duminică, 13 octombrie 2013

ZIUA DE ‘ARAFAH - O ZI PLINĂ DE RĂSPLĂŢI ŞI DE BINECUVÂNTĂRI




  Cele  zece zile binecuvântate ale lunii Dhu-l-Hijjah sunt onorate şi distinse prin intermediul zilei de ‘Arafah. Cu adevărat, această zi este una dintre cele mai măreţe zile în faţa lui Allah Preaînaltul, o zi în care El, Preaslăvitul, iartă păcatele şi faptele rele făcute de către dreptcredincioşi, răspunde tuturor suplicaţiilor şi îi aşează pe robii Săi dreptcredincioşi printre locuitorii Paradisului.  ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) a relatat că Trimisul lui Allah (ﷺ) a spus:
     Nu există nicio zi în care Allah eliberează oamenii de pedeapsa Focului, mai mult decât în ziua de ʻArafah. [Muslim] 
      Ziua de Arafah este cea de a noua zi a lunii Dhu-l-Hijjah. În Coranul cel Glorios, Allah Subhanahu wa Ta'ala jură pe această zi binecuvântată, în care numersoase beneficii sunt aduse prin îngeri (Pacea fie asupra lor!) şi în care Şeitan a fost cel mai mult supus înjosirii. Profetul (ﷺ) a spus:
     ‎În nicio altă zi Şeitan nu se simte atât de minimalizat, umilit și supărat, cum se ‎simte în ziua de Arafah.[Al-Bukhari şi Muslim]
     Mai mult decât atât, ziua de Arafah este ziua minunată în care Allah, Preaslăvitul şi Preaînaltul, a perfecţionat religia islamică şi în care i-a trimis robului Său, Mohammed (ﷺ), ultima Revelaţie, completând, astfel, favorurile pe care le-a oferit robilor Săi. S-a relatat că, odată, un evreu l-a întrebat pe ‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!):
     «O, comandant al credincioşilor, este un verset în Cartea ta pe care musulmanii îl citesc. Acesta ne-a fost trimis şi nouă, evreilor, de aceea, am ţinut această zi (în care acest verset a fost revelat) ca zi de sărbătoare. ‘Omar ibn al-Khattāb l-a întrebat: «Care este acest verset?» Evreul i-a răspuns: «Versetul pe care musulmanii îl citesc este acesta:
     (...) În ziua aceasta, am desăvârșit religia voastră și am împlinit Harul Meu asupra voastră și am încuviințat islamul ca religie pentru voi! (...) [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:3]» 
     ‘Omar i-a spus atunci:  «Cu adevărat, ştiu când a fost revelat acest verset. Aceasta s-a întâmplat într-o vineri, în ziua de ‘Arafah, în timpul Pelerinajului de Adio.» [Al-Bukhari şi Muslim]
     Astfel, putem observa că această zi este una minunată, considerată a fi o zi de sărbătoare. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
     „Zilele de ‘Arafah, şi zilele de Nahr, şi zilele de Tașriq sunt zile de ‘Eid pentru musulmani (...)”  [Abu Dawud]
     Ziua de ‘Arafah este acea zi în care Allah Preamilostivul se mândreşte cu robii Săi dreptcredincioşi care îl slujesc cu smerenie, la fel, îi iartă pe mulţi dintre robii Săi care au păctuit, scoţându-i din Focul Iadului. Ce zi măreaţă şi plină de binecuvântări este aceasta, subhan Allah! 
    


     Allah Cel Atotputernic a făcut această zi ca o introducere pentru ziua An-Nahr (a zecea zi din luna Dhu-l-Hijjah). În ziua de ‘Arafah, pelerinii stau umili, căutându-L pe Allah Cel Atoateştiutor prin suplicaţiile lor, pentru a le oferi Iertarea Sa şi pentru a le accepta căinţa. 
     S-a relatat că Mesagerul lui Allah (ﷺ) i-a cerut lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) să le ceară oamenilor să facă linişte, după care a spus:
     Allah Preaînaltul a fost atât de generos cu voi în ziua de ‘Arafah: în această zi, El îi iartă pe cei păcătoşi dintre voi de dragul celor dreptcredincioşi dintre voi şi le oferă celor care fac bine dintre voi ceea ce au cerut (...)” [Ibn Majah]


     De aceea, oricine doreşte ca păcatele sale să fie iertate în ziua de ‘Arafah, trebuie să caute Iertarea lui Allah, făcând următoarele lucruri:
     1) oprirea întregului corp de la a face orice lucru care ştie că nu va fi pe placul lui Allah Preaînaltul. Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
     „Unul dintre companioni călărea alături de Profet (ﷺ) în ziua de ‘Arafah. În acest timp, el se uita în mod repetat la femeile pe care le întâlneau în cale, iar Profetul (ﷺ) îi tot întorcea capul, pentru a îl opri să mai facă aceasta. Apoi, i-a spus: «Oricine îşi protejează auzul, văzul şi limba de la ceea ce a fost interzis în aceste zile, va avea păcatele iertate.» [Ahmad]
     2) postul în ziua de ‘Arafah.  Abu Qatadah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
      Trimisul lui Allah (ﷺ) a fost întrebat în legătură cu ținerea postului în ziua de ‘Arafah. El (ﷺ) a spus: «Acesta este o ispăşire pentru păcatele anului care a trecut şi pentru cele ale anului viitor.»[Muslim]
     Postul din ziua de ‘Arafah este doar pentru cei care nu efectuează pelerinajul (Al-Hajj), pentru pelerini, aceasta este interzis. 


     3) a face cât mai multe suplicaţii şi dhikr Allah (pomenirea lui Allah) în această minunată zi şi în special cele prin care se declară Unicitatea lui Allah. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
     „Cea mai bună suplicație este suplicația din Ziua de ‘Arafah, iar cea mai bună invocație pe care eu și Profeții de dinaintea mea am spus-o este: «Lā Ilāha Illa Allah wahdahu la sharīka lah, lahul-mulku wa lahul-hamdu, wa huwa ‘ala kulli shai‘in qadīr» (Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Unicul, Care nu are niciun partener; a Lui este împărăţia şi Slava şi El este cu putere peste toate.)” (At-Tirmidhi)

   ~ Fie ca Allah Preaînaltul să ne ierte păcatele şi să ne facă dintre învingători, în special în timpul acestei zile binecuvântate! Amin!  ~

 

  


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
 
;