luni, 3 august 2015

CUM SĂ FACEM FAŢĂ LA MOMENTELE BUNE ŞI LA CELE MAI PUŢIN BUNE DIN VIAŢA NOASTRĂ



   


 Cu cât o persoană reflectează mai mult la Binecuvântările vizibile şi la cele ascunse pe care Allah le trimite asupra sa, cu atât mai mult va realiza că Allah i-a oferit nenumărate binecuvântări şi a protejat-o de o serie de fapte rele. Cu siguranţă, această constatare va face persoana să se îndepărteze de orice activitate şi îi va aduce fericire şi mulţumire. De aceea, ar trebui să urmăm sfatul Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:
    "Uitaţi-vă la cei care sunt mai prejos de voi (care deţin mult mai puţine lucruri decât tine) şi nu te uita la cei care sunt mai presus decât tine; aceasta te va face să apreciezi Binecuvântările pe care Allah le trimite asupra ta." [Bukhari şi Muslim]
    Astfel de persoane ştiu că Ajutorul vine doar de la Allah Cel Atotputernic, Care face ca frica să dispară, iar ele rămân răbdătoare, indiferent de situaţie, urmând îndemnul lui Allah:
     "(...) Şi fiţi răbdători, căci Allah este cu cei răbdători!" [Surat Al-'Anfal, 8:46]
    Cei virtuoşi şi cei păctoşi, cei credincioşi şi cei necredincioşi sunt egali atunci când vine vorba de greutăţi. Toţi trebuie să fie curajoşi în faţa încercărilor vieţii, să înveţe să se calmeze în faţa momentelor de spaimă şi anxietate. Cu toate acestea, prin intermediul credinţei puternice, a perseverenţei şi a încrederii în Allah Cel Atotputernic, credinciosul devine mai puternic decât alţii în situaţiile dificile şi aceasta îi reduce anxietatea şi îi uşurează situaţia indiferent de  circumstanţe. Allah Preaînaltul spune:
    "Nu slăbiţi urmărirea oamenilor (necredincioşi), chiar dacă suferiţi (greutăţi), căci ei suferă la fel cum suferiţi şi voi, dar voi nădăjduiţi de la Allah ceea ce ei nu nădăjduiesc (spre exemplu, răsplata Paradisului). (...)" [Surat An-Nisa', 4:104]
    Situaţia celor care este lipsit de o credinţă puternică este opusă: ei devin anxioşi, nervoşi, confuzi şi plini de teamă; iar toate acestea îi vor domina. Astfel de persoane, care nu posedă mijloacele lumeşti prin care să îşi depăşească fricile şi problemele, se vor prăbuşi, deoarece ei nu deţin acea credinţă care să îi determine să persevereze în timpurile dificile. Un exemplu în acest sens este momentul în care se petrec accidente. Persoana credincioasă rămâne calmă, puternică şi este capabilă să facă faţă situaţiei şi să se descurce cu greutăţile prin care trece, toate acestea întărindu-i inima şi mai multă putere, fapt ce o determină să rămână liniştită. 
     Acestea arată diferenţele majore care există între o persoană care are o credinţă puternică şi care acţionează în conformitate cu aceasta şi persoana care nu se află la acest nivel de credinţă. Datorită credinţei puternice şi a mulţumirii credinciosului cu tot ceea ce Allah Cel Atotputernic a Hotărât pentru el, chiar dacă este afectat de boală, sărăcie sau orice alt fel de nenorocire, el rămâne liniştit şi nu îşi doreşte altceva decât ceea ce a fost hotărât dinainte pentru el. El priveşte la cei care sunt mai puţin norocoşi decât el şi, făcând astfel, el devine mai fericit. 
    Multe persoane primesc o nenorocire cu teamă, nemulţumire, tristeţe şi disperare; astfel, vieţile lor devin nefericite, se panichează şi devin impulsive. Astfel de persoane uită să mai spere la răsplata care li s-a promis pentru orice fel de test pe care îl primesc şi, de asemenea, nu exersează răbdarea (as-sabr) pe care ar trebui să o simtă. 
    Oamenii sunt diferiţi, iar reacţiile lor sunt complet diferite atunci când întâmpină anumite probleme sau atunci când ceva rău se abate asupra lor, iar reacţia lor depinde foarte mult de puterea credinţei (iman) lor. Cele care au credinţa mai mare vor primi lucrurile bune cu recunoştinţp şi pe cele rele cu răbdare, fapt care le aduce pacea minţii şi fericire, determinând supărarea, anxietatea şi nemulţumirea să dispară. Astfel, ei vor avea o viaţă pozitivă, în care speranţa pentru dulceaţa credinţei creşte pe zi ce trece. Fiecare credincios ar trebui să urmeze îndemnul Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:

„Cât de minunată este situaţia unui credincios. Este bine pentru el în orice situaţie şi acesta se întâmplă numai credinciosului. Dacă prosperă, el îşi exprimă recunoştinţa faţă de Allah şi aceste este bine pentru el; iar dacă îl loveşte pe el un necaz, îndură cu răbdare şi aceste este şi mai bine pentru el.” (Muslim)
    



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
 
;