Se poate
observa că societatea actuală este dominată de materialism şi de un puternic
sentiment de egoism, care s-a instalat în fiinţa umană, făcând-o atât de mică încât devine aproape invizibilă,
transformând-o într-o persoană în care pe primul plan se află instinctele şi
dorinţele individuale, în care orice relaţie cu restul oamenilor se estompează.
Sufletele oamenilor sunt tot mai mult pline de sentimente de intoleranţă, de
ură, de dorinţa de a realiza ceva în plan material, fapt care ne îndepărtează
tot mai mult de esenţa societăţii şi de tot ceea ce era considerat odată pur şi
profund, precum toleranţa, dragostea, devotamentul şi sacrificiul de sine
pentru binele celui de lângă noi.
Nu există
nicio îndoială asupra faptului că este nevoie din ce în ce mai pregnant de
existenţa unui dialog între culturi şi civilizaţii, de existenţa unor punţi de
legătură între oameni aparţinând unor locuri diverse, astfel încât să se poată
ajunge la pace şi toleranţă, pentru a transforma lumea în care trăim într-un loc plin de dragoste şi de înţelegere.
Dialogul are un rol esenţial în viaţa
noastră, el reuneşte oamenii şi creează legături puternice între noi. Este
modalitatea prin care oamenii se pot apropia unii de alţii, pot îndepărta
anumite bariere existente; este mijlocul prin care cel de lângă noi poate fi
înţeles şi prin care acesta poate să ne înţeleagă şi, astfel, să ne cunoască
concepţiile şi valorile; modalitatea prin care să descoperim idealurile şi
valorile comune.
Astfel, putem numi dialog orice
activitate care are în centrul său fiinţa umană. Islamul a îndemnat oamenii la
dialog, la comunicare şi a dorit ca cel care participă la o discuţie să o facă
într-un mod constructiv, astfel încât să creeze legături dominate de dragoste
şi toleranţă. Allah subhanahu wa ta’ala a oferit oamenilor vorbirea cea
limpede, pentru ca ei să caute mulţumirea lui Allah Preaînaltul şi să aducă
laudă şi mulţumire numai Lui, Unicul; astfel încât ei să poată dobândi răsplată
în Viaţa de Apoi:
„Cel Milostiv [Ar-Rahman] ̴
L-a învăţat [pe om] Coranul, ̴ El l-a creat pe om ̴ Şi l-a învăţat pe el
vorbirea limpede.” (Surat Ar-Rahman, 55:1-4)
Fiecare este răsplătit pentru sinceritatea şi
bunătatea intenţiei sale, Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam a spus:
„Faptele se judecă după
intenţii.” (Bukhari, Muslim şi Abu
Dawud)
În acest mod, intenţia cu care
drept-credinciosul realizează un anumit act este mai importantă decât fapta în
sine, iar cel care face un lucru cu bazat pe bune intenţii va învinge orice
obstacol, chiar dacă alţii îl vor considera învins. De aceea, atunci când credinciosul începe o conversaţie cu cei
din jurul său, trebuie să dorească mulţumirea şi încuviinţarea lui Allah
subhanahu wa ta’ala şi aducerea înţelegerii şi a împăcării cu cei din jur,
trebuie să depună toate eforturile ca dialogul să deschidă porţile păcii şi ale
bunelor relaţii atât acasă, cât şi cu restul lumii. El nu trebuie să uite că
orice cuvânt rostit îl poate apropia de primirea unei răsplăţi mari în Viaţa de
Apoi, inshaAllah, sau, dimpotrivă, poate aduce pedeapsa lui Allah subhanahu wa
ta’ala. Trimisul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:
„«Allah nu pedepseşte
pentru lacrimi şi suferinţă, dar pentru asta pedepseşte.» Şi a arătat spre
vârful limbii sale.” (Bukhari)
Musulmanii
credincioşi trebuie să aibă întotdeauna grijă la modul în care comunică cu cei
din jur; trebuie să asculte cu atenţie şi să îşi exprime propriile opinii cu
multă atenţie şi răbdare. Ei trebuie să se ghideze după cuvintele luminate ale
Coranului cel Sfânt şi ale Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam,
care aduc răspunsuri durabile la mii şi mii de întrebări; Allah subhanahu wa
ta’ala spune în Sfântul Coran:
„Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este Călăuză
pentru cei smeriţi.” (Surat
Al-Baqara, 2:2)
Important
este să cunoaştem izvoarele care stau la baza religiei noastre asemenea unor
torţe, care ne luminează şi ne îndrumă pe calea cea dreaptă şi să ştim să le
folosim, astfel încât să alungăm prejudecăţile şi să creăm legături puternice
cu cei din jurul nostru. Allah subhanahu wa ta’ala a trimis Profeţii, aleihum
sallam, şi arevelat Cartea cea Sfântă, Coranul, arătând Compasiunea Sa pentru
oameni şi toate binecuvântările Sale. Coranul şi Sunnah Profetului, salla Allahu
aleihi wa sallam, sunt izvorâte în spiritul dragostei, toleranţei şi a
dialogului, în sensul întâlnirii dintre oameni şi a împărtăşirii gândurilor şi
sentimentelor. Inimile musulmanilor mumini ar trebui să revendice toate aceste
virtuţi, astfel încât să poată insufla celor din jur caracteristicile esenţiale
ale Islamului, să transmită mesajul dragostei, folosindu-se întotdeauna de
darul convingerii prin intermediul cuvântului blând şi înţelept, aşa cum Allah
subhanahu wa ta’ala spune în Coranul cel Sfânt:
„Cheamă la calea Domnului tău cu înţelepciune şi bună
îndemnare şi discută cu ei cum este mai frumos! Domnul tău este mai bine
ştiutor al celor care s-au abătut de la calea Sa şi El este mai bine ştiutor al
celor care sunt bine călăuziţi.” (Surat
An-Nahl, 16:125)
Dreptcredincioşii
caută îmbunătăţirea relaţiilor interumane prin comunicarea în spiritul
blândeţii şi al bunătăţii cu toţi cei din jur. Fiecare trebuie să acţioneze
după menirea şi statutul său, numai astfel impactul şi efectul mesajului
transmis sunt puternice şi mesajul ajunge la inima celor care ascultă, având
eficienţa dorită.
Fiecare trebuie să îşi bazeze orice
conversaţie pe sinceritate, pe raţiune şi pe o dreaptă judecată, indiferent de
situaţia în care este pus, după cum este scris în Sfântul Coran:
„[…]Iar când spuneţi ceva, fiţi drepţi, chiar când este
vorba de o rudă apropiată şi ţineţi-vă legământul faţă de Allah! Acestea vi
le-a poruncit [Allah], poate că voi vă aduceţi aminte!” (Surat
Al-’An’am, 6:152)
Musulmanii
mumini îşi păstrează calmul şi nu ripostează atunci când le sunt adresate
cuvinte jignitoare. Credincioşii nu răspund vorbelor grele şi nici purtării mai
puţin cuviincioase, ci caută să păstreze puritatea propriei purtări şi să aibă
o atitudine demnă în faţa celorlalţi. Ei nu trebuie să răspundă urii cu ură şi
insultelor cu insultă, ci să fie fără mâini în faţa celor care lovesc şi fără
glas în faţa celor care jignesc; ţinând cont de faptul că acei oameni care
adresează astfel de cuvinte sunt oameni temători, care se îndoiesc de trăinicia
propriilor lor trăiri şi care au o credinţă slabă. Atitudinea
drept-credincioşilor este determinată de puterea şi de tăria credinţei lor.
Musulmanii mumini caută doar mulţumirea lui Allah subhanahu wa ta’ala, care
îndeamnă la îndepărtarea de cei care sunt potrivnici, cunoscând faptul că orice
faptă de pe acest pământ cântăreşte greu în Ziua Judecăţii, când fiecare va fi
răsplătit după ceea ce a înfăptuit:
„Iar
când aud ei vorbele grele, se îndepărtează de ele şi zic: «Noi avem parte de
faptele noastre şi voi aveţi parte de faptele voastre! Pacea asupra
voastră! Noi nu-i căutăm pe cei proşti!»” (Surat
Al-Qasas, 28:55)
De asemenea, Allah subhanahu wa
ta’ala spune în Coranul cel Sfânt:
„Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă
clevetiri, trec cu vrednicie.” (Surat
Al-Furqan, 25:72)
Astfel, oamenii credincioşi nu
răspund în acelaşi mod în momentul în care li se adresează cuvinte grele şi
jignitoare. Ei trebuie să îşi înăbuşe în interior furia pe care acestea le
provoacă, ca şi cum nu ar avea limbă cu care să riposteze, oricât de greu ar fi
de realizat acest lucru. În acest fel, ei îşi arată adevăratul caracter, care
este în acord cu cuvintele lui Allah Preaînaltul, care îndeamnă la răbdare:
„Rabdă ceea ce ei spun şi înalţă laudă Domnului tău; înainte de răsăritul soarelui, înainte de
asfinţitul lui şi în ceasurile nopţii laudă-L şi la capetele zilei, poate că
astfel vei fi tu mulţumit!” (Surat Ta-Ha, 20:130)
Musulmanii credincioşi se
îndepărtează de orice fel de faptă care nu îi face cinste şi nu răspund
vorbelor grele cu altele asemenea, pentru că ei ştiu că un om puternic este cel
care ştie să îşi stăpânească mânia şi
care trec peste greşelile celor din jur, oricât de greu ar fi acest lucru.
Abu Huraira, radhi Allahu anhu, a
relatat că Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:
„Nu este puternic cel
care se luptă, ci cel care se stăpâneşte la supărare.” (Bukhari şi Muslim)
Dreptcredincioşii trebuie să urmeze
îndemnurile pe care Profeţii, aleihi sallam, le-au lăsat ca moştenire şi să se
poarte cu bunătate şi toleranţă şi să utilizeze vorbe cuviincioase chiar şi cu
cei care nu cred în ceea ce ei cred, să nu fie dominaţi de furie şi nici să nu
se angajeze în argumente. Când Moise, aleihi sallam, a fost trimis la Faraon,
Allah subhanahu wa ta’ala i-a poruncit să se poarte cu blândeţe, să arate
toleranţă pentru orice acţiune şi să se adreseze cu vorbe blânde:
„Şi spuneţi-i lui vorbe
blânde! Poate că el îşi va aduce aminte sau se va teme!” (Surat Ta-Ha, 20:44)
Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa
sallam, a interzis vorbele grele, pentru că acestea sunt izvorâte din
necredinţă şi ele nu fac altceva decât să de naştere duşmăniei. Ele sunt semne
ale ignoranţei şi ale nechibzuinţei.
Ibn Mas’ud,
radhi Allahu anhu, a relatat că Trimisul lui Allah, salla Allahu aleihi wa
sallam, a zis:
„Un credincios nu batjocoreşte, nici nu înjură, nu ocărăşte
şi nici nu vorbeşte necuviincios.” (Tirmidhi)
În
comunicarea cu cei din jur, drept-credincioşii trebuie să ţină cont de faptul
că dialogul este bazat pe libertate şi pe voinţă proprie; nicio idee nu poate
fi impusă celuilalt. În dialog, trebuie respectată identitatea culturală şi
ideologică a celuilalt, numai astfel putând conduce paşii noştri spre pace,
dreptate şi înţelegere. Islamul susţine existenţa dialogului chiar şi cu cei
care nu cred în cuvintele revelate de către Allah preaînaltul Profetului
nostru, salla Allahu aleihi wa sallam, iar musulmanii nu trebuie să uite că ei
sunt agenţi ai blândeţii şi a milosteniei, pe care trebuie să le arate prin
întreg comportamentul lor şi prin modul în care comunică cu toate persoanele cu
care intră în contact.
În discuţiile cu necredincioşii,
trebuie să ne purtăm cu toleranţă şi cu răbdare şi să caute numai aspectele
comune, care pot să îi apropie unii de alţii. Trebuie evitat tot ceea ce ar
putea să ne dezbine şi să observăm că principalul nostru punct comun este
reprezentat de Divinitate, aşa cum scrie în Coranul cel Sfânt:
„Spune: «O, voi oameni ai
Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu-L adorăm decât pe
Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii drept dumnezei, în
afară de Allah.» Apoi, dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-[le]: «Mărturisiţi
[cel puţin] că noi suntem supuşi!»” (Surat ’Al-’Imran, 3:64)
Faţă de necredincioşi, ne este
interzis să ne purtăm cu violenţă , atât timp cât ei nu sunt asupritori. În
momentul în care chemarea la credinţă a fost respinsă, musulmanii trebuie să
continue să respecte decizia necredincioşilor, însă, să nu se amestece cu
aceştia; drept-credincioşii urmează calea pe care au ales-o şi acceptat-o ca
unica adevărată, plecându-se în faţa lui Allah Preaînaltul, Unicul Demn de
Laudă şi îi vor lăsa şi pe ceilalţi să urmeze propriul drum, pentru că nu
există silire la credinţă. Allah subhanahu wa ta’ala spune în Sfântul Coran:
„Spune: «O, voi,
necredincioşi! ̴ Eu nu ador ceea ce voi adoraţi ̴ Şi nici voi nu adoraţi ceea
ce ador eu, ̴ Nici adorarea mea nu este asemenea adorării voastre, ̴ Şi nici
adorarea voastră nu este asemenea adorării mele! ̴ Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia
mea!»” (Surat Al-Kafirun, 109:1-6)
Alhamdu Lillah, suntem urmaşi ai unei
civilizaţii în care toleranţa, dragostea şi dialogul dominau întreaga societate
şi, in shaa Allah, cu Voia şi cu Ajutorul lui Allah subhanahu wa ta’ala,
problemele care astăzi generează discuţii în contradictoriu şi conflicte între
diversele popoare îşi vor găsi rezolvarea, atât timp cât noi ne vom deschide
inimile cu dragoste şi compasiune către toţi cei din jurul nostru. Pentru ca
acest lucru să fie posibil, trebuie ca fiecare dintre noi să fim conştienţi că
schimbarea provine din noi înşine şi că aşa cum ne purtăm cu cei din jurul nostru,
aşa şi aceştia se vor comporta cu noi:
„[…]Allah nu schimbă starea unor
oameni până ce ei nu schimbă ceea ce se află în sufletele lor. Iar dacă Allah
voieşte un rău pentru un neam, acesta nu poate fi respins. Şi ei nu au în locul
lui Allah nici un alt ocrotitor.” (Surat Ar-Ra’d, 13:11)
Fie ca Allah subhanahu wa ta’ala să
ne lumineze minţile şi inimile în spiritul dragostei, toleranţei şi dialogului
şi să ne dea înţelepciunea de a schimba puţin câte puţin universul nostru
interior, astfel încât să ne putem apropia mai mult unii de ceilalţi! Amin!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu