Tendinţa fiinţei umane este să se ataşeze. Ca oameni, avem potenţialul de a ne implica foarte uşor, fizic şi emoţional, şi de a ne crea sentimentul de ataşament faţă de ceea ce se află în jurul nostru. Aceasta se poate întâmpla faţă de lucrurile materiale, de oamenii din viaţa noastră, de serviciile noastre şi de orice lucru cu care intrăm în contact. Aceste tipuri de ataşament nu sunt în mod necesar rele şi nici nu sunt rele în mod inerent, să nu uităm că ele sunt părţi ale vieţii noastre. Însă, întotdeauna tot ceea ce este prea mult poate să ajungă să fie în detrimentul nostru. Tocmai din această cauză putem întâlni persoane ale căror vieţi sunt centrate doar în jurul unui singur lucru (al serviciului, al persoanei pe care o iubeşte etc.), fapt care le face să piardă interesul pentru altceva sau propriile valori, fiind prea implicaţi doar într-o singură direcţie.
Aşadar, cum putem să ne protejăm pe noi înşine de la a fi prinşi într-un astfel de ciclu distructiv?! În Islam, putem observa că Allah subhanahu wa ta'ala a plasat anumite puncte de control, inerente în vieţile noastre, prin oferirea de mijloace de acte de adorare (ibadah) care să medieze pentru noi în mod corespunzător. Dacă acestea sunt realizate în mod corect, ele ne vor opri de la a deveni robii oricui altcuiva cu excepţia lui Allah, iar în aceasta se găseşte adevărata libertate spirituală.
Cele cinci rugăciuni zilnice sunt o cale de a opri ataşamentul nostru excesiv pentru orice lucru din această viaţă. Ele temperează viaţa noastră, prin efectuarea lor la anumite ore predeterminate, prin care suntem învăţaţi că, într-adevăr, Allah este mult mai Măreţ decât orice alt lucru care ne-ar fi putut preocupa în acel moment. Rugăciunea din zori este extraordinară, deoarece ne arată că lucrul cel mai iubit de noi, confortul şi somnul, nu ar trebui să ne controleze, fapt pentru care ne trezim în zori şi ne ridicăm din căldura aşternuturilor noastre, facem abluţiunea şi ne rugăm, conştientizând că Allah este mult deasupra confortului şi somnului nostru. Rugăciunile de la prânz şi de la amiază ne învaţă că, indiferent cât de preocupaţi suntem cu munca noastră sau cu prânzul nostru, pe care le preţuim nespus, acestea nu sunt, de fapt, scopul existenţei noastre. De aceea, le lăsăm pentru câteva minute, ne ridicăm şi ne rugăm, mărturisind că Allah este Cel Măreţ. De asemenea, vinerea dedicăm prânzul nostru pentru a asculta predica de la moschee şi pentru a ne ruga în congregaţie. Apoi, rugăciunea de la apusul Soarelui, acel timp când suntem în sfârşit acasă şi gata să petrecem timp cu familia noastră, să ne mâncăm cina şi să ne relaxăm, ne face să ne ridicăm şi să ne rugăm, arătând, de asemenea, că Allah este deasupra tuturor acestor lucruri. Apoi, într-un final, rugăciunea de noapte, Isha, când suntem obosiţi după o zi lungă de muncă şi responsabilităţi şi gata să ne băgăm în pat pentru a dormi, ne face să ne ridicăm din nou. Toate acestea sunt aduceri-aminte constante pentru noi, care ne arată că, indiferent cât de mult iubim această viaţă, scopul nostru nu este acesta, ci este unul mult mai măreţ decât ceea ce trăim aici. Mai mult decât atât, dacă am avut o zi teribilă, aceste puncte de verificare spirituale ne salvează de la o perspectivă fatalistă şi ne amintesc constant că există ceva dincolo de toate problemele şi că nimic din ceea ce există în această viaţă este trecător, nu durează veşnic.
În rugăciune, recităm Coran, iar dacă ne străduim să înţelegem ceea ce recităm, spiritul nostru se va înălţa. Imam Shatibi (Allah să aibă milă de el!) a vorbit despre starea spirituală a persoanei care recită Coran, explicând că, atunci când persoana se conectează cu ceea ce citeşte din Coran, este cu adevărat liberă din punct de vedere spiritual. Preocuparea sa cu Coranul, cu recitarea sa, cu pătrunderea sensurilor sale, cu contemplarea la răsplăţile sale şi la avertizările aduse de acesta, toate unite cu intenţia sinceră de a Îl mulţumi pe Allah subhanahu wa ta'ala, fac ca persoana să fie departe de ataşamentul excesiv de lucrurile lumeşti.
În acelaşi mod, cel de al patrulea stâlp al Islamului (postul din luna Ramadan) ne învaţă o lecţie similară. În momentul în care postim în luna Ramadan, fără a gusta vreun strop de apă şi fără a pune în gură vreo bucată de mâncare, în special în zilele lungi şi călduroase din vară, suntem învăţaţi să ne detaşăm de aceste două lucruri materiale. Prin transformarea a ceea ce este în mod permis în ceva temporar interzis, Allah ne învaţă cum să subjugăm dorinţele noastre, străduindu-ne şi axându-ne, în schimb, doar pe binele nostru spiritual. Persoana care posteşte simte o libertate extraordinară şi o putere interioară deosebită.
Zakaah (caritatea anuală obligatorie) ne învaţă cum să ne detaşăm de iubirea pentru averea materială Prin oferirea unui mic procent din propria avere celor care sunt mai în nevoie decât noi, ni se aminteşte că, în realitate, noi nu stăpânim averea, că aceasta poate fi pierdută oricând. Este o modificare a perspectivei, fapt pentru care, de fiecare dată când Allah vorbeşte despre caritate în Coran, ne spune: "Daţi milostenie din ceea ce v-am dăruit!", amintindu-ni-se că noi nu suntem decât manageri ai averii noastre, care ne-a fost oferită, iar adevăratul Stăpân al acesteia este Allah Cel Atotputernic. De asemenea, ni se arată că adevărata protecţie este de la Allah şi ni se distruge falsul sentiment că averea noastră ne poate oferi vreo protecţie. Acest fapt este subliniat şi în cuvintele Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus: "Caritatea nu micşorează averea." [Muslim şi Tirmidhi]
Hajj-ul (pelerinajul la Mecca) este o combinaţie a tuturor acestora, deoarece el necesită tărie fizică şi spirituală, precum şi posibilităţi materiale pentru a putea fi îndeplinit.
Uneori, e bine să ne amintim toate acestea, deoarece avem tendinţa să transformăm toate aceste măreţe acte de adorare în simple obiceiuri, care ne conduc la descreştere din punct de vedere spiritual. Avem tendinţa de a uita implicaţiile lor profunde, fapt pentru care nu reuşim să creştem în plan spiritual. Prin facerea unui pas înapoi şi reflectarea la semnificaţia acestor acte de adorare pe care le efectuăm, realizăm în mod clar că ele nu sunt doar ceva pe care îl efectuăm în mod arbitrar, ci beneficii nenumărate decurg din acestea pe termen lung. De aceea, este important să ne oprim câteva clipe şi să reflectăm asupra actelor noastre de ibadah, să revitalizăm semnificaţiile acestora în vieţile noastre. În acest mod, ele vor deveni adevărate pietre de temelie pentru viaţa noastră spirituală, in shaa Allah!
Cele cinci rugăciuni zilnice sunt o cale de a opri ataşamentul nostru excesiv pentru orice lucru din această viaţă. Ele temperează viaţa noastră, prin efectuarea lor la anumite ore predeterminate, prin care suntem învăţaţi că, într-adevăr, Allah este mult mai Măreţ decât orice alt lucru care ne-ar fi putut preocupa în acel moment. Rugăciunea din zori este extraordinară, deoarece ne arată că lucrul cel mai iubit de noi, confortul şi somnul, nu ar trebui să ne controleze, fapt pentru care ne trezim în zori şi ne ridicăm din căldura aşternuturilor noastre, facem abluţiunea şi ne rugăm, conştientizând că Allah este mult deasupra confortului şi somnului nostru. Rugăciunile de la prânz şi de la amiază ne învaţă că, indiferent cât de preocupaţi suntem cu munca noastră sau cu prânzul nostru, pe care le preţuim nespus, acestea nu sunt, de fapt, scopul existenţei noastre. De aceea, le lăsăm pentru câteva minute, ne ridicăm şi ne rugăm, mărturisind că Allah este Cel Măreţ. De asemenea, vinerea dedicăm prânzul nostru pentru a asculta predica de la moschee şi pentru a ne ruga în congregaţie. Apoi, rugăciunea de la apusul Soarelui, acel timp când suntem în sfârşit acasă şi gata să petrecem timp cu familia noastră, să ne mâncăm cina şi să ne relaxăm, ne face să ne ridicăm şi să ne rugăm, arătând, de asemenea, că Allah este deasupra tuturor acestor lucruri. Apoi, într-un final, rugăciunea de noapte, Isha, când suntem obosiţi după o zi lungă de muncă şi responsabilităţi şi gata să ne băgăm în pat pentru a dormi, ne face să ne ridicăm din nou. Toate acestea sunt aduceri-aminte constante pentru noi, care ne arată că, indiferent cât de mult iubim această viaţă, scopul nostru nu este acesta, ci este unul mult mai măreţ decât ceea ce trăim aici. Mai mult decât atât, dacă am avut o zi teribilă, aceste puncte de verificare spirituale ne salvează de la o perspectivă fatalistă şi ne amintesc constant că există ceva dincolo de toate problemele şi că nimic din ceea ce există în această viaţă este trecător, nu durează veşnic.
În rugăciune, recităm Coran, iar dacă ne străduim să înţelegem ceea ce recităm, spiritul nostru se va înălţa. Imam Shatibi (Allah să aibă milă de el!) a vorbit despre starea spirituală a persoanei care recită Coran, explicând că, atunci când persoana se conectează cu ceea ce citeşte din Coran, este cu adevărat liberă din punct de vedere spiritual. Preocuparea sa cu Coranul, cu recitarea sa, cu pătrunderea sensurilor sale, cu contemplarea la răsplăţile sale şi la avertizările aduse de acesta, toate unite cu intenţia sinceră de a Îl mulţumi pe Allah subhanahu wa ta'ala, fac ca persoana să fie departe de ataşamentul excesiv de lucrurile lumeşti.
În acelaşi mod, cel de al patrulea stâlp al Islamului (postul din luna Ramadan) ne învaţă o lecţie similară. În momentul în care postim în luna Ramadan, fără a gusta vreun strop de apă şi fără a pune în gură vreo bucată de mâncare, în special în zilele lungi şi călduroase din vară, suntem învăţaţi să ne detaşăm de aceste două lucruri materiale. Prin transformarea a ceea ce este în mod permis în ceva temporar interzis, Allah ne învaţă cum să subjugăm dorinţele noastre, străduindu-ne şi axându-ne, în schimb, doar pe binele nostru spiritual. Persoana care posteşte simte o libertate extraordinară şi o putere interioară deosebită.
Zakaah (caritatea anuală obligatorie) ne învaţă cum să ne detaşăm de iubirea pentru averea materială Prin oferirea unui mic procent din propria avere celor care sunt mai în nevoie decât noi, ni se aminteşte că, în realitate, noi nu stăpânim averea, că aceasta poate fi pierdută oricând. Este o modificare a perspectivei, fapt pentru care, de fiecare dată când Allah vorbeşte despre caritate în Coran, ne spune: "Daţi milostenie din ceea ce v-am dăruit!", amintindu-ni-se că noi nu suntem decât manageri ai averii noastre, care ne-a fost oferită, iar adevăratul Stăpân al acesteia este Allah Cel Atotputernic. De asemenea, ni se arată că adevărata protecţie este de la Allah şi ni se distruge falsul sentiment că averea noastră ne poate oferi vreo protecţie. Acest fapt este subliniat şi în cuvintele Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus: "Caritatea nu micşorează averea." [Muslim şi Tirmidhi]
Hajj-ul (pelerinajul la Mecca) este o combinaţie a tuturor acestora, deoarece el necesită tărie fizică şi spirituală, precum şi posibilităţi materiale pentru a putea fi îndeplinit.
Uneori, e bine să ne amintim toate acestea, deoarece avem tendinţa să transformăm toate aceste măreţe acte de adorare în simple obiceiuri, care ne conduc la descreştere din punct de vedere spiritual. Avem tendinţa de a uita implicaţiile lor profunde, fapt pentru care nu reuşim să creştem în plan spiritual. Prin facerea unui pas înapoi şi reflectarea la semnificaţia acestor acte de adorare pe care le efectuăm, realizăm în mod clar că ele nu sunt doar ceva pe care îl efectuăm în mod arbitrar, ci beneficii nenumărate decurg din acestea pe termen lung. De aceea, este important să ne oprim câteva clipe şi să reflectăm asupra actelor noastre de ibadah, să revitalizăm semnificaţiile acestora în vieţile noastre. În acest mod, ele vor deveni adevărate pietre de temelie pentru viaţa noastră spirituală, in shaa Allah!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu