Cooperarea
trebuie să fie bazată pe dreptate și respect reciproc și orientată astfel încât
să servească intereselor întregii societăți. Allah spune ca o regulă generală:
„(…)
Într-ajutorați-vă în împlinirea faptelor bune și în evlavie, dar nu vă ajutați
la păcat și la nedreptate! Și fiți cu frică de Allah, căci Allah este aspru la
pedeapsă!” [Traducerea
Sensurilor Coranului cel Sfânt, 5:2]
Islamul îi
îndeamnă pe musulmani să aibă un dialog sincer și blând cu toți cei care au
altă religie, după cum Allah Poruncește:
„Nu
discutați cu oamenii Cărții decât în felul cel mai frumos, afară de aceia dintre
ei care sunt nelegiuiți (cu
voi)!
Și spuneți: «Noi credem în ceea ce ni s-a trimis nouă și vi s-a trimis vouă!
Domnul nostru și Domnul vostru este unul singur și noi Lui îi suntem supuși (musulmani)».” [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 29:46]
De fapt,
abordarea prin care islamul urmărește să cheme oamenii cu alte credințe la
Cuvântul lui Allah și la Mesajul și Învățăturile Divine, este dialogul
constructiv și obiectiv, așa cum spune Allah în Coranul cel Glorios:
„Spune:
«O, voi oameni ai Scripturii, veniți la un cuvânt comun între noi și voi: să
nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe
alții drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi, dacă ei vor întoarce spatele,
spuneți-(le): mărturisiți (cel puțin) că noi suntem supuși!».” [Traducerea Sensurilor Coranului cel Sfânt, 3:64]
● Sinceritate
și puritate în îndrumarea oamenilor
Toți Mesagerii
lui Allah (Pacea fie asupra lor!) și-au îndrumat oamenii cu sinceritate, iar
îndrumarea sinceră și intenția pură sunt caracteristicile distincte ale islamului.
Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
întrebat, conform unei relatări a lui Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit de
el!):
„«Cine va învăța aceste cuvinte și va acționa
conform lor sau îi va învăța pe alții să acționeze conform lor?» Eu (Abu Hurairah) am spus: «Eu, o, Mesager
al lui Allah!» Atunci el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) m-a
luat de mână și, numărând până la cinci, mi-a spus: «Evită tot ceea ce este
interzis și vei fi cel mai pios dintre oameni; fii mulțumit cu ceea ce Allah
ţi-a dat și vei fi cel mai bogat dintre oameni; fii bun cu vecinul tău și vei
fi un credincios; dorește oamenilor ceea ce îți dorești și ție însuți și vei fi
un musulman; și nu râde mult, deoarece hohotele de râs ucid inima.»” (Tirmidhi)
Islamul îi
îndeamnă pe musulmani să ofere sfaturi înțelepte și sincere tuturor oamenilor.
Referitor la aceasta, Profetul Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a spus:
„«Islamul este nasiha[1]»
Companionii au întrebat: «O Profet al lui Allah! Pentru cine?» Mesagerul
lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa!) a spus: «Pentru
Allah, pentru Cartea Sa, pentru Profetul Său, pentru conducătorii musulmani și
pentru comunitatea musulmană, în general.»” (Muslim)
Ca o explicație la acest hadith, putem
adăuga: nasiha pentru Allah înseamnă adorarea Lui, Unicului, din toată
inima și respingerea de a face asociați lui Allah în adorare; credința în cele
mai frumoase Atribute și Nume ale lui Allah; credința că Voința lui Allah este
Cea Supremă; urmarea Poruncilor lui Allah și evitarea a tot ceea a ce a
interzis El, Preaînaltul. Nasiha pentru Cartea lui Allah înseamnă a înțelege și de a crede cu fermitate în ceea
ce a fost revelat Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!). Nasiha pentru Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea
lui Allah fie asupra sa!) înseamnă a-l iubi și respecta, a urma învățăturile
sale și a evita lucrurile de la care el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) s-a abținut; a crede în ceea ce el a declarat și a răspândi Mesajul
cu care a fost însărcinat de către Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul). Nasiha
pentru conducătorii musulmani înseamnă ascultarea și urmarea lor atâta timp cât
ceea ce aceștia poruncesc nu este împotriva legilor lui Allah sau a Mesagerului
Său (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a-i ajuta la îndrumarea
oamenilor și a evita orice revoltă împotriva lor, atât timp cât ei aplică
legile Islamului. Nasiha pentru musulmani, în general, înseamnă ghidarea
lor în cel mai frumos mod pe Calea islamului, atât pentru Mulțumirea lui Allah
în această viață, cât și pentru Viața de Apoi; a-i ajuta să își atingă
obiectivele, a-i preveni în caz de pericol, a dori pentru ei tot ceea ce este
mai bun.
[1]
Nasiha, în limba arabă, are două sensuri: 1.
de îndrumare, sfat; 2. lucru pur, care nu poate fi schimbat, care nu
poate fi falsificat.
~ extras din cartea "Islamul este religia păcii" de dr. 'Abd Al-Karim bin 'Abd Ar-Rahman Ash-Sheha ~
http://islamhouse.com/ro/books/430791/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu