CONCEPTUL DE JIHĀD ÎN ISLAM

     Cele mai mari neînţelegeri existente în islam sunt cele referitoare la jihād. Din păcate, cuvântul „jihād” a fost utilizat de multe ori greşit şi, din această cauză, multe persoane au asociat acest termen cu războiul şi terorismul. 

     Lingvistic, termenul de „jihād” înseamnă a depune eforturi în anumite direcţii. În general, semnificaţia acestui termen înseamnă a rezista şi a te opune dorinţelor păcătoase, opresiunilor, persecuţiilor sau a te opune unui celui care îţi cere să faci ceva împotriva islamului.
      De asemenea, jihād-ul poate însemna efort militar. Acest fapt este văzut ca o ultimă încercare de a pune capăt încălcării drepturilor altora sau orice alt tip de agresiune. Chiar şi în timp de război, musulmanilor li se cere să păstreze moralitatea. Actele de tortură sunt în totalitate interzise. A îi răni pe civili, printre care femeile, copiii sau bătrânii, chiar şi în timpul războaielor, este strict interzis. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

      „Luptaţi pe Calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:190]

      Astfel, observăm că lupta le este permisă musulmanilor doar atunci când trebuie să se apere împotriva agresiunilor, exploatărilor sau a opresiunilor şi nici atunci ei nu trebuie să fie primii care încep să lupte. 

      Rădăcina termenului de „jihād” poartă cu sine semnificația: «a depune efort», iar aceasta nu înseamnă numai lupta împotriva asupritorilor şi a tiranilor, ci, mai ales, străduinţa de a promova binele şi de a combate răul.
      Jihād-ul a fost practicat şi în religiile existente înainte de islam. Din momentul în care răul a luat naştere în această lume şi de-a lungul istoriei umanităţii, jihād-ul a fost folosit pentru a opri tirania şi nedreptatea.  Jihād-ul a fost permis pentru a opri nedreptatea şi pentru a îi determina pe oameni să obţină un mod de viaţă plin de milă, dreptate şi pace, pe care islamul le promovează, aceasta fiind în interesul întregii omeniri existente pe acest Pământ, indiferent de rasă și religie, şi nu pentru a satisface interesul unui anumit grup arab sau a vreunei naţiuni musulmane specifice; din moment ce islamul este universal şi nu are niciun fel de limite geografice. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

      „«Ajută-l pe fratele tău, fie el asupritor sau asuprit.» Un om a întrebat: «O, Mesager al lui Allah, eu o să-l ajut dacă este asuprit, dar dacă este un asupritor, cum ar trebui să-l ajut?»  Profetul (ﷺ) i-a spus: «Împiedicându-l să asuprească (pe alții), pentru că acesta este modul prin care îl ajuți.»” (Al-Bukhari)

      Mesajul islamului este universal şi este valabil pentru întreaga omenire, având un cod vast de credinţe, morale şi comportament pentru orice situaţie a vieţii. Islamul a adus cu sine principiile dreptăţii, sincerităţii, egalităţii, libertăţii, prosperităţii, succesului şi altele, pentru întreaga omenire. 

     Jihād-ul nu legiferează intrarea oamenilor la islam împotriva propriei lor voinţe, ci este un sistem şi un mecanism care ajută la păstrarea păcii care asigură posibilitatea de a răspândi Mesajul islamului pe o cale paşnică, care se bazează pe dreptate şi egalitate pentru întreaga lume, ca şi pe protejarea împotriva oricărui tip de atac împotriva omenirii. După ce oamenii primesc Mesajul, depinde de ei dacă aleg să creadă în el sau nu. Principalul scop al jihād-ului este acela de a deschide calea pentru a putea fi transmis Mesajul islamului tuturor oamenilor, dar, după ce au primit Mesajul, alegerea le aparține. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

      „Nu există silire la credinţă! Răzvedită este deosebirea dintre Calea cea Dreaptă şi rătăcire (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:256]

      Principiul de întărire a relaţiilor interumane dintre persoanele care conduc statul şi oamenii de rând este bazat pe dreptate şi pace. Jihād-ul nu este «războiul sfânt», aşa cum este descris de către media occidentală, ci este străduinţa onorabilă pe Calea lui Allah şi rezistenţa împotriva asupritorilor şi a tuturor celor care se opun păcii răspândite de Allah Preaînaltul în întreaga lume şi credința în El, Unicul, precum şi în religia Sa, islamul. De cele mai multe ori, «războiul» începe ca o străduinţă pentru realizarea interesului personal sau naţional, pentru apărarea pământului, resurselor şi/sau din alte motive politice sau economice. Islamul interzice acest tip de «război» şi aprobă jihād-ul în trei situaţii distincte, după cum urmează:
      1. apărarea vieţii, a proprietăţii sau a graniţelor unui stat, fără ca musulmanii să fie cei care încep lupta
      Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

      „Luptaţi pe Calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:190]

      2. eliminarea asupririi şi lupta pentru drepturilor celor asupriţi
      Obligaţia de a combate asuprirea şi tirania este menţionată în versetele Coranului cel Nobil:

     „Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe Calea lui Allah pentru bărbaţii, femeile şi copiii slabi care spun: «Domnul nostru! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:75]

      Trimisul lui Allah (ﷺ) a spus:

    „Cel mai bun jihād este (a spune) adevărul în fața unui conducător tiran.” (Sahih Abu Dawud)

      3. apărarea credinţei şi a religiei
      Allah Prea Măreţul spune:
      „Şi luptaţi împotriva lor până ce nu va mai fi ispită şi până când credinţa va fi în întregime pentru Allah! Iar de se vor opri, Allah este Al-Basir (Cel care Vede bine) a ceea ce fac ei.” [Coran, 8:39]
      Un «mujahid» (musulman care luptă pe Calea lui Allah) trebuie să îşi purifice intenţia, astfel încât singurul său scop să fie acela de a Îl mulţumi pe Allah. El trebuie să aibă clar în mintea sa faptul că jihadul se face numai pentru motive drepte: a proteja islamul şi a îi apăra pe celilalţi musulmani, ca şi a răspândi Mesajul islamului şi Cuvântul lui Allah. Dacă cei care luptă împotriva islamului decid să înceteze lupta şi acceptă termenii de pace şi dreptate, luptătorilor musulmani li se cere să oprească lupta, căci aceasta le devine strict interzisă. Allah Preaînaltul spune:

      „Iar dacă ei vor înclina către împăcare, înclină şi tu către ea. Şi încrede-te în Allah, căci El este As-Samī‘ (Cel care aude toate), Al-‘Alīm (Omniscientul, Atoateștiutorul).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 8:61]

      Islamul a permis lupta împotriva celor din jur numai pentru cazurile amintite mai sus. Toate celelalte motive pentru începerea «războiului» sunt total interzise în islam, precum lupta pentru expansiunea teritoriului sau pentru răzbunare. Islamul nu le permite luptărilor săi să ucidă orbeşte, neţinând cont de persoanele care sunt răpuse în timpul luptei, ci li se recomandă să îi ucidă doar pe soldaţii implicaţi direct sau pe acele persoane care doresc lupta. Religia nu acceptă, permite sau coordonează uciderea persoanelor în vârstă, a copiilor sau a femeilor, a celor bolnavi, a personalului medical sau a celor care sunt implicaţi în adorarea lui Allah. De asemenea, acesta interzice mutilarea cadavrelor sau a organelor luptătorilor inamici, la fel şi uciderea vitelor sau a oricărui tip de animal al inamicilor; distrugerea caselor oamenilor sau otrăvirea mijloacelor de obţinere a apei potabile, aceasta incluzând râurile, lacurile sau fântânile. Toate aceste fapte sunt bazate pe mai multe versete din Coranul cel Glorios, incluzând şi versetul care urmează:
      „Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea Veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, după cum Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe Pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 28:77]
      De asemenea, cele afirmate mai sus se bazează şi pe multe relatări privind învăţăturile Profetului Mohammed (ﷺ), printre care:

      „Luptaţi împotriva necredincioşilor pentru Cauza lui Allah şi în Numele Său. Luptaţi-vă împotriva lor, însă nu încălcaţi tratatele de pace, nu mutilaţi şi nu ucideţi un copil nou-născut (...)”  (Muslim)

      În conformitate cu toate acestea se află şi sfaturile şi recomandările primului calif al islamului, Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!), care le-a spus liderilor săi militari atunci când aceştia au fost numiţi în funcţie:
      „Asculaţi şi supneţi-vă următoarelor reguli şi instrucţiuni: nu trădaţi pe niciunul dinte cei cu care aţi încheiat o înţelegere. Nu furaţi din prada de război şi nu vă încălcaţi tratatele de pace cu cei cu care v-aţi aliat. Nu mutiţaţi trupul inamicilor voştri morţi. Nu ucidaţi copiii, bătrânii şi femeile. Nu dezrădăcinaţi palmierii sau orice alt tip de copac şi nici nu îi ardeţi şi nici nu tăiaţi orice tip de copac roditor. Nu sacrificaţi o oaie, cămilă sau vacă, decât pentru a vă satisface nevoile date de foame. Cu siguranţă, veţi trece pe lângă nişte persoane care s-au izolat şi care se află în adorarea lui Allah, aşa cum sunt călugării şi alţii; pe aceştia să îi lăsaţi în pace şi să nu îi deranjaţi. Cu siguranţă, veţi găsi în drumul vostru persoane care vă vor oferi hrană. Oricând veţi mânca mâncarea lor, menţionaţi numele lui Allah de fiecare dată când mâncaţi. Cu siguranţă, vă veţi întâlni cu persoane care îşi rad părul în vârful capului şi care îşi lasă restul părului să le atârne în cosiţe: este permis să vă luptaţi şi să ucideţi astfel de oameni, căci aceştia sunt luptători dintre inamici, care îşi ridică săbiile împotriva voastră. Faceţi acelaşi lucru, pomenind Numele lui Allah înainte.”

      ~ Să nu uităm, însă, că jihād-ul înseamnă, în primul rând lupta cu noi înşine. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:

      „Mujahid este acea persoană care se luptă să se perfecţioneze pe sine însăşi, căutând aplicarea învăţăturilor islamice.” (Ibn Hibban)

„Mujahid  este acea persoană care se străduiește (poartă un jihād) împotriva propriului sine.” (At-Tirmidhi)

 
      De asemenea orice faptă bună pe care o facem este o formă de jihād: transmiterea Mesajului islamului nemusulmanilor, a rămâne răbdător în vremuri grele, a permite ceea ce este permis şi a interzice ceea ce este interzis, a fi bun cu oamenii şi a îi face fericiţi, a îi învăţa pe ceilalţi ceva benefic, a te supune părinţilor, a face rugăciuni în moschee, a face Hajj şi ‘Umrah, a vorbi adevărul... Toate acestea sunt forme de jihād şi ne ajută să fim nişte oameni mai buni, in shaa Allah ~