ÎNTOARCEREA LA CREDINŢA CEA ADEVĂRATĂ

     Din momentul în care o persoană rosteşte Shahadah (mărturisirea de credinţă), viaţa sa ca musulmană deja începe. Din acea clipă, priorităţile se schimbă; acum aceasta trebuie să înveţe cum să îşi facă rugăciunile în mod corespunzător, cum să efectueze actele de adorare şi să îşi trăiască viaţa în conformitate cu învăţăturile aduse prin Coranul cel Glorios şi prin Sunnah Profetului Mohammed (ﷺ).

     Însă, există şi anumite chestiuni lumeşti de care noul musulman trebuie să aibă grijă. Una dintre acestea face referire la anunţarea prietenilor şi a familiei că a îmbrăţişsat islamul. Pentru multe persoane, teama de felul în care cei dragi vor reacţiona provoacă o spaimă imensă şi anxietate. Pentru mulţi, „păstrarea islamului” ca un secret este un act deliberat, însă acest lucru îi face să meargă înainte şchiopătând, pentru că totul este ascuns de cei din jur.

     A îţi anunţa familia că ai îmbrăţişat Islamul poate fi uneori o întreprindere dificilă, mai ales dacă ştii că unii dintre membrii familiei tale au deja o imagine negativă cu privire la această religie. Există întotdeauna teama ca cei dragi să te respingă din cauza noii religii şi atunci mulţi dintre noii musulmani aleg să păstreze tăcerea.

     Însă, toate aceste lucruri se află doar în mintea celui care a trecut la islam, pentru că nu poţi ştii niciodată cum va reacţiona familia, cum vor reacţiona prietenii, acesta este un lucru despre care doar Allah Preaînaltul are cunoştinţe.

     Toate aceste pendulări între a spune sau a nu spune fac ca persoana convertită să aibă parte atât de multă energie, cât şi de umilire şi de frica de a nu fi acceptat de cei pe care îi iubeşte. Aceste stări sunt normale, însă, ceea ce am învăţat eu, este faptul că a spune adevărul este cel mai bun lucru care se poate întâmpla, deoarece liniştea care apare apoi nu se compară cu nimic existent înainte.

     Eram primul an la facultate şi simţeam un zbucium interior grozav, simţeam că nu îmi pot găsi acea linişte dorită. În acele momente de grozave căutări, am observat o fată acoperită, în ai cărei ochi se putea observa o lumină deosebită şi acea pace interioară după care eu tânjeam. Nu am avut curajul mult timp să îi vorbesc, însă acest fapt m-a determinat să citesc cât mai multe lucruri despre islam, pentru că mi se părea singurul lucru ce putea explica acea lumină deosebită. Ceea ce am descoperit m-a fascinat şi m-a uimit în acelaşi timp. Simţeam nevoia să cunosc mai mult, şi mai mult, cu o sete deosebită, cu gândul că tot ceea ce citeam se potrivea cu ceea ce credeam eu. Mi-am dat seama că islamul este una dintre cele mai vitregite religii, deoarece puţini cunosc adevăratele valori pe care aceasta le aduce, drepturile deosebite care îi sunt conferite omului. Adevărata viaţă a început atunci când am înţeles că nicio altă religie de pe acest Pământ nu îmi poate oferi ceea ce islamul îmi poate da, acea putere interioară şi pace, care te face să nu îţi mai doreşti altceva, să nu mai accepţi niciun alt înlocuitor pentru credinţa ta.

     Am înţeles curând că islamul este calea cea desăvârşită, busola care te călăuzeşte în toate problemele vieţii, fie ele economice, sociale sau familiale. Însă, mai existau pendulări între ceea ce este bine şi rău, între îndoială şi cunoaştere... încă se mai năşteau prăpăstii... Am primit primul meu Coran, în limba română, şi am început să citesc... simţind o foame şi o sete ce nu puteau fi potolite decât citind mai mult şi mai mult... Când am citit pentru prima dată Surat Al-Fatihah,  sufletul meu a tresăltat şi întreaga fiinţă mi-a fose iluminată. Toate acestea mă aduceau mai aproape de acea linişte sufleteacă după care tânjeam, însă acea siguranţă totală refuza să îşi facă apariţia. Cea care mi-a deschis sufletul total a fost Surat Maryam, care a lăsat râuri de lacrimi de fericire în urma ei... Ascultând-o, am fost convinsă şi am spus:

      „Cu adevărat, nu există altă divinitate demnă de adorare în afara lui Allah şi Mohammed este Robul şi Mesagerul Său.”

     Fericirea mea din acele momente nu a cunoscut margini, mai urma partea cea grea: să îmi anunţ familia cu privire la schimbările din viaţa mea. Îmi era foarte greu să le pot spune ceea ce simţeam cu adevărat şi mult timp am ales să mă ascund, să păstrez secretă fericirea mea. Acest fapt mi-a adus multe nopţi nedormite şi multe coşmaruri, îmi făceam multe scenarii cu ceea ce s-ar putea întâmpla în momentul în care vor afla... De aceea, nu sfătuiesc pe nimeni să păstreze secretul cu privire la întoarcerea la adevărata credinţă, islamul, pentru că orice cuvânt şi uimire din partea părinţilor şi a celor dragi nu se compară cu zbuciumul dininate de a le spune... Mult timp după ce părinţii mei au aflat adevărul, au considerat că totul este ceva trecător, că este specific vârstei... însă acum, când este clară alegerea mea, cu toţii au acceptat că există o nouă persoană, care este mândră de ceea ce este şi care nu mai ascunde nimănui liniştea sa spirituală. Alhamdulillah pentru toate!

      Astfel, islamul trebuie privit ca un far călăuzitor în această lume plină de probleme, ca busola care arată lumii întregi Calea cea Dreaptă. Cu toţii ar trebui să vadă frumuseţea şi puterea cunoaşterii aduse prin Coranul cel Nobil, ca şi prin învăţăturile Profetului Moahmmed (ﷺ) (Tradiţia Profetică), călăuzind sufletele în această lume plină de umbre şi de întuneric. Avem nevoie de credinţă puternică, pentru a îl adora pe Unicul Dumnezeu, Allah, şi să medităm asupra minunilor acestei vieţi. Alhamdulillah pentru uşile care s-au deschis în calea noastră, pentru aceste drumuri netede şi pline de lumină:

     „(...) V-au venit vouă o lumină şi o Carte limpede de la Allah ~ prin ea Allah îi călăuzeşte pe căile păcii şi mântuirii pe aceia care caută mulţumirea Lui. Şi El îi scoate din întunericuri la lumină, prin Graţia Sa, şi îi călăuzeşte pe un drum drept.” (Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:15-16)