În Islam,
răsplata faptelor bune este multiplicată, în timp ce pedeapsa pentru cele rele,
nu. Allah Preaînaltul spune:
„Acela care va veni cu o faptă bună va avea parte de zece asemenea ei, iar
acela care va veni cu o faptă rea nu va fi răsplătit decât cu o faptă pe măsura
ei.” [Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt, Surat Al-`An`am, 6:160]
O persoană
este recompensată numai dacă intenţionează să facă o faptă bună, chiar dacă
această intenţie nu este împlinită prin faptă. Mai mult decât atât, dacă un
musulman intenţionează să facă o faptă rea, dar nu o face de teama lui Allah,
el va fi răsplătit de asemenea, pentru faptul că a lăsat această faptă de
dragul lui Allah Preamăreţul. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a menţionat că Allah Preaînaltul a spus:
„Dacă robul Meu intenţionează să facă o faptă rea, aceasta nu este scrisă
până când nu o face. Dacă o face, i se scrie ca un păcat, iar dacă nu o face de
dragul Meu, atunci i se scrie ca faptă bună. Dacă intenţionează să facă o faptă
bună şi nu o face, aceasta este scrisă ca faptă bună. Dacă o face, atunci îi
este scrisă ca faptă bună şi răsplata este (multiplicată) până la şapte sute de
ori.” (Bukhari)
Mai mult
decât atât, împlinirea dorinţelor permise sufletului este considerată a fi un
act de adorare, dacă intenţia persoanei este corectă. Dacă o persoană
intenţionează să mănânce şi să bea pentru a îşi ţine corpul sănătos sau pentru
a îşi câştiga existenţa sa şi a familiei sale sau celor care depind de ea,
acest lucru va fi considerat un act de adorare şi persoana va fi răsplătită
pentru aceasta. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
spus:
„Un bărbat care cheltuie pentru familia
lui, căutând Răsplata de la Allah, face o faptă de caritate.” (Bukhari)
Toate
faptele făcute de un musulman cu o intenţie bună sunt considerate a fi acte de
caritate. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„«Fiecare musulman trebuie să ofere caritate.»
Ei (companionii) au întrebat: «Şi dacă nu au nimic de oferit drept caritate?»
El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «El trebuie
să muncească cu mâinile sale pentru a obţine ceva pentru a da drept caritate.» Ei
(companionii) au întrebat: «Şi dacă nu poate?» El (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa!) a spus: «El trebuie să ajute o persoană nevoiaşă.» Ei
au întrebat: «Dacă nu poate?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) a spus: «El trebuie să facă fapte bune.» Ei au spus: «Şi dacă nu o
face?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «El
trebuie să se ferească de rău şi aceasta va fi caritatea sa.»” (Bukhari)
~ extras din cartea "Mesajul Islamului" de dr. 'Abd Al-Karim bin 'Abd Ar-Rahman Ash-Sheha ~
http://islamhouse.com/ro/books/441682/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu