SUNT MAI BUN DECÂT EL - SURSA INVIDIEI

     Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

أَنَا خَيْرٌ مِنْهُ خَلَقْتَنِي مِنْ نَارٍ وَخَلَقْتَهُ مِنْ طِينٍ

“(...) Sunt mai bun decât el. Pe mine m-ai făcut din foc, iar pe el l-ai făcut din lut.”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 7:12]

     Unul dintre aspectele cele mai minunate ale Coranului este acela că el îi îndeamnă mereu pe cititorii săi să reflecteze, să înţeleagă şi să îşi amintească anumite particularităţi ale realităţii acestei lumi. În versetul menţionat mai sus, cititorilor li se reaminteşte care este sursa invidiei: “Sunt mai bun decât el.” Acesta a fost răspunsul lui Iblis atunci când a fost întrebat de ce nu s-a supus Poruncii lui Allah, aceea de a se prosterna în faţa lui Adam (Pacea fie asupra sa!). El l-a invidiat pe acesta. Invidia se află la rădăcina multor conflicte pe care le vedem tot timpul în jurul nostru, fie că acestea se petrec între membrii familiei, fie că au loc la locul de muncă sau între prieteni.

     Problema este aceea că, atunci când se află în această stare, persoana nu mai are capacitatea de a observa lucrurile din preajma sa aşa cum sunt ele în realitate. Iblis a văzut doar partea exterioară a lui Adam (Pacea fi asupra sa!), însă nu a văzut-o şi pe cea internă. El a văzut doar un Adam (Pacea fie asupra sa!) făcut din lut, dar nu a observat inima acestuia, care era în totalitate supusă Creatorului său, Allah Subhanahu wa Ta'ala, faţă de care simţea o iubire fără margini şi era smerit. 

    Observaţi ceea ce i-a spus Adam (Pacea fie asupra sa!) lui Allah Preaînaltul, în momentul în care şi-a dat seama că L-a dezamăgit prin comportamentul său:

 رَبَّنَا ظَلَمْنَا أَنْفُسَنَا وَإِنْ لَمْ تَغْفِرْ لَنَا وَتَرْحَمْنَا لَنَكُونَنَّ مِنَ الْخَاسِرِينَ

“(...) Domnul nostru, am fost nedrepţi cu sufletele noastre (ca urmare a păcatului nostru) şi, dacă nu ne ierţi şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi!”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 7:23]

    În momentul în care Adam (Pacea fie asupra sa!) a făcut o greşeală, el s-a căit imediat, pentru că se temea că va pierde legătura şi dragostea lui Allah Preaînaltul. Însă, atunci când Iblis a făcut o greşeală, el a devenit arogant şi a început să devină certăreţ, încapabil să observe înţelepciunea din dpatele a ceea ce Allah Preaînaltul îi ceruse să facă. În mod similar, atunc când oameni urăsc şi sunt invidioşi, ei ajung să îi judece pe cei din jur după aparenţele exterioare înşelătoare, incapaibili să vadă dincolo de aceasta.

     “Sunt mai bun. Merit mai mult. Am dreptate, ei greşesc...” Aceasta este ceea ce consideră o persoană în momentele de aroganţă şi de invidie, utiând că, procedând astfel, nu face decât să trădeze calităţile minunate ale smereniei şi ale încrederii în Allah Subhanahu wa Ta'ala, care îi caracterizează pe fiii lui Adam (Pacea fie asupra sa!). Nu realizează că perpetuează calităţile celui care a fost condamnat la Foc (Iblis, Satana).

     Smerenia, răbdarea, blândeţea şi încrederea în Allah Preaânaltul, toate sunt caracteristici exstraordinare ale Islamului. Dimpotrivă, invidia umple inima persoanei cu energie negativă, care o determină pe aceasta să se concentreze pe răzbunare, în loc să fie productivă şi să îşi continue viaţa. De ce să îţi pierzi timpul procedând astfel?!

    Aşadar, de fiecare dată când te afli într-o situaţie în care eşti tentat să devii invidios, doar aminteşte-ţi:

    ▪ atât binele, cât şi răul sunt de la Allah Preaînaltul:

الَّذِي خَلَقَ الْمَوْتَ وَالْحَيَاةَ لِيَبْلُوَكُمْ أَيُّكُمْ أَحْسَنُ عَمَلا وَهُوَ الْعَزِيزُ الْغَفُورُ

“Care a creat moartea şi viaţa, astfel încât El să vă poată testa, care dintre voi este cel mai bun întru faptă. Şi El este Al-‘Azīz (Invincibilul, Cel Atotputernic), Al-Ghafūr (Prea Iertătorul).”

[Traducerea sensurilor Nobilului coran, 67:2]

    ▪ s-ar putea să urăşti ceva care este bun pentru tine:

  أَنْ تَكْرَهُوا شَيْئًا وَهُوَ خَيْرٌ لَكُمْ وَعَسَى أَنْ تُحِبُّوا شَيْئًا وَهُوَ شَرٌّ لَكُمْ وَاللَّهُ يَعْلَمُ وَأَنْتُمْ لا تَعْلَمُونَ

“(...) Or, se poate (întâmpla) ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:216]

    ▪ dacă meriţi ceav cu adevărat, doar pune-Ţi încrederea în Allah Preaînaltul, care, cu siguranţă, te va răsplăti:

وَاصْبِرْ فَإِنَّ اللَّهَ لا يُضِيعُ أَجْرَ الْمُحْسِنِينَ

“Şi fii statornic în răbdare, fiindcă Allah nu lasă să se piardă răsplata făcătorilor de bine!”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 11:115]

    ▪ aminteşte-ţi realitatea acestei vieţi:

وَمَا أُوتِيتُمْ مِنْ شَيْءٍ فَمَتَاعُ الْحَيَاةِ الدُّنْيَا وَزِينَتُهَا وَمَا عِنْدَ اللَّهِ خَيْرٌ وَأَبْقَى أَفَلا تَعْقِلُونَ

“Şi tot ceea ce vi s-a dat vouă dintre lucruri este numai plăcere trecătoare a acestei vieţi şi podoabă a ei, pe când ceea ce este la Allah este mai bun şi este veşnic. Voi nu pricepeţi?”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 28:60]

     De asemenea, poţi observa frumuseţea şi înţelepciunea din spatele următorului verset coranic, care spune:

اقْرَأْ بِاسْمِ رَبِّكَ الَّذِي خَلَقَ

“Citeşte! În Numele Domnului tău care a creat (tot ceea ce există).”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 96:1]

      Termenul de Rabb (Domn) provine din aceeaşi rădăcina cu tarbiya', care se referă la educaţie. Astfel, oamenii sunt invitaţi să citească viaţa, să observe realitatea acesteia şi să o înţeleagă prin intermediul Înţelepciunii şi Ajutorului lui Allah Subhanahu wa Ta'ala. 

     Aşadar, găsiţi linişte în apropierea de Allah Preaînaltul. Purtaţi-vă cu dragoste, înţelepciune, toleranţă şi smerenie. Găsiţi liniştea în pomenirea lui Allah şi în recitarea Cuvintelor Sale, precum şi în rugăciune. Cereţi-I lui Allah Preaînaltul să vă ofere uşurinţp, milă şi binecuvântări. Doar amintiţi-vă: 

  بِذِكْرِ اللَّهِ أَلا بِذِكْرِ اللَّهِ تَطْمَئِنُّ الْقُلُوبُ

“(...) prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 13:28]

Fie ca Allah Subhanahu wa Ta'ala să îndepărteze din inimile noastre orice fel de sentimente de invidie, fie ca El să ne ofere în schimb sakeena Sa (pace şi serenitate) şi fie ca El să ne ajute să ne amintim întotdeauna destinaţia finală, căci, cu adevărat, ai lui Allah suntem la El ne vom întoarce!

Amin ya Rabb!

CINE SUNT CREDINCIOŞII?

     Credincioşii sunt excepţionali; ei afişează o eleganţă care provine din conştientizarea statutului lor ca robi ai lui Allah Subhanahu wa Ta'ala.

     Credinciosul este o persoană care crede şi în care are credinţă, care se află în căutarea unui viitor sigur şi în care oamenii au o deosebit de mare încredere. El este o figură fenomenală, marcată de o distincţie specială impregnantă cu anumite culori contrastante, care se îmbină una cu cealaltă. 

     De-a lungul vieţii lor, credincioşii îndeplinesc orice fel de acţiune fiind conştient de faptul că Allah îi vede întotdeauna; de aceea, ei vor acţiona întotdeauna într-un mod rafinat şi demn, fie că sunt singuri, fără ca cineva să îi vadă, fie că se află în prezenţa altor persoane. Sentimentele lor sunt vaste şi profunde, iar ei sunt politicoşi, au un bun comportament, îi respectă pe cei din jur, sunt buni şi iertători, iar acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile principale ale credincioşilor. Chiar dacă viaţa lor este grea sau se confruntă cu opresiune sau calomnie, ei nu se comportă niciodată cu cruzime, ei doar se apără folosind blândeţea, răspândind pacea (salam).
     Credeincioşii trebuie să fie extraordinari, afişând eleganţă şi profunzime, chestiuni care rezultă din conştientizarea statutului lor de robi ai lui Allah. Ei sunt în egală măsăură blânzi şi precauţi, fiind conştienţi de faptul că tot ceea ce spun sau fac este vegheat de Cel care se află deasupra Tronului, Allah Subhanahu wa Ta'ala. Ei evită neseriozitatea în orice lucru, menţinând în acelaşi timp calmul şi clemenţa, cu o inimă generoasă, deschisă şi tolerantă.

     Inimile lor trăiesc în pace

     Credincioşii au inimi bogate şi spaţioase, în care există spaţiu pentru a îi întâmpina pe toţi oamenii, indiferent de religie, naţionalitate sau rasă, cu bunătate, oferind o dragoste imensă şi îmbrăţişându.i pe cei din jur cu compasiune. Ei împărtăşesc binecuvântările pe care le primesc datorită apropierii de Allah cu toţi cei cu care intră în contact şi se străduiesc să le inspire sufletele. Uneori, ei sunt bucuroşi, plini de vise cu privire la Ziua care va veni cu adevărat, sperând la întâlnirea cu Allah, tremurând la gândul unei astfel de reuniuni splendide. Ei sunt buni şi blânzi, aruncând deoparte orice fel de răutate sau dorinţă de răzbunare, căci acestea nu fac parte din comportamentului persoanei care are teamă de Allah Preaînaltul. Ei nu simt nelinişte, nu sunt geloşi şi nici nu calomniază sau folosesc cuvinte de ocară, căci toate acestea distrug liniştea lor sufletească. Credincioşii nu devin depresivi, indiferent de circumstanţele în care se află. Inimile, minţile şi sentimentele lor sunt purificate şi clare. 

    Cu adevărat, în lumina credinţei lor, ei sunt recunoscători în orice situaţie, deoarece ştiu că Allah Subhanahu wa Ta'ala le va oferi întotdeauna tot ceea ce este mai bun pentru ei, chiar dacă, uneori, binele nu îmbracă cele mai frumoase haine. 

   

     În acţiune

     Credincioşii menţin distanţa faţă de planurile şi proiectele care nu sunt legate de idealurile lor înalte, precum şi faţă de gândurile pline de confuzie care nu îi pot conduce, în niciun caz, la Cel Suprem. De asemenea, ei se îndepărtează de credinţele profane, de cuvintele şi consideraţiile lipsite de semnificaţie. Ei se gândesc la Creatorul a tot şi a toate în orice moment, gândurile lor se îndreaptă spre înfăptuirea de fapte bune, discursul lor este pomenire (dhikr Allah) şi toate acţiunile lor, exterioare şi interioare, sunt îndreptate către Mulţumirea lui Allah Preaînaltul.
       Ei sunt satisfăcuţi indiferent de situaţie şi puri, atât în gândire, cât şi în fapte. Motivaţia lor este dată de respectul oferit lui Allah, către care se întorc întotdeauna; ochii lor observîăorizonturile, iar determinarea şi hotărârea lor sunt la fel de ferme precum munţii. Credincioşii sunt bărbaţi şi femei care îşi doresc să implementeze în vieţile lor cele mai frumoase caracteristici, care strălucesc datorită credinţei din sufletele lor şi muncesc continuu pentru a deveni persoane mai bune.
     Credincioşii au grijă ca toate acţiunile lor să le aducă un beneficiu atât în această viaţă, cât mai ales în Viaţa de Apoi. Ei nu risipesc nici măcar cea mai mică binecuvântare ce a fost revărsată asupra lor, nu se implică în acţiuni care înseamnă pierdere de timp. Ei acordă o atenţie deosebită binelui şi dreptăţii, îndeplinind tot ceea ce le-a fost permis şi oprindu-se de la tot ceea ce le-a fost interzis.

     De dragul lui Allah Preaînaltul

     Credincioşii fac totul de dragul lui Allah Preaînaltul, ei respiră dragoste şi bunătate, pe care le răspândesc peste tot în jurul lor. Ei se grăbesc să oprească lacrimile şi agonia, să aplice antidoturi împotriva durereii, să transforme lacrimile în zâmbete, plângerile în slavă şi furtunile în brize ale mulţumirii.
     Ei îşi dezvoltă stima de sine, dar au grijă ca astfel să nu treacă peste alţii, deoarece este mai important "noi" decât "eu". Nu sunt egoişti, ci altruişti, absorbiţi de adevărul în care trăiesc. Ei nu acceptă ca inimile celor din jur să fie călcate în picioare şi caută protecţie de orice rău, ferindu-se de păcate.
     Campioni ai disciplinei, credincioşii sunt mulţumiţi cu tot ceea ce vine asupra lor, îndepărtând orice obstacol prin încredere oarbă în Allah Subhanahu wa Ta'ala. Îşi doresc cu tărie să reprezinte prin comportamentul lor bunele maniere şi bunul caracter, întrecându-se în slăvirea lui Allah, Căruia îi cer să le călăuzească paşii. 

SURSA: ONISLAM.NET

PROFETUL MOHAMMED - MODELUL PERFECT PENTRU OMENIRE

     Cel mai bun model, demn de urmat, pentru întreaga omenire, a fost Profetul Mohammed ﷺ. 'Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat că Profetul Mohammed ﷺ a spus:

    „Cel mai bun dintre voi este cel care se comportă cel mai frumos cu familia sa, iar eu mă comport cel mai frumos dintre toți cu familia mea (…)” (At-Tirmidhi și Ibn Majah)

     Profetul Mohammed ﷺ a avut un caracter remarcabil, maniere mărinimoase și trăsături sublime. El a fost cel mai generos și cel mai drept dintre toți oamenii. Allah subhanahu wa taꞌala l-a onorat și a lăudat frumoasele calități morale ale Profetului ﷺ în Nobilul Coran:

وَإِنَّكَ لَعَلى خُلُقٍ عَظِيمٍ

„Şi tu ai o fire minunată!”

 [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 68:4]

      
      Printre oamenii acelor timpuri, Profetul Mohammed ﷺ, chiar și de înaintea primirii revelației, a fost persoana cea mai demnă de încredere care a trăit vreodată. Acțiunile care atestă faptul că el ﷺ era demn de încredere sunt numeroase. Acest atribut a reprezentat unul dintre cele mai nobile principii ale sale, fiind recunoscut pentru onestitatea sa, fapt care a dus la numirea de «Al-Amin» (cel demn de încredere). Oamenii spuneau, atunci când îl vedeau:

        „Al-Amin sosește, Al-Amin pleacă.” (Sirat Ibn Hisham) 

       Profetul Mohammed ﷺ își ajuta soțiile la treburile casnice și îndeplinea nevoile acestora. 'Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat:

     „El își cârpea hainele, își repara sandalele, și făcea ceea ce orice om obișnuit făcea în propria casă.” (Ahmad și Ibn Hibban)

♦ În această lume, omul este dator să urmeze modelul de perfecțiune pe care Allah Preaînaltul ni l-a lăsat prin persoana Profetului Mohammed ﷺ, care simțea Lumea de Apoi în timp ce trăia în această lume, potolind durerile pe care această lume le aducea cu binefacerile promise pentru Viața de Apoi, simțind Cerurile înainte de a se îndrepta spre Paradis, prin măreția credinței sale.

♦ Profetul Mohammed ﷺ a avut un comportament exemplar în relațiile cu familia sa și cu oamenii din jurul său, insuflând dragoste și afecțiune tuturor.

♦ Metaforic, unul dintre numele sub care el a fost cunoscut a fost acela de «Habib Allah», ceea ce înseamnă «cel iubit de Allah» și aceasta pentru faptul că i-au fost dăruite Știința Coranului și tot ce a implicat aceasta. Astfel, urmând modelul său, care este unul exemplar pentru întreaga omenire, omul va ajunge să lupte zilnic cu sentimentele de ură și ranchiună care pot exista în anumite momente, sădind în locul acestora sentimentul cel mai nobil, adorarea față de Creatorul său, astfel răspândind dragoste.

♦   Nu trebuie să uite că adevărata credință izvorăște din iubirea profundă atât pentru Creatorul a Tot și a Toate, cât și pentru semenii noștri, sentiment izvorât din puritatea sufletelor lor. Dragostea este cea care face credința să devină completă:

      „Nu veți intra în Paradis până când nu veți avea credință; și nu veți avea credință completă până când nu vă veți iubi unul pe altul.” (Muslim)

RĂBDAREA (AS-SABR)

        Răbdarea este o trăsătură de caracter care ar trebui să existe în mod necesar, mai ales în zilele noastre, ştiind că, în general, nimic nu se poate obţine decât prin răbdare. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios: 

يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا اصْبِرُوا وَصَابِرُوا وَرَابِطُوا وَاتَّقُوا اللَّهَ لَعَلَّكُمْ تُفْلِحُونَ

„O, voi cei care credeţi! Fiţi răbdători şi îndemnaţi la răbdare, luptaţi statornic şi fiţi cu frică de Allah, pentru ca să aveţi parte de izbândă.”

 [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:200] 

       Această viaţă este un continuu test de la Allah Cel Atotputernic, care, prin acestea, vrea să ne încerce credinţa, după cum găsim în Coran:

 وَلَنَبْلُوَنَّكُمْ بِشَيْءٍ مِنَ الْخَوْفِ وَالْجُوعِ وَنَقْصٍ مِنَ الأمْوَالِ وَالأنْفُسِ وَالثَّمَرَاتِ وَبَشِّرِ الصَّابِرِينَ ~ أُولَئِكَ عَلَيْهِمْ صَلَوَاتٌ مِنْ رَبِّهِمْ وَرَحْمَةٌ وَأُولَئِكَ هُمُ الْمُهْتَدُونَ ~ الَّذِينَ إِذَا أَصَابَتْهُمْ مُصِيبَةٌ  قَالُوا إِنَّا لِلَّهِ وَإِنَّا إِلَيْهِ رَاجِعُونَ

„Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători, ~ Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem». ~ Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor şi îndurarea Lui sunt cei călăuziţi.”

 [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:155-157] 

     Răbdarea este de trei tipuri:

     ● Primul tip: Răbdarea atunci când se fac acte de adorare. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

سَلامٌ عَلَيْكُمْ بِمَا صَبَرْتُمْ فَنِعْمَ عُقْبَى الدَّارِ

  „Pace vouă, pentru că aţi fost răbdători! Şi ce bună este răsplata Casei [Veşnice]!”

 [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 13:24] 

      ● Al doilea tip: Răbdarea avută pentru evitarea faptelor rele. Allah Prea]naltul spune în Coran:

 وَاصْبِرْ نَفْسَكَ مَعَ الَّذِينَ يَدْعُونَ رَبَّهُمْ بِالْغَدَاةِ وَالْعَشِيِّ يُرِيدُونَ وَجْهَهُ وَلا تَعْدُ عَيْنَاكَ عَنْهُمْ تُرِيدُ زِينَةَ الْحَيَاةِ الدُّنْيَا وَلا تُطِعْ مَنْ أَغْفَلْنَا قَلْبَهُ عَنْ ذِكْرِنَا وَاتَّبَعَ هَوَاهُ وَكَانَ أَمْرُهُ فُرُطًا

„Şi fii răbdător împreună cu aceia care-L cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa ! Şi nu întoarce ochii tăi [pentru alţii] de la ei, râvnind la podoaba vieţii din această lume şi nu te supune aceluia căruia i-am făcut inima nepăsătoare faţă de pomenirea Noastră, care urmează poftei sale şi ale cărui fapte sunt în deşert.” 

[Traducere sensurilor Nobilului Coran, 18:28] 

     ● Al treilea tip: Răbdarea în faţa greutăţilor pe care Allah Cel Atotputernic le trimite asupra omului, după cum ne spune în Coranul cel Glorios:

مَا أَصَابَ مِنْ مُصِيبَةٍ إِلا بِإِذْنِ اللَّهِ وَمَنْ يُؤْمِنْ بِاللَّهِ يَهْدِ قَلْبَهُ وَاللَّهُ بِكُلِّ شَيْءٍ عَلِيمٌ

„Nicio nenorocire nu loveşte (pe cineva) decât cu Îngăduinţa lui Allah (Hotărârea şi Qadar – Predestinarea Divină) şi oricui crede în Allah, El îi va călăuzi inima (în acceptarea Predestinării Divine şi a faptului că tot ceea ce i se întâmplă a fost deja scris pentru el de către Allah). Şi Allah este Atoateştiutor al tuturor lucrurilor.” 

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 64:11] 

      Islamul îi învaţă pe credincioşi să rămână răbdători în faţa tuturor nenorocirilor care îi împresoară, deoarece toate sunt de la Allah Preaînaltul. În astfel de cazuri, ar trebui să spunem ceea ce Profetul Mohammed (ﷺ) ne-a învăţat:

       „«Ai lui Allah suntem şi la El ne vom întoarce. O, Allah, răsplăteşte-mă pentru această greutate şi dă-mi ceva mai bun în compensare!» Când cineva spune aceasta, va primi răsplată mai bună de la Allah în schimb.” (Ahmad)

CELE TREI TIPURI DE INIMĂ

       În Coran, Allah Subhanahu wa Ta'ala foloseşte trei cuvinte pentru a descrie inimile noastre: qalb, fu'aad şi sadr. Ştim că fiecare cuvânt din Coran este ales pentru un anumit scop şi, cu toate acestea, cele trei cuvinte sunt cel mai adesea traduse ca fiind "inimă", fapt care conduce la pierderea unor sensuri ale acestora. 

Aşadar, care este diferenţa?

      1. QALB

      Qalb este un termen general folosit pentru inimă. El provine de la o rădăcină care înseamnă ceva care se întoarce, care se suceşte şi care este cu susul în jos. Este în natura inimilor să se schimbe în mod constant, este starea normală a inimilor. Atunci când Allah Preaînaltul se referă la imaan şi la bolile inimii, foloseşte termenul qalb.

     2. FU'AAD

      Fu'aad este un cuvânt care provine de la verbul fa'aada, însemnând care arde sau o văpaie şi de la lahmun fa'id, care înseamnă carne prăjită la foc. Termenul de fu'aad este utilizat atunci când se referă la o inimă care este cuprinsă de emoţii, care se lasă pradă momentului. Fu'aad este folosit în Coran atunci când se vorbeşte despre o inimă plină de senimente: fericire, tristeţe, dorinţă, frustrare, mânie sau regret. Spre exemplu, găsim în Surat Al-Qassas, aya 28:

وَأَصْبَحَ فُؤَادُ أُمِّ مُوسَىٰ فَارِغًا

Şi inima maicii lui Moise a devenit goală. 

(Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 28:10)

       Allah Subhanahu wa Ta'ala descrie inima mamei lui Musa (Moise, pacea fie asupra lui) după ce şi-a pus nou-născutul într-un coşuleţ pe Nil. Inima ei apare ca şi cum ar fi fost gata să o părăsească din cauza îngrijorării şi a tristeţii. Astfel, inima ei a devenit faarigha (goală). Ea se afla într-o asemenea stare emoţională încât nu se putea gândi decât la Musa (Pacea fie asupra sa!). Apoi, Allah Preaînaltul spune:

إِن كَادَتْ لَتُبْدِي بِهِ لَوْلَا أَن رَّبَطْنَا عَلَىٰ قَلْبِهَا

Şi puţin a lipsit ca ea să nu dea totul în vileag, dacă Noi nu i-am fi întărit inima. 

(Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 28:10)

       Astfel, putem observa că Allah i-a întărit inima prin Mila Sa, iar în momentul în care ea şi-a recâştigat imaan-ul, şi-a pus încrederea în Allah, inima ei (fu'aad) a devenit qalb.

        Un alt exemplu de fu'aad este aceal în care Allah Preaînaltul spune:

إِنَّ السَّمْعَ وَالْبَصَرَ وَالْفُؤَادَ كُلُّ أُولَـٰئِكَ كَانَ عَنْهُ مَسْئُولًا

Cu adevărat, auzul, văzul şi inima, pentru toate acestea vei fi întrebat! 

(Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:36)

       Allah Azza wa Jal nu a spus că qulub va fi întrebat, ci, mai degrabă, cea întrebată va fi fu'aad. 

       Atunci când oameni comit păcate, anumite tipuri de emoţii îi cuprind pe ei, care îi fac să treacă peste limite. De câte ori nu aţi auzit: "Acesta nu am fost eu însumi!" Însă, în Ziua Judecăţii, omul nu va putea folosi astfel de scuze precum: "Am fost prea sentimental." sau "Am acţionat la mânie.", deoarece noi suntem cei care trebuie să ne controlăm fu'aad. Vom fi traşi la răspundere pentru ceea ce mâinile, ochii şi auzul nostru le-au strâns. 

      3. SADR

      Sadr se referă la un cufăr, iar atunci când Allah Subhanahu wa Ta'ala vorbeşte despre motive sau secrete, El foloseşte termenul de sadr, deoarece acesta aduce cu sine iluzia unui cufăr plin cu comori: ceva ascuns şi scos la iveală. Acest exemplu îl putem găsi în Surat An-Nas:

الَّذِي يُوَسْوِسُ فِي صُدُورِ النَّاسِ

Care şopteşte în piepturile (inimile) oamenilor.

 (Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 114: 5)

     Şeitan nu îşi trimite waswas (şoaptele) în interiorul qulub-ului nostru, ci şoaptele sale ajung în piepturile oamenilor. Astfel, apare o distincţie, deoarece Allah a creat qalb fiind pur. Inima poate fi comparată cu o fortăreaţă, iar ochii, limba, urechile, mâinile sunt porţi prin care se poate intra în aceasta. Şeitan aşteaptă în afara acestei fortăreţe, atacând intrările şi încercând să pătrundă înăuntru. Prin Mila Sa, Allah Ar-Rahman nu i-a oferit lui Şeitan acces la qulub-ul nostru, ci doar la sudur. Noi suntem cei care lăsăm porţile deschise. 

      Astfel, putem observa că aceste trei cuvinte, aparent simple, conţin un ocean de înţelepciune în spate.

CE ESTE AL-BARZAKH

      Prin Al-Barzakh se face referire la perioada dintre decesul unei persoane şi învierea din Ziua Judecăţii. Cel care moare fiind musulman, supus lui Allah Preaînaltul, se va afla într-o stare binecuvântată, iar cel care moare fiind kaafir (necredincios), nesupus lui Allah Preaînaltul, va fi pedepsit. Allah Subhanahu wa Ta'ala spune în Coranul cel Glorios:

النَّارُ يُعْرَضُونَ عَلَيْهَا غُدُوًّا وَعَشِيًّا وَيَوْمَ تَقُومُ السَّاعَةُ أَدْخِلُوا آلَ فِرْعَوْنَ أَشَدَّ الْعَذَابِ

„Focul la care ei vor fi expuşi dimineaţa şi seara (în mormintele lor). Iar în Ziua când va sosi Ceasul (li se va spune îngerilor): «Faceţi să intre neamul lui Fir‘aun (Faraon) la pedeapsa cea mai aspră!»”

[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 40:46]

     Pedeapsa variază în funcţie de păcatele comise. Un hadith descrie pedepsele din Al-Barzakh care vor fi aplicate celor care au comis păcate majore.  Samurah ibn Jundub (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah ﷺ obişnuia adesea să îi întrebe pe companionii săi (Allah să fie mulţumit de ei!):

         „«A avut vreunul dintre voi un vis?» Astfel, visele îi erau descrise lui de către cei cu privire la care Allah a hotărât să vorbească. Într-o dimineaţă, Profetul ﷺ a spus: «Aseară, doi bărbaţi au venit la mine (într-o viziune), m-au trezit şi mi-au spus:  „Să mergem!” Am pornit la drum alături de ei şi am ajuns în dreptul unui bărbat care stătea culcat, iar alt bărbat stătea lângă el, ţinând (în mâini) o piatră uriaşă. El arunca piatra în capul omului, zdrobindu-l. Piatra se rostogolea, iar cel care o aruncase mergea după ea şi o ridica. Până în momentul în care ajungea la celălalt bărbat, capul acestuia era refăcut la starea sa iniţială. Apoi el (cel care arunca piatra) făcea acelaşi lucru pe care îl făcuse înainte. I-am întrebat pe cei doi companioni ai mei: „Subhan Allah! Cine sunt aceste două persoane?” Ei mi-au spus: „Mergi mai departe!”

        Aşadar, am mers mai departe şi am ajuns în dreptul unui bărbat care stătea întins pe spatele său, iar alături de el stătea un alt bărbat, ţinând (în mâini) un cârlig din fier. El introducea cârligul în gura celuilalt bărbat şi a sfâşiat acea parte a feţei sale până în spate (la gâtul său), apoi a sfâşiat nasul lui şi ochii, din spate în faţă, în aceeaşi manieră. Apoi, el se întorcea spre cealaltă parte a feţei bărbatului şi făcea acelaşi lucru. Nici nu termina (de sfâşiat) cealaltă parte a feţei bărbatului, că prima parte revenea la forma ei iniţială, apoi, bărbatul se întorcea şi făcea acelaşi lucru din nou. I-am întrebat pe cei doi companioni ai mei: „Subhan Allah! Cine sunt aceste două persoane?” Ei mi-au spus: „Mergi mai departe!”

         Aşadar, am mers mai departe şi am ajuns în dreptul a ceva ce semăna cu un tanur (un tip de cuptor, lipit cu clei, folosit adesea pentru coptul pâinii). - (relatatorul a spus:) Cred că Profetul ﷺ  a spus că din acel cuptor venea mult zgomot şi se auzeau voci. Profetul ﷺ a spus apoi: - Ne-am uitat în interiorul acestuia şi am văzut bărbaţi şi femei dezbrăcate. O văpaie de foc îi atingea de dedesubt, iar în momentul în care îi atingea, ei plângeau cu putere. I-am întrebat (pe cei doi companioni): „Cine sunt aceştia?” Ei mi-au spus: „Mergi mai departe!”

       Aşadar, am mers mai departe, până ce am ajuns în dreptul unui râu - (relatatorul a spus:) Cred că a spus că era roşu, asemeni sângelui. - În râu, se afla un bărbat care înota, iar pe un banc se afla un alt bărat, care strânsese multe pietre. Înotătorul deschidea gura, iar bărbatul de pe banc îi arunca pietre în interior, apoi înotătorul căra (piatra) şi înota. De fiecare dată când se întorcea, el îşi deschidea din nou gura, iar bărbatul de pe banc arunca din nou pietre în interiorul acestuia. I-am întrebat pe cei doi companioni ai mei: „Cine sunt aceste două persoane?” Ei mi-au spus: „Mergi mai departe, mergi mai departe!”

       Am mers mai departe şi am ajuns în dreptul unui bărbat care avea cea mai respingătoare înfăţişase pe care cineva şi-o poate imagina. Lângă el, se afla un foc, pe care el îl întreţinea cu surcele, după care alerga în jurul acestuia. I-am întrebat pe cei doi companioni ai mei: „Cine este acest bărbat?” Ei mi-au spus: „Mergi mai departe, mergi mai departe!” 

        Aşadar, am mers mai departe până când am ajuns la o grădină ce avea o vegetaţie bogată, în care se aflau felurite culori ale primăverii. În mijlocul grădinii se afla un bărbat foarte înalt, al cărui cap abia îl puteam vedea din cauza înălţimii sale măreţe. În jurul lui se aflau copii, un număr măreţ pe care nu îl mai văzusem vreodată. I-am întrebat pe cei doi companioni ai mei: „Cine este acest bărbat şi cine sunt aceşti copii” Ei mi-au spus: „Mergi mai departe, mergi mai departe!” 

          Aşadar, am mers mai departe până când am ajuns la o grădină uriaşă, mai mare şi mai bună decât am văzut vreodată. Cei doi companioni mi-au spus: „Intră!” Aşadar, am intrat în ea şi am mers până când am ajuns la un oraş făcut din cărămizi din aur şi argint. Am mers la poarta acestuia şi am cerut să fie deschisă. Aceasta s-a deschis şi am intrat în oraş, unde am găsit bărbaţi care aveau o parte a trupurilor mult mai frumoasă decât cea mai frumoasă persoană pe care aţi văzut-o vreodată, iar cealaltă parte era mult mai urâtă decât cea mai urâtă persoană pe care aţi văzut-o vreodată. Cei doi companioni ai mei le-au poruncit acestor bărbaţi să se arunce în râu. Era un râu care curgea prin interiorul oraşului, iar apa lui era de un alb pur. Bărbaţii se aruncau ei înşişi în râu, iar ei ieşeau din acesta fără a mai avea acea parte urâtă, care dispăruse, iar ei aveau cea mai frumoasă înfăţişare. (Cei doi companioni ai mei) mi-au spus: „Aceasta este Grădina ‘Adn-ului (Edenului), iar acesta este locul tău.” Am privit în sus şi am observat un palat asemeni unui nor alb. Ei mi-au spus: „Acesta este locul tău.” Le-am spus:  „Fie ca Allah să vă binecuvânteze pe amândoi, lăsaţi-mă să intru!”Ei mi-au spus: „Acum nu vei intra, însă trebuie să intri în ea (într-o zi).” Le-am spus (însoţitorilor mei): „Am văzut mult lucruri surprinzătoare în această noapte. Ce înseamnă toate aceste lucruri pe care le-am văzut?” Ei mi-au răspuns: „Îţi vom spune. Primul bărbat pe care l-ai văzut, cel al cărui cap era zdrobit de o piatră, este un bărbat care a studiat Coranul, apoi nici nu l-a recitat şi nici nu a acţionat în conformitate cu acesta, iar el mergea la somn fără a efectua rugăciunile obligatorii. Cel de al doilea bărbat, cel ale cărui gură, nas şi urechi erau sfâşiate din faţă în spate, este un bărbat care ieşea din casa lui dimineaţa şi spunea nişte minciuni atât de grave, care se răspândeau peste tot în lume. Bărbaţii şi femeile dezbrăcate pe care le-ai văzut în acea structură ce semăna cu un cuptor sunt bărbaţii şi femeile adultere. Bărbatul pe care l-ai văzut înotând în râu, cel în care erau aruncate pietre ce îi intrau în gură, este cel care a consumat riba' (dobânda din camătă). Bărbatul cel urât pe care l-ai văzut aprinzând un foc şi alergând în jurul lui era Maalik, paznicul Iadului. Bărbatul înalt pe care l-ai văzut în grădină era Ibraahiim, iar copiii din jurul său erau copiii care au murit (de mici) aflându-se în starea de fitrah (starea naturală a oamenilor, adică Islam).”
         Unii dintre musulmani au întrebat: „O, Mesager al lui Allah, ce se întâmplă cu copiii mushrikin-ilor?” El ﷺ le-a răspuns: „Şi copiii mushrikin-ilor de asemenea.”
             Cât despre bărbaţii care erau pe jumătate frumoşi şi pe jumătate urâţi, aceştia erau acei oameni care au amestecat faptele bune cu alte fapte rele, dar pe care Allah i-a iertat.»”

[Sahih Muslim, nr. 6525]

SURSA: ISLAM QA