V-aţi întrebat vreodată de ce Profetul Moahmmed ﷺ ne-a recomandat să recităm Surat Al-Kahf în
ziua de vineri (Al-Jummu'ah)?!
Haideţi să aflăm...
Această Sură cuprinde 4 poveşti, fiecare dintre ele având propria ei morală, după cum urmează:
1) Oamenii din peşteră
Aceasta este povestea unor tineri credincioşi, care au trăit într-un oraş plin de necredincioşi, care au decis să emigreze de dragul lui Allah Preaînaltul şi au fugit din acel loc. Allah Cel Milostiv le-a recompensat fapta şi le-a oferit Mila Sa în timp ce aceştia se aflau în peşteră, iar atunci când s-au trezit, s-au aflat printre credincioşi.
MORALA: ACEASTA ESTE ÎNCERCAREA CREDINŢEI.
2) Proprietarul celor două grădini
Acesta este povestea unui bărbat pe care Allah Cel Atotputernic l-a binecuvântat cu două grădini roditoare, însă acesta a uitat să Îi mulţumească Celui care l-a binecuvântat cu tot ceea ce avea, ba chiar a îndrăznit să se îndoiască cu privire la Învierea din Ziua Judecăţii. De aceea, grădinile sale au fost distruse; bărbatul a regretat, însă aceasta s-a întâmplat prea târziu, iar regretele sale nu i-au mai folosit la nimic.
MORALA: ACEASTA ESTE ÎNCERCAREA AVERII.
3) Profeţii Musa şi Al-Khidr, aleihum sallam
Atunci când Profetul Musa (Moise), aleihi sallam, a fost întrebat: "Care este persoana care are cea mai mare cunoastere de pe acest Pământ?", el a răspuns: "Eu, însă Allah mi-a relevat că există cineva cu o mai mare cunoastere decât mine." Astfel, Moise, aleihi sallam, a călătorit până la întâlnirea celor două mări, unde pestele a scăpat. Aici l-au găsit pe Al-Khidr, care i-a oferit lui Moise, aleihum sallam, mai multe învăţături, arătându-i că Înţelepciunea Divină poate fi ascunsă chiar si în spatele unor acţiuni care aparent par a fi rele.
MORALA: ACEASTA ESTE ÎNCERCAREA CUNOAŞTERII.
4) Dhu-l-Qarnayn
Aceasta este povestea unui rege măreţ, căruia i s-au oferit o putere şi o cunoaştere deosebite. El a făcut înconjurul lumii, ajutând oamenii şi răspândind binele pe acest Pământ. El a fost capabil să rezolve problemele provocate de popoarele Gog şi Magog, construind un zid imens cu ajutorul oamenilor, care nu puteau înţelege scopul acestuia.
MORALA: ACEASTA ESTE ÎNCERCAREA PUTERII.
De asemenea, la mijlocul acestei Sure, Allah Cel Atotputernic ne avertizează cu privire la încercările pe care Şeitan ni le va aduce, spunându-ne:
„(...) afară de Iblis, care era dintre djinni şi nu s-a supus Poruncii Domnului său. Îi luaţi voi pe el şi pe urmaşii lui drept ocrotitori în locul Meu, când ei vă sunt vouă duşmani? Acesta este rău schimb pentru nelegiuiţi!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:50]
Acum haideţi să observăm care este relaţia dintre Surat Al-Kahf şi sosirea lui Dajjal (Anticrist)...
Dajjal va apărea înainte de Ziua Judecăţii şi va veni cu 4 încercări:

- El le va cere oamenilor să i se supună lui şi nu lui Allah: ÎNCERCAREA CREDINŢEI
- El va avea puterea de a începe, de a opri ploaia şi de a îi tenta pe oameni cu averea sa: ÎNCERCAREA AVERII.
- El îi va încerca pe oameni în privinţa cunoaşterii şi a informaţiilor pe care le va oferi: ÎNCERCAREA CUNOAŞTERII.
- El va controla o mare parte a acestui Pământ: ÎNCERCAREA PUTERII.
Cum putem să rezistăm în faţa tuturor acestor încercări?! Allah Preaînaltul ne spune în Surat Al-Kahf:
1. având o tovărăşie bună:
„Şi fii răbdător împreună cu aceia care-L cheamă
pe Domnul lor dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa! Şi nu întoarce ochii
tăi [pentru alţii] de la ei, râvnind la podoaba vieţii din această lume şi nu te supune aceluia căruia i-am făcut inima nepăsătoare faţă de
Pomenirea Noastră, care urmează poftei sale şi ale cărui fapte sunt în
deşert.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:28]
2. cunoscând adevărul cu privire la această lume:
„Şi dă-le lor pilda vieţii lumeşti. Ea este
asemenea apei pe care Noi o trimitem din Cer şi se amestecă plantele
Pământului cu ea, apoi se transformă ele în fân uscat pe care-l
împrăştie vântul. Iar Allah este cu putere asupra tuturor lucrurilor.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:45]
3. având smerenie:
„(...) Dacă Allah Voieşte, mă vei afla tu răbdător şi nu mă voi împotrivi niciuneia dintre poruncile tale.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:69]
4. fiind sinceri:
„Spune [o, Mohammed]: «Ci eu sunt doar un om, ca şi voi! Şi
mi s-a revelat mie că Domnul vostru este un Domn Unic! Acela care
nădăjduieşte să-L întâlnească pe Domnul său, să săvârşească fapte bune şi să nu asocieze pe nimeni altcineva la adorarea Domnului său!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:110]
5. căutând ajutorul numai la Allah Preaînaltul:
„Şi recită ceea ce ţi-a fost revelat din Cartea
Domnului Tău! Nimeni nu poate schimba Cuvintele Sale şi tu nu vei afla
în afară de El adăpost!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:27]
6. amintindu-ne de Viața de Apoi:
„Şi într-o zi vom face Noi să plece munţii din
loc şi vei vedea Pământul neted şi-i vom aduna pe toţi, fără să lăsăm pe
niciunul dintre ei. ~ Şi ei vor fi aşezaţi dinaintea Domnului tău în
rând. «Iată că aţi venit la Noi precum v-am creat pe voi dintru întâi,
cu toate că aţi pretins că Noi nu vom împlini făgăduinţa Noastră!» ~ Si
cartea [fiecăruia] va fi pusă dinaintea [lui cu faptele sale]! Îi vei
vedea pe păcătoşi înfricoşaţi de ceea ce se află în ea. Şi vor grăi ei:
«Vai nouă! Ce-i cu această carte care nu a lăsat nimic nepomenit, nici
cel mai mic, nici cel mai mare păcat?!» Şi ei vor afla dinaintea lor tot
ceea ce au săvârşit şi nu-l va nedreptăţi Domnul tău pe niciunul!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:47-49]
~ Fie ca Allah Preaînaltul să ne ţină mereu pe Calea Sa cea Dreaptă
şi să ne facă dintre cei credincioşi! ~
1 comentarii:
<3 <3
Trimiteți un comentariu