

     Abu Bakr, radhi Allahu anhu, a relatat că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, spunea:

      „Anul este din douăsprezece luni, dintre care patru sunt sfinte: cele trei luni consecutive, Dhul-Qada, Dhul-Hijja și Muharram, și Rajab Mudar, care vine între Jumaada și Shaban.” [Bukhari]

      Muharram se numește așa, pentru a i se confirma sfințenia, pentru că ea este o lună sfântă (muharram).

Cuvintele lui Allah subhanahu wa ta'ala:

    „ ... și nu săvârșiți în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre...”

     înseamnă să nu vă faceți rău vouă înșivă, în aceste luni sfinte, pentru că păcatele în aceste luni sunt mai grave decât în altele.

      Se relatează că Ibn Abbas, radhi Allahu anhu, spunea că aceste cuvinte din Coranul cel Sfânt fac referire la toate lunile, dintre care cele patru menționate sunt reliefate și sfințite, astfel încât păcatul în aceste luni este mai grav și faptele bune aduc o răsplată mai mare.

      Qatada spunea, privind acest verset:

     „Şi nu săvârșiți în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre...”,

     că facerea de rău în timpul lunilor sfinte e mai gravă și mai păcătoasă decât facerea de rău în orice alt timp.

      Comiterea păcatelor în oricare moment al timpului este gravă, însă Allah subhanahu wa ta'ala dă mai multă greutate unora dintre poruncile Sale, după cum voiește El, Preaînaltul.

       Allah Preaînaltul a ales dintre Îngeri, aleihum sallam, Trimiși și dintre oameni, Trimiși. El a ales dintre cuvinte, pomenirea Sa (dhikr). El a ales dintre locurile de pe pământ, moscheile, dintre luni, Ramadan și lunile sfinte; dintre zile, ziua de vineri; dintre nopți, Laylat Al-Qadr, astfel încât să venerăm ceea ce Allah subhanahu wa ta'ala ne-a spus să venerăm. Oamenii cu înțelegere și înțelepciune, venerează lucrurile pe care Allah Preaînaltul ne-a spus să le venerăm.  [Tăfsir Ibn Kathir, Surat At-Tawba]

      Meritul de a posti nafl mai mult, în timpul lunii Muharram

      Abu Hurairah, radhi Allahu anhu, spunea:

      „Trimisul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, spunea: «Cel mai bun dintre posturi, după cel din luna Ramadan, este postul din luna sfântă a lui Allah, Muharram.” [Muslim]

      Cuvintele «luna lui Allah», legând în forma de genitiv numele lunii de numele lui Allah, subliniază importanța acestei luni.

       Al-Qaari spunea: "Înțelesul aparent este toată luna Muharram." Însă, este dovedit că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, nu a postit nicio lună întreagă, în afară de luna Ramadan, astfel că acest hadith este posibil să aibă menirea de a încuraja postul sporit, din luna Muharram, fără a însemna că ar trebui postit întreaga lună.

      Este relatat că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, obișnuia să postească și mai mult în luna Shaban. Se poate ca meritul lunii Muharram să îi fi fost revelat abia spre sfârșitul vieții sale, înainte de a fi capabil să postească în această lună.  [Sharh An-Nawawi - Sahih Muslim]

      Allah subhanahu wa ta'ala alege orice loc și orice timp dorește.

      Al-Izz ibn Abd Al-Salaam, radhi Allahu anhu, spunea:

       „Timpurilor și locurilor li se conferă un statut preferențial, în două moduri: temporar sau religios/spiritual. Cu privire la al doilea mod, aceasta pentru că Allah revarsă generozitatea Sa asupra sclavilor Săi în acele timpuri și în acele locuri, dăruind o răsplată mai mare pentru faptele făcute, cum ar fi răsplată mai mare pentru postul din luna Ramadan decât postul din orice alt timp și, de asemenea, în Ziua de Ashura, merit care este datorat generozității lui Allah față de robii Săi în acea zi...”

(Qawaaid al-Ahkaam, 1/38) 

ŞTIINŢELE HADITH-ULUI

„V-am lăsat vouă două lucruri: Coranul și Tradiția mea (Sunnah);
dacă vă veți ține de ele, nu veți rătăci niciodată.”

(Pelerinajul de Adio)

      Relatatorii de ahadith sunt cei mai onorabili și cei mai respectabili dintre oameni, pentru că ei sunt păzitorii în a căror custodie se află Sunnah Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam.

      Cei care relatează hadith-urile fac parte dintre companionii Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, și sunt aceia care au văzut acțiunile sale și au auzit cuvintele sale, salla Allahu aleihi wa sallam. Printre cei care au transmis ahadith se găsesc succesorii companionilor, radhi Allahu anhum, ei fiind binecuvântați de către Allah Preaînaltul și, de asemenea, fiind extrem de respectați de către musulmani. În Islam, ei strălucesc precum stelele, iar inimile lor au rămas intacte în fața tentațiilor acestei lumi.

      Citind biografiile lor, se aprofundează cunoștințele despre Islam, iar în inima fiecărui musulman se dezvoltă dorința de a fi devotat, credincios și ascultător față de Allah subhanahu wa taꞌala. El, Preaînaltul, spune în Coranul cel Nobil:

      „Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul și Noi îi vom fi păzitori!” [Surat Al-Hijr, 15:9]

      Promisiunea din acest verset, făcută de Allah subhanahu wa taꞌala, este evident îndeplinită; puritatea necontestată a textului original al Coranului cel Nobil este protejată de peste paisprezece secole.  Cu toate acestea, ceea ce este adesea uitat de musulmani, este faptul că Promisiunea Divină de mai sus include, de asemenea, și necesitatea păstrării Sunnei Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care este exemplul concret al stabilirii și ghidării bunei practici a Coranului.

     Înțelepciunea Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, învățată prin Coran, nu poate fi înțeleasă fără a studia Sunna lui, salla Allahu aleihi wa sallam, care nu este altceva decât Înțelepciunea despre care Allah subhanahu wa taꞌala vorbește în versetul:

     „ De n-ar fi fost Harul lui Allah asupra ta, [Mohammed], și îndurarea Lui, ar fi cercat o parte dintre ei să te împingă să rătăcești [drumul], dar ei nu se împing la rătăcire decât pe ei înșiși și nu vor putea să-ți aducă daună întru nimic. Iar Allah a pogorât asupra ta Cartea și Înțelepciunea, te-a învățat ceea ce nu știai și harul lui Allah asupra ta a fost nemăsurat.”[Surat An-Nisaꞌ, 4:113]

     Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus cu privire la aceasta:

     „Allah mi-a dat Coranul și încă ceva în plus, similar cu acesta.” [Abu Dawud]

     Allah Preaînaltul prezervă Sunnah Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, prin care permite companionilor și succesorilor săi, radhi Allahu anhum, memorarea, scrierea și transmiterea Cuvintelor lui Allah subhanahu wa taꞌala Mesagerului Său, salla Allahu aleihi wa sallam. El, subhanahu wa taꞌala, a permis, de asemenea, să se consemneze descrierea fizică a Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, caracterul său, stilul de viață, care este de natură să ușureze urmarea exemplului său, astfel, bucurându-ne de toate beneficiile datorate practicării Sunnei.

     Mai târziu, atunci când cunoașterea Sunnei pure a început să fie amenințată, Allah Preaînaltul a făcut ca să vină în comunitatea musulmană oameni cu o capacitate de memorare incredibilă, dotați cu competențe și de o expertiză analitică ieșită din comun. Acești oameni au călătorit pentru a colecta sute de mii de exemple din tradițiile Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, scriindu-le. Pe de o parte, așezându-le pe cele care nu au fost corupte de cei cu memorie slabă, care le-au transmis lor și, pe de altă parte, le-au scris pe cele care au fost falsificate de către mincinoși fără scrupule; astfel făcându-se diferența dintre cuvintele distinctive ale Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, a companionilor, radhi Allahu anhum, și a succesorilor săi. Aceștia din urmă au învățat în mai multe centre de învățământ, păstrând transmiterea moștenirii lăsate de Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam.

      Această muncă a fost realizată cu o atenție și o precizie extraordinară, oferind colectorilor de ahadith cunoștințe în profunzime a biografiei tuturor relatatorilor de hadith-uri. Acțiunea a fost cel mai bun mod de păstrare a învățăturilor și cunoștințelor savanților în științele Islamului, care au reînviat practicarea Sunnei autentice.

      Din păcate, declarațiile false continuau să fie atribuite Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, chiar dacă persoana care citea nu avea nicio idee despre ceea ce învățații științelor hadith-ului raportau cu privire la acestea. În mod ironic, ei ignorau avertismentele aduse de Profet, salla Allahu aleihi wa sallam, alocându-i cuvinte care nu erau ale lui, salla Allahu aleihi wa sallam, începând să fie într-o situație foarte periculoasă.

      Metodologia experților în evaluarea hadith-urilor și a lanțului de relatatori ne oferă o multitudine de informații valoroase.

     Un hadith este compus din două părți: sened sau isnad (lanțul de relatatori, lanțul de transmitere) și metn (hadith-ul propriu-zis). Un text poate părea logic și rezonabil, dar este nevoie de o serie de relatatori autentici, deoarece numai astfel poate fi acceptat.

      Abdullah ibn Al-Mubarak (181 H.), unul dintre profesorii iluștri ai imamului Bukhari, a declarat că:

     „Lanțul de transmițători este o parte a religiei; dacă nu ar fi un lanț de transmitere, oamenii ar putea să spună tot ceea ce vor.”

      În științele de ahadith, se pune un mare accent pe studiul isnad-ului (lanț de transmitere), care a atras interesul multor savanți musulmani, până la punctul în care au devenit experți excelenți în cunoașterea naratorilor, așa cum este cazul lui Ibn Majah și mulți alții.

      Studiul unui hadith include numele fiecărui relatator, caracterul său public și privat, autenticitatea, puritatea etc., capacitatea și reputația în materie de memorare și tipul de relatări pentru care este cunoscut: dacă sunt autentice, slabe sau inventate. În plus, fiecare relatator trebuie să fie identificat de o cotă dată de alți relatatori care sunt cunoscuți și unanim acceptați.

      Deci, toate acestea și multe alte lucruri importante trebuie luate în considerare, pentru a fi utilizate ca baze de credință, jurisprudență sau, pur și simplu, un punct de interes (să nu fie atribuite Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam).

      După Cartea lui Allah Preaînaltul, Sfântul Coran, hadith-urile elaborate de lucrări compilate de către imamii Bukhari și Muslim, sunt considerate de către savanții musulmani ca fiind cărțile cele mai autentice. Trebuie remarcat și faptul că există și alți savanți celebri în domeniul colectării hadith-urilor, cum ar fi: Abu Dawud (275 H.), Tirmidhi (279 H.), Nasaꞌi (303 H.). Fie ca Allah subhanahu wa taꞌala să îi ierte și să le acorde Mila Sa! 

     

     Colectarea și scrierea de hadith-uri

 

     Pe timpul Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, nu exista obiceiul de a scrie hadith-urile, așa cum se întâmpla în cazul Nobilului Coran, pentru că, orice nelămurire exista, el, salla Allahu aleihi wa sallam, era prezent și putea fi întrebat oricând despre acel lucru. Scrierea hadith-urilor a fost interzisă într-o primă etapă, de teamă ca nu cumva acestea să fie confundate cu textul Coranic și pentru a preveni combinarea spuselor Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, cu cele ale Nobilului Coran.

      Abu Saꞌid Al-Khudri, radhi Allahu anhu, a relatat că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:

    „Ceea ce vă spun, nu trebuie să fie scris. Cel care scrie ceea ce spun și nu este Coran, ar trebui să șteargă. Relatați propriile mele cuvinte cât doriți și în maniera care vă place. Acela care va zice ceea ce eu nu am spus..”.

     Humam a continuat acest hadith, spunând că el crede că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:

     „...și face acest lucru cu bună știință, să se pregătească, pentru că va ocupa un loc în Iad.” [Muslim]

      Există, însă, și numeroase dovezi și relatări autentice care atestă faptul că hadith-urile erau scrise chiar și în perioada vieții Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam. Totuși, scrierea acestora nu se făcea într-un număr foarte mare, în primul rând de teama celor spuse de Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, el autorizând doar câțiva companioni, radhi Allahu anhum, să noteze cuvintele sale și, în al doilea rând, din cauza faptului că doar un număr restrâns dintre companioni, radhi Allahu anhum, știau să scrie și să citească, așa că preferau să le memoreze.

     Printre cei care au notat spusele Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, se află Abdullah ibn Amr ibn Al-ꞌAs, care a scris un număr mare de ahadith.  Bukhari a relatat că Abu Hurairah, radhi Allahu anhu, nu a scris hadith-urile, însă el le-a învățat pe de rost și le-a memorat, iar Abdullah ibn Amr ibn Al-ꞌAs le-a scris. De asemenea, el a relatat că Anas ibn Malik a scris hadith-uri, la fel ca și Jaber ibn Abdullah, radhi Allahu anhum, care păstra cu o foarte mare grijă, în teaca sabiei, foaia pe care își nota hadith-urile. De asemenea, Al-Walid ibn Khujaꞌ ne spune că Al-Mubarak ibn Saꞌid a relatat că:

     „Sufyan obișnuia să scrie hadith-urile pe propriul perete, în timpul nopții, iar dimineața, pentru a nu le uita, avea grijă să noteze tot ceea ce scria noaptea, pe o foaie.”

      Toți companionii, radhi Allahu anhum, au învățat pe de rost spusele Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam. Ei, radhi Allahu anhum, le utilizau adesea în discuțiile lor, pentru a confirma sau infirma unele fapte, astfel, transmițând generațiilor următoare cuvintele și învățăturile Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam. Printre companionii care au făcut acest lucru au fost Abu Huraira, Jabir ibn Abdullah, Abu Saꞌid Al-Khudri sau Abdullah ibn Abbas, radhi Allahu anhum.  Toate acestea au avut loc în ultimii ani ai primului secol Hijri, moment în care a început transcrierea de ahadith, fapt ordonat de către califul Omar ibn Abd Al-ꞌAziz, radhi Allahu anhu, lui Abu Bakr ibn Amr ibn Hazm, radhi Allahu anhu.  Motivul pentru care el a dorit acest lucru a fost teama că învățăturile și înțelepciunea Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, se vor pierde odată cu moartea celor care au avut contact direct cu el, salla Allahu aleihi wa sallam. Omar, radhi Allahu anhu, a spus:

     „Căutați hadith-ul Profetului și scrieți-l, pentru că îmi este frică de dispariția științei și de moartea oamenilor.”

      Printre cei care au fost însărcinați, de asemenea, cu transcrierea de ahadith și care au avut un rol primordial în colectarea și scrierea hadith-urilor au fost Mohammed ibn Shihab Az-Zuhri și Saleh ibn Kayssan.      

     Primele colecții de ahadith au apărut în a doua jumătate a secolului al doilea. Ibn Hajar a fost printre primii autori ai acestor cărți, apoi a fost Imam Malik, care a publicat cartea sa, Al Muwatta , în Medina, în care a reunit, în afară de hadith-urile Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, observațiile companionilor, radhi Allahu anhum, cu privire la fatawa.  Apoi, într-un singur secol, apar colecțiile altor autori, așa cum sunt cele ale lui Abd Al-Malik ibn Jarih în Mecca, Al-Awzaꞌi în Siria, Sufian Ath-Thawri în Kuffa, Hammad ibn Salamah în Basra, Hushaym ibn Bishu în Wassit, Muꞌammar ibn Rashid As-Sanꞌani în Yemen, Abdullah ibn Al-Mubarak în Khurassan și Jarir ibn Abd Al-Hamid în Rayy. Nu se știe cu exactitate care a fost primul care a adus colecția sa, dintre acești autori.  Ulterior, transcrierea de ahadith a cunoscut o dezvoltare deosebită, sub îndrumarea unui număr important de învățați, printre care Shuꞌbah ibn Al-Hajjaj, Sufyan ibn Uyaynah, Abdullah ibn Wahab și Abd Ar-Rahman ibn Mahdi. Acești savanți au transcris un număr foarte mare de ahadith, contribuind la stabilirea bazelor științei tradiționale.

     Secolul al treilea a adus cu sine o înflorire a științei hadith-urilor, apărând un număr foarte mare de culegeri, mulțumită eforturilor depuse de către Imam Ahmad ibn Hanbal și Ibn Abu Shayba. Este perioada în care marii specialiști în tradiție profetică au publicat cărțile lor, care au rămas celebre până în zilele noastre. Ei au realizat noi culegeri de ahadith, deoarece tot ceea ce exista înainte, deși cuprindea un număr impresionant de ahadith, nu erau grupate pe teme și apăreau la un loc – atât ahadith considerate autentice, cât și cele neautentice. De aceea, Bukhari a început munca extraordinară a colectării de ahadith, cuprinzând în culegerea sa, Sahih , numai hadith-urile autentice. Același lucru l-a făcut și Muslim, în culegerea sa de Sahih.

      De asemenea, culegeri de ahadith au elaborat, tot în această epocă, Abu Dawud, Tirmidhi, Nasaꞌi sau Ibn Majah, ale căror hadith-uri sunt considerate în majoritate autentice.  Astfel, se poate observa că scrierea și colectarea de ahadith a cunoscut mai multe etape, iar în perioadele care au urmat, învățații nu au făcut altceva decât să facă referire la colecțiile deja existente, aducând doar unele completări, acolo unde era cazul. 

     Categoriile hadith-urilor

     Există trei categorii de hadith-uri:

     - hadith-uri autentice (sahih);

     - hadith-uri bune (hasan);

     - hadith-uri slabe (daif).

     Oamenii de știință au folosit anumite metode pentru a stabili tipul unui hadith, dacă acesta este sahih, hasan sau daif.

     1. Hadith autentic (sahih)

     Un hadith este considerat autentic atunci când șirul de relatatori este perfect, credibil, fiecare relatator având un comportament exemplar, aflat departe de orice însușire negativă. De asemenea, fiecare relatator al unui hadith autentic trebuie să fie cunoscut, începând cu cel care îl relatează și terminând cu cel care l-a auzit direct de la Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam.

     Astfel, un hadith autentic este considerat cel care are un isnad continuu, relatat de persoane de încredere, de la primul și până la ultimul narator (persoane cunoscute, cu un comportament exemplar, renumite pentru capacitatea lor de memorare) și care nu are niciun fel de greșeală în interiorul textului sau vreun defect în isnad.

    Specialiștii în științele hadith-ului consideră că un hadith poate fi considerat autentic atunci când îndeplinește toate condițiile amintite mai sus și nu prezintă niciun fel de îndoială cu privire la lanțul de relatatori.

      În general, dintre toți culegătorii de ahadith, Bukhari și Muslim sunt considerați cei mai de încredere dintre toți, deoarece lanțul de relatatori utilizat de ei este unul foarte bun. De aceea, aproape întotdeauna hadith-urile aflate în culegerile lor de ahadith sunt considerate a fi autentice.

       2. Hadith bun (hasan)

       A doua categorie de hadith-uri este reprezentată de hadith-urile numite bune sau hasan. Un hadith este considerat hasan în momentul în care are un lanț de relatatori format din oameni de încredere, cunoscuți pentru caracterul lor exemplar de-a lungul vieții. Isnad-ul trebuie să fie unul bun, de la începutul și până la sfârșitul șirului de naratori.

      Hadith-ul hasan are aceleași caracteristici cu cele ale unui hadith sahih, diferența dintre aceste două tipuri de ahadith fiind făcută de lanțul de relatatori (isnad), deoarece, în cazul hadith-ului autentic, naratorii au avut un comportament mai bun și o mai bună memorie decât cei ai celui considerat hasan.

       Cu excepția hadith-urilor culese de Bukhari și Muslim, al căror lanț de relatatori este considerat a fi deosebit de puternic, restul hadith-urilor sunt considerate a fi bune (hasan).

      3. Hadith slab (daif)

      În momentul în care există vreo îndoială cu privire la fidelitatea lanțului de relatatori și la autenticitatea faptelor prezentate, atunci hadith-ul este numit daif (slab).

     Există numeroase tipuri de ahadith considerate ca fiind slabe. Cel mai des întâlnit tip de hadith daif este cel în cazul căruia lanțul de relatatori este întrerupt. Același este și cazul hadith-urilor în care lipsesc, spre exemplu, două rânduri de relatatori, sau cele care se bazează în mod exclusiv pe un singur relatator.

       Există mai multe categorii de hadith daif, după cum urmează: mu’allaq, mursal, mudal și munqati.

      Hadith-ul mu'allaq (cel suspendat) se referă la acele ahadith din interiorul cărora lipsește unul sau mai mulți relatatori. Uneori, lanțul de naratori poate lipsi în totalitate, un relatator afirmând doar ceva de genul „Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus…”
      Hadith-ul mursal Hse referă la o relatare a cărei lanț de relatatori este întrerupt, fiind adesea relatată de către unul dintre Tabi’un și nu de un companion, radhi Allahu anhu.
      Hadith-ul mudal (cel problematic) face referire la un hadith la care, din interiorul isnad-ului, lipsesc doi sau mai mulți relatatori din isnad.

      Hadith-ul munqati este acel tip de hadith care nu are întregul șir de relatatori, acesta întrerupându-se într-un anume punct, fie la începutul acestuia, fie spre mijlocul acestuia. Din aceeași categorie fac parte hadith-urile în cazul cărora cel care relatează poate zice:

„Cineva mi-a spus mie aceasta…”

      Învățații aprobă utilizarea unor hadith-uri slabe pentru a se opri de la rău și a se îndruma pe Calea cea Dreaptă, însă, pentru aceasta, trebuie ca hadith-ul relatat să nu aibă ca temă credința sau legislația Islamică (ceea ce este permis și ceea ce este interzis). În schimb, hadith-urile daif pot vorbi despre acțiunile ipocriților sau despre inovații.

     Specialiștii în științele hadith-ului consideră că un hadith daif poate fi utilizat, iar învățătura sa poate fi urmată atât timp cât sursa de relatatori nu este foarte slabă și cât timp se încadrează în perceptele legislației Islamice. Însă, nu este recomandat a se utiliza foarte mult ca sursă de învățătură un hadith daif. 

      Definiția și rolul Sunnei

‎
‎

      Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus în ‎predica ținută în cadrul Pelerinajului de Adio:

      ‎„V-am lăsat vouă două lucruri: Coranul și Tradiția mea ‎‎(Sunna); dacă vă veți ține de ele, nu veți rătăci ‎niciodată.‎” [Bayhaqi] ‎

      Sunnah Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, are o deosebită importanță pentru toți musulmanii, ‎deoarece reprezintă a doua sursă de legislație Islamică, după ‎Coranul cel Nobil.

‎      Sunnah cuprinde cuvintele, faptele și învățăturile ‎Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, tot ceea ce el, ‎salla Allahu aleihi wa sallam, a spus, a împlinit sau a aprobat în ‎anumite împrejurări. Aceasta este Înțelepciunea cu care Allah ‎subhanahu wa ta‎ꞌala l-a binecuvântat pe Trimisul Său, salla Allahu ‎aleihi wa sallam: ‎
‎

‎      „‎… Allah a pogorât asupra ta Cartea și Înțelepciunea, te-a ‎învățat ceea ce nu știai și harul lui Allah asupra ta a fost ‎nemăsurat.‎” [Surat An-Nisa‎ꞌ, 4:113]

‎      Sunnah Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, este o ‎completare a cuvintelor din Nobilul Coran, precum și o modalitate ‎de aplicare a regulilor și învățăturilor din acesta. Ea ne-a fost ‎transmisă prin oameni demni de încredere, de către companioni, ‎radhi Allahu anhum. Astfel, musulmanii mumini trebuie să urmeze ‎atât ceea ce este scris în Nobilul Coran, cât și Sunna Profetului, salla ‎Allahu aleihi wa sallam, așa cum Allah Preaînaltul a spus: ‎‎ ‎
‎

‎‎     „… Ceea ce vă dăruiește Trimisul primiți, iar cele de la ‎care vă oprește, de la acelea opriți-vă și fiți cu frică de Allah, căci ‎Allah este aspru la pedeapsă.” [Surat Al-Hașr, 59:7]

‎      Învățăturile pe care Mesagerul lui Allah, salla Allahu ‎aleihi wa sallam, le-a transmis oamenilor sunt revelate de Allah ‎subhanahu wa ta‎ꞌala. ‎
‎

     Tot ceea ce Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a ‎transmis reprezintă numai adevărul, Cuvintele lui Allah Preaînaltul. ‎El, salla Allahu aleihi wa sallam, nu a adăugat nimic în ceea ce ‎privește legislația Islamică, iar ceea ce el, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, a interzis, a fost interzis de către Allah subhanahu wa ta‎ꞌala, ‎scris în Nobilul Coran.

‎      Allah Preaînaltul spune: ‎
‎

‎      „Tovarășul (Mohammed) vostru nu este rătăcit, nici nu este pe un ‎drum greșit! ~ Nu rostește nimic după pofta lui!”‎ [Surat An-‎Najm, 53:2-3]

‎      De asemenea, este relatat: ‎
‎

‎      „Între noi și voi se află Cartea lui Allah; ceea ce găsim în ‎ea permis, permitem, iar ceea ce găsim în ea interzis, interzicem; cu ‎siguranță că ceea ce a interzis Profetul este la fel ca o interdicție ‎venită de la Allah.” [Ibn Majah]

‎      Învățații au adunat ceea ce a spus și a făcut Profetul ‎Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, în culegeri de ahadith, ‎expunându-le unor condiții stricte, care să le deosebească de cele ‎care au fost născocite. Astfel, Sunnah cuprinde cuvintele Profetului ‎Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care au fost împărțite de ‎către savanții musulmani în două categorii: ‎
‎

      1) hadith-uri sacre (qudsi)

‎      2) hadith-uri profetice (nabawi). ‎
‎

      Hadith-ul qudsi reprezintă Cuvintele lui ‎Allah subhanahu wa ta‎ꞌala, transmise Profetului Mohammed, salla ‎Allahu aleihi wa sallam, prin intermediul Îngerului Jibril, aleihi ‎sallam. Hadith-ul qudsi este Cuvântul lui Allah numai ca sens, nu și ‎ca text, spre deosebire de Coran, care este Cuvântul lui Allah atât ca ‎sens, cât și ca text.

‎     Hadith-ul sacru reprezintă vorbele Profetului ‎Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care încep cu ‎„Mi-a spus ‎Allah”‎ sau ‎ „Allah spune”‎, după care urmează un hadith, și nu un ‎verset. ‎
‎

Acest tip de hadith este situat, astfel, între Coran și ‎hadith-ul profetic.

‎     Hadith-ul profetic reprezintă Cuvântul lui Allah ‎subhanahu wa ta‎ꞌala, pe care l-a transmis Îngerului Jibril, aleihi ‎sallam. Acesta, la rândul său, l-a transmis Profetului Mohammed, ‎salla Allahu aleihi wa sallam. Atât textul, cât și forma pe care ‎o are hadith-ul, aparțin în totalitate Profetului, salla Allahu aleihi ‎wa sallam, exprimând sensul acestuia, în stilul său propriu. ‎‎ ‎
‎

     Rolul Sunnei este de a explica tot ceea ce ‎este menționat pe scurt în Nobilul Coran. Ea expune în mod detaliat ‎legile și perceptele date de Allah subhanahu wa ta‎ꞌala în Coran. ‎‎

‎     Sunnah Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, ‎reprezintă modul practic de aplicare a regulilor și învățăturilor din ‎Nobilul Coran. Ea ne ajută să înțelegem Coranul după cum a dorit ‎Allah subhanahu wa ta‎ꞌala: ‎
‎

‎     „O, voi cei care credeți! Fiți cu supunere față de Allah și fiți ‎cu supunere [ascultare] față de Trimisul Său și față de diriguitorii ‎voștri! Apoi, dacă aveți neînțelegeri într-o chestiune, aduceți-o ‎‎[întru judecare] la Allah și la Trimis, dacă voi credeți în Allah și în ‎Ziua de Apoi! Aceasta este mai bine și cu mai bune ‎urmări.‎” [Surat An-Nisa‎ꞌ, 4:59]

‎     Astfel, Sunnah este rezultatul Inspirației Divine, trimisă ‎sub formă de revelație Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa ‎sallam. Ea are sursă Divină, în sensul că învățăturile sunt toate de la ‎Allah Preaînaltul, însă forma în care acestea sunt exprimate ‎aparține Trimisului Său, Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam. ‎‎ ‎
‎

Subiectele și temele abordate de Sunnah Profetului, ‎salla Allahu aleihi wa sallam, sunt numeroase. Ele cuprind tot ceea ‎ce are legătură cu această viață, găsind printre altele ceea ce este ‎permis și ceea ce este interzis, sfaturi, Rugăciuni, dua pe care le ‎putem adresa lui Allah subhanahu wa ta‎ꞌala, pentru a găsi ‎rezolvarea unora dintre problemele noastre.

      Toate cuvintele Profetului, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, toate acțiunile și deciziile sale nu sunt altceva decât ‎explicarea pe înțelesul tuturor a perceptelor Islamice, baza fiind ‎Coranul cel Nobil. Astfel, putem afirma că Sunna este continuarea și ‎finalizarea Coranului. ‎
‎

     Conținutul Sunnei cuprinde: ‎‎

‎     - cuvintele Profetului, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, adresate lui Allah subhanahu wa ta‎ꞌala, implorând ajutorul ‎Său, cerând iertarea Sa și adresându-I Rugăciuni prin care Îl ‎glorifică pe El, Preaînaltul. ‎
‎

     - discursul Profetului, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, adresat drept-credincioșilor, pentru a le explica anumite ‎legi Islamice, pentru a îi învăța cei 5 stâlpi ai Islamului ‎‎(mărturisirea de credință, Rugăciunea, Pelerinajul la Mecca, Postul ‎din luna Ramadan și Zakat-ul) sau pentru a îi învăța mai multe ‎despre Religia cea adevărată, Islamul, îndreptându-i, astfel, pe Calea ‎cea Dreaptă.

‎     - sfaturile oferite de Profet, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, cu privire la unitatea musulmanilor mumini. Ei nu trebuie să ‎uite că sunt frați și că, în unitatea lor, sunt asemenea organismului ‎uman: când o parte a lui suferă, întregul trup se află în suferință. ‎‎ ‎
‎

     Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus: ‎‎

‎      „Credincioșii, în prietenia lor reciprocă, în compasiunea ‎și afecțiunea lor, sunt precum un trup: dacă o parte a lui suferă, ‎întregul trup resimte durerea.‎‎”[Bukhari și ‎Muslim]‎

     - recomandările Profetului Mohammed, salla ‎Allahu aleihi wa sallam, adresate musulmanilor, pentru a urma ‎Calea cea Dreaptă.

‎      Astfel, musulmanii mumini trebuie să urmeze atât ‎Coranul, cât și Sunnah Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, așa cum spune Allah subhanahu wa ta‎ꞌala: ‎
‎

‎     „‎Pentru aceia care îl urmează pe Trimis, Profetul neînvățat, ‎despre care află scris la ei în Tora și în Evanghelie, El le poruncește ‎ceea ce este bine și-i oprește de la ceea ce este urât, le îngăduie lor ‎bunătățile și-i oprește de la cele necurate și-i ușurează pe ei de ‎povara lor și de lanțurile care au fost asupra lor. Cei ce cred în el și îl ‎susțin și îl ajută și urmează lumina (Coranul) care a fost pogorâtă cu ‎el, aceia vor fi izbânditori.”‎ [Surat Al-‎ꞌA‎ꞌraf, 7:157]

      Urmarea Sunnei și însemnătatea acestui lucru ‎‎

‎
‎

      Sunnah Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi ‎wa ‎sallam, ‎are o importanță deosebită pentru fiecare ‎musulman, ‎fiind a ‎doua sursă de cunoaștere, imediat după ‎Nobilul ‎Coran. ‎Versetele acestuia conțin sensuri ascunse, ‎care ar putea ‎fi ‎interpretate în mod diferit, fără acest ‎sistem definit ‎de ‎interpretare a lor.‎

‎      Urmarea Sunnei este obligatorie pentru ‎toți ‎musulmanii, ‎acest lucru fiind dovedit atât de Coranul cel ‎Glorios ‎și de ‎relatările Profetului Mohammed, salla Allahu ‎aleihi wa ‎sallam, ‎cât și de faptele primelor generații de ‎musulmani și ‎de acceptul ‎unanim al comunității Islamice.‎ ‎
‎

      Allah subhanahu wa ta‎ꞌala spune în Coranul cel Nobil:‎ ‎‎

       „‎Cel ce se supune Trimisului, se supune, neîndoielnic, ‎și ‎lui ‎Allah. Cât despre cei care întorc spatele, Noi nu te-‎am ‎trimis să ‎fii peste ei păzitor!‎‎‎‎‎‎‎‎‎‎” [Surat An-Nisa‎ꞌ, 4:80]

‎       De asemenea, găsim:‎ ‎
‎‎‎‎‎‎

       „‎Nu se cuvinte ca un drept-credincios și nicio drept-‎‎‎credincioasă să mai aleagă, dacă Allah și Trimisul Său ‎au ‎hotărât în ‎privința lor un lucru. Iar acela care ‎se ‎răzvrătește împotriva lui ‎Allah și a Trimisului Său se află ‎în ‎rătăcire învederată.‎‎‎‎‎‎‎‎‎‎” ‎ [Surat Al-‎ꞌAhzab, 33:36]

     Sunt binecunoscute, de asemenea, cuvintele Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care spun:‎ ‎

‎‎‎‎‎‎      „‎Oricine reînvie un aspect din Sunna mea, care a ‎fost ‎uitat ‎după moartea mea, va avea o răsplată echivalentă cu ‎cea ‎a ‎oamenilor care o urmează, fără a diminua din ‎răsplata ‎lor.”‎‎‎‎‎ [Tirmidhi]

       Într-o altă relatare, se afirmă că Profetul, salla ‎Allahu ‎aleihi ‎wa sallam, a spus:‎ ‎
‎‎‎‎‎‎       „‎Oricine reînvie Sunna mea mă iubește și oricine ‎mă ‎iubește ‎pe mine va ajunge în Paradis.”‎‎‎‎‎‎‎‎‎ [Tirmidhi]‎

      Care dintre musulmanii ce cunosc aceste ‎cuvinte ‎ale ‎Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, nu își ‎doresc ‎să ‎urmeze calea lui, pentru a fi în Paradis, alături de el?‎ ‎‎

       Noi, musulmanii, știm că urmarea Sunnei ‎Profetului, ‎salla ‎Allahu aleihi wa sallam, este obligatorie, pentru că ‎ceea ‎ce ‎Allah subhanahu wa ta‎ꞌala a decretat și a ‎întărit ‎prin ‎cuvintele Trimisului Său, Mohammed, salla ‎Allahu ‎aleihi ‎wa sallam, este ceea ce este cel mai bine ‎pentru ‎noi, ‎indiferent dacă vedem sau nu acest lucru, fapt ‎care ‎ne ‎aduce nenumărate beneficii. În Nobilul Coran este scris:‎ ‎‎ ‎
‎‎‎‎‎‎      „‎Acestea sunt orânduielile lui Allah, iar acela care ‎este ‎supus ‎lui Allah și Trimisului Său, pe acela îl va face [Allah] ‎să ‎intre ‎în Grădini pe sub care curg pâraie, pentru a ‎rămâne veșnic ‎în ‎ele, iar aceasta este mare izbândă.”‎‎‎‎‎‎‎‎‎ [Surat An-Nisa‎ꞌ, 4:13]‎

      Profetul însuși, salla Allahu aleihi wa sallam, ne ‎îndemna ‎să ‎îi urmăm tradiția, să observăm ritualurile de adorare ‎și ‎să le ‎urmăm, să îl ascultăm, să memorăm și să ‎transmitem ‎mai ‎departe învățăturile sale. Mesagerul lui Allah, ‎salla ‎Allahu ‎aleihi wa sallam, a spus:‎

      „‎Urmați tradiția mea și tradiția califilor bine-‎călăuziți ‎care ‎vor veni după mine.‎‎‎‎‎” [Tirmidhi și ‎Abu Dawud]

‎      Prin Sunnah Profetului, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, ‎Religia ‎noastră devine completă, alhamdulilleh. ‎‎ ‎
‎

Nobilul ‎Coran ‎este Revelația Divină, prin care ni se ‎cere să Îl adorăm ‎pe ‎Allah prin Rugăciune, Post, caritate, însă ‎pot ‎exista ‎interpretări diferite în ceea ce privește modalitățile de a face acest lucru. De aceea, prin Mila Sa ‎nemărginită, ‎Allah ‎Preaînaltul ne-a trimis ca exemplificare ‎pe Profetul ‎Său, ‎Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, ‎care ‎practica învățăturile ‎aduse prin Coranul cel Glorios în ‎cel ‎mai exemplar mod cu putință, ‎fapt care a determinat-o ‎pe ‎Aisha, mama credincioșilor, radhi ‎Allahu anha, să afirme:‎

      „‎Caracterul său a fost Coranul.”‎‎‎‎‎‎‎‎‎‎ ‎ [Ahmad și Muslim]‎

      Cu privire la aceasta, Ibn Kathir a spus în Tăfsir:‎ ‎‎

       „‎Aceasta înseamnă că Profetul, salla Allahu aleihi ‎wa ‎sallam, ‎acționa în conformitate cu poruncile și ‎interdicțiile ‎din ‎Coran. Natura și caracterul său au fost modelate ‎în ‎funcție de ‎Coran. Deci, el, salla Allahu aleihi wa sallam, a ‎făcut tot ‎ceea ‎ce este poruncit în Coran și a evitat tot ceea ‎ce este interzis ‎în ‎Coran; și acest lucru a fost posibil pentru ‎că Allah ‎subhanahu wa ‎ta‎ꞌala l-a înzestrat pe Profetul ‎Mohammed, ‎salla Allahu aleihi wa ‎sallam, cu calități ‎mărețe, precum ‎generozitatea, curajul, iertarea, ‎toleranța ‎și multe alte ‎calități frumoase.”‎‎‎‎‎ ‎
‎

      Astfel, cine se supune Trimisului lui Allah, salla ‎Allahu ‎aleihi ‎wa sallam, se supune lui Allah subhanahu wa ta‎ꞌala, ‎iar ‎cine ‎îi tăgăduiește învățăturile, Îl tăgăduiește pe ‎Allah ‎Preaînaltul:‎ ‎‎

‎       „‎Între noi și voi se află Cartea lui Allah; ceea ce găsim ‎în ‎ea ‎permis, permitem, iar ceea ce găsim în ea ‎interzis, ‎interzicem; ‎cu siguranță că ceea ce a interzis ‎Profetul, salla ‎Allahu aleihi wa ‎sallam, este la fel ca ‎interdicția venită de ‎la Allah.”‎‎‎‎‎‎‎‎‎‎ [Ibn Majah]

       Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, ne-‎‎a ‎interzis să adăugăm ceva învățăturilor sale și să mințim ‎în ‎ceea ce ‎privește cuvintele sale, spunându-ne:‎ ‎
‎‎‎‎‎‎

      „‎Cine minte în ceea ce mă privește, nu se poate ‎compara ‎cu ‎minciuna asupra altuia, cine minte ‎despre ‎mine ‎intenționat, să-și pregătească sălașul în ‎Foc.”‎‎‎‎‎‎‎‎ [Ahmad]

      De asemenea, Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran:‎ ‎‎ ‎
‎‎‎‎‎‎

      „‎În ziua aceea își va mușca nelegiuitul mâinile și va ‎zice: ‎‎«Ce ‎bine ar fi fost dacă aș fi urmat calea cu Trimisul.»”‎‎‎‎‎ [Surat Al-Furqan, 25:27]

‎      Toți musulmanii ar trebui să ‎urmeze ‎exemplul ‎companionilor, radhi Allahu anhum, care ‎arătau ‎supunere ‎tuturor faptelor pe care le poruncea Profetul, ‎salla ‎Allahu ‎aleihi wa sallam, ascultau toate cuvintele sale și ‎le ‎urmau ‎întocmai, evitând tot ceea ce el, salla Allahu ‎aleihi ‎wa ‎sallam, interzicea. Ei îl urmau pe Trimisul lui ‎Allah, ‎salla ‎Allahu aleihi wa sallam, în toate acțiunile, fără ‎a ‎întreba ‎motivul pentru care el, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, ‎făcea ‎acel lucru, deoarece știau că ceea ce Mesagerul ‎lui ‎Allah, ‎salla Allahu aleihi wa sallam, obișnuia să facă ‎‎,era ‎exact ‎după cum poruncise Allah subhanahu wa ‎ta‎ꞌala. ‎Un ‎exemplu în acest sens îl găsim în următoarea relatare:‎ ‎‎ ‎
‎‎‎‎‎‎

     „‎Odată, Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, s-a dus să-‎‎și ‎îndeplinească Rugăciunea împreună cu companionii ‎săi, ‎radhi ‎Allahu anhum, iar când a intrat în moschee, s-‎a ‎descălțat și și-a pus ‎încălțările în stânga. Când au ‎văzut ‎aceasta, companionii, radhi ‎Allahu anhum, au făcut și ‎ei la ‎fel. După ce au terminat Rugăciunea, ‎Profetul, salla ‎Allahu ‎aleihi wa sallam, i-a întrebat:‎ ‎ «Ce v-a făcut să vă descălțați?»‎ Ei au răspuns:‎ «Te-am văzut că te-ai descălțat, așa că ne-am descălțat ‎și ‎noi.» Atunci Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:‎ «A venit Îngerul Jibril, aleihi sallam, la mine și mi-a spus ‎că ‎am ‎murdărie pe talpa încălțămintei.»”‎‎‎‎‎ [Abu ‎Dawud]

‎      Companionii, radhi Allahu anhum, urmașii lor, ca ‎și ‎învățații ‎musulmani din toate timpurile sunt de acord cu ‎privire ‎la ‎faptul că urmarea Sunnei Profetului, salla Allahu ‎aleihi wa ‎sallam, ‎este obligatorie și că tot ceea ce a spus ‎sau a făcut ‎Mesagerul lui ‎Allah, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, este ‎adevărata cale a unui ‎credincios. Sheikh-ul ‎Islamului, Ibn ‎Taymiyya, a spus:‎ ‎
‎‎‎‎‎‎      „‎Se știe că nu există vreun imam acceptat de ‎comunitatea Islamică, în general, care să contrazică ‎intenționat ‎tradiția ‎Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa ‎sallam. ‎Ba ‎chiar ei sunt de acord că este obligatoriu să ‎urmăm ‎tradiția ‎Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, și ‎că ‎afirmația ‎oricăruia dintre noi poate fi acceptată sau ‎respinsă, ‎în ‎afară de cea a Profetului Mohammed, salla ‎Allahu ‎aleihi ‎wa sallam.”‎‎‎‎‎
‎

      Sunnah Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi ‎wa ‎sallam, ‎este deosebit de vastă, cuprinzând învățături cu ‎privire ‎la ‎toate domeniile vieții, producând beneficii atât ‎morale, cât ‎și ‎fizice, pentru toți cei care o urmează. Ea este ‎asemenea ‎unei ‎comori de preț, care va aduce cu sine, ‎inshaAllah, ‎fericirea ‎supremă, reprezentând singura ‎explicație validă ‎a ‎învățăturilor Coranice și singura ‎modalitate de a evita ‎greșelile în ‎orice privință. Allah ‎subhanahu wa ta‎ꞌala spune ‎în Coranul cel ‎Glorios:‎

‎      „‎… dacă aveți neînțelegeri într-o chestiune, aduceți-‎o ‎‎[întru ‎judecare] la Allah și la Trimis, dacă voi credeți în ‎Allah și ‎în ‎Ziua de Apoi! Aceasta este mai bine și cu mai ‎bune urmări.”‎‎‎‎‎‎‎‎‎‎ [Surat An-Nisa‎ꞌ, 4:59]‎

      Imam Malik a spus:‎

‎      „‎Sunna este ca și Arca lui Noe, aleihi sallam. ‎Oricine ‎se ‎îmbarcă găsește salvarea și cine o respinge, se va ‎îneca.‎‎‎‎‎”

   ~ InshaAllah să păstrăm mereu vie în inimile ‎noastre ‎Sunnah ‎Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa ‎sallam, ‎să o ‎aplicăm întotdeauna în viețile noastre, pentru ‎ca ‎frumoasa ‎noastră Religie să fie completă și să evităm ‎umilirea ‎și ‎degradarea noastră, atât în această lume, cât și în ‎Viața de ‎Apoi.‎ ‎‎~