Inima
a reprezentat întotdeauna centrul existenţei umane, simbolul dragostei,
credinţei, purităţii, frumuseţii şi al sincerităţii, calităţi cu care
omul a fost înzestrat de către Allah subhanahu wa ta’ala. Ea a fost, de
asemenea, cheia, care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul
dragostei celei mai adânci, pe care aceasta o revarsă către Creatorul a Tot şi a Toate.
Inima este epicentrul spiritual al corpului, sfera tuturor trăirilor umane, lăcaşul unde se află sămânţa credinţei musulmanului, astfel polarizând preocupările, inshaAllah, pe calea cea dreaptă şi nu pe drumul greşit.
Rolul ei este esenţial în acceptarea adorării şi supunerii totale faţă de Allah subhanahu wa ta’ala, astfel urmând învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam. Creatura umană, prin modul în care a fost creată, este inocentă. Inima este cea care se îngrijeşte de trăirile şi sentimentele vaste oferite de această viaţă pe pământ, având posibilitatea, astfel, de a vedea sau a nu a vedea pe Allah subhanahu wa ta’ala. Numai căutând drumul spre adevărata credinţă, va lăsa o portiţă deschisă perceperii adevărului:
„Dar oare n-au umblat ei prin lume şi n-au avut ei inimi cu care să priceapă sau urechi cu care să audă? Nu ochii lor sunt orbi, ci inimile din piepturi sunt oarbe.”
(Surat Al-Hajj, 22:46)
Inima este partea trupului unde Allah subhanahu wa ta’ala a sădit lumina credinţei (Nur Al-Iman), călăuzindu-l, prin intermediul acesteia, pe drumul Său cel drept, pe cine doreşte El, Preaînaltul, deschizând piepturile celor care îl iubesc cu toată fiinţă numai pe El, Unicul:
„De voieşte Allah să călăuzească pe cineva, atunci îi deschide pieptul pentru Islam, iar dacă doreşte să ducă pe cineva la rătăcire, atunci îi face pieptul îngust şi închis, ca şi cum s-ar căzni să urce în cer. Astfel trimite Allah osânda acelora care nu cred.”
(Surat Al-’An’am, 6:125)
Astfel, Allah subhanahu wa ta’ala ghidează sufletele drept-credincioşilor, dăruind oamenilor cel mai de preţ instrument prin care ei pot să perceapă Atributele Sale Divine şi dragostea Lui Supremă pentru întreaga Sa Creaţie.
De aceea, omul trebuie să facă tot ceea ce îi este în putinţă pentru a păşi pe calea care conduce la apropierea de Allah subhanahu wa ta’ala, ajungând să simtă fericirea nemăsurată în momentul în care aceasta a găsit cheia care deschide spre lumina credinţei. Ea îşi îndreaptă ochii inimii către El subhanahu wa ta’ala, în aşteptarea răsplăţii Lui Preaînaltul, simţind binecuvântările Lui prin tot ceea ce face, prin apa pe care o bea, prin hrana pe care o consumă, prin toate acţiunile pe care le efectuează zilnic. Musulmanul mumin înţelege că toată măreţia, valoarea şi frumuseţea îi aparţin doar lui Allah subhanahu wa ta’ala şi, de aceea, el se întoarce spre Allah Preaînaltul cu sinceritate şi cu adorare şi se supune total Lui, Unicului. Din iubire pentru Cel Măreţ, izvorăşte, apoi, dragostea credincioşilor pentru Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care îi determină să urmeze toate învăţăturile sale. De asemenea, iubesc părinţii, copiii lor; în toate acestea, găsind semne ale adorării pentru Allah subhanahu wa ta’ala.
Necredincioşii iubesc mai mult această lume şi uită de existenţa Creatorului Suprem. Aceştia rătăcesc dintr-un loc în altul, neobservând binecuvântările lui Allah subhanahu wa ta’ala, pentru că inimile lor sunt împietrite, iar ochii lor orbi:
„Pentru cei care nu cred e totuna dacă-i previi sau nu; ei nu cred. ~ Allah a zăvorât inimile lor şi urechile lor, iar peste ochii lor s-a aşternut o năframă. Şi ei vor avea [parte] de chin mare.”
(Surat Al-Baqara, 2:6-7)
Omul este în permanenţă supus încercărilor, inima purtând o luptă continuă cu ispitele care apar în fiecare clipă. Allah subhanahu wa ta’ala I-a lăsat persoanei libertatea de a alege calea pe care doreşte să meargă, dacă acceptă Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, în toate acţiunile sale zilnice, sau dacă ignoră toate acestea, considerând propria gândire mai presus de ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Mesagerul Său, salla Allahu aleihi wa sallam, au prescris. Astfel, crezând că timpul său este unul îndelungat pe acest pământ, fapt pentru care nu trebuie să se îngrijoreze pentru ceea ce va veni după moartea sa, lucru care îl va duce la eşec, pierzând răsplata pe care Allah Preaînaltul a promis-o slujitorilor săi credincioşi. Astfel, Allah subhanahu wa ta’ala spune în Sfântul Coran:
„Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit, ~ Şi i-a insuflat lui nelegiuirea sa şi evlavia sa! ~ Izbândeşte cel care-l curăţeşte ~ Şi pierdut este cel care-l strică!”
(Surat Aş-Şams, 91:7-10)
Musulmanul mumin luptă în continuu pentru ca inima sa să se păstreze pură şi puternică în faţa tuturor lucrurilor care ar putea să îi disturbe liniştea, pentru ca să poată să treacă de orice test la care Allah subhanahu wa ta’ala îl va supune de-a lungul vieţii. Creatorului Îi sunt pe plac robii Săi atunci când ei se încred total numai în El, îi iubeşte pe robii Săi care se poartă cu blândeţe cu toţi cei din jurul său, iar credinţa din inima muminului risipeşte invidia şi răutatea şi este răbdător în faţa greutăţilor vieţii. Ali ibn Abu Talib, radhi Allahu anhu, a relatat:
„Allah are o rezervă de apă pe pământ şi aceasta este inima. Inimile pe care le iubeşte Allah cel mai mult sunt cele mai puternice în religie, cele mai pure în credinţă şi cele mai blânde în relaţia cu fratele său.”
De cele mai multe ori, omul este tentat să urmeze chemările acestei lumi şi propriile pofte, uitând că viaţa pe pământ este asemenea unei picături de apă într-un ocean, una trecătoare şi lipsită de importanţă, fiind un punct intermediar, care pregăteşte omul pentru Viaţa de Apoi. De asemenea, de multe ori, omul oferă corpului său ceea ce acesta cere şi inimii sale nu îi dă nimic (hrana spirituală). Astfel, corpul este cel care ajunge să conducă persoana şi aceasta comite greşeli. Persoana ajunge să slujească această lume şi să se afunde tot mai mult în problemele cotidiene, uitând învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:
„Viaţa din această lume, comparată cu cea din Viaţa de Apoi, este asemenea unui deget pe care unul dintre voi l-ar pune într-un ocean şi apoi l-ar scoate afară şi ar compara apa care a rămas pe degetul său cu apa rămasă în ocean.”
(relatat de Muslim)
De multe ori, inima este legată de bogăţiile materiale, pe care omul le posedă în această lume, de toate lucrurile pe care acesta le poate cumpăra pentru sine sau pentru cei care se află în jurul său. Astfel, inima devine captivă propriilor pofte, este încătuşată şi nu mai reuşeşte să îl întâlnească pe Creatorul Său; legătura cu El, Preaînaltul, se rupe, iar trupul, lipsit de prezenţa Sa Divină şi de lipsa hranei spirituale, se îmbolnăveşte, nemaiajungând să vadă realitatea aşa cum ar trebui. Mesagerul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, ne avertiza asupra acestui lucru, spunându-ne:
„Fiţi cu grijă! Este o bucată de carne în corpul vostru, iar dacă aceasta este sănătoasă, tot corpul va fi sănătos, dar dacă ea este stricată, şi corpul vostru va fi stricat; iar acea parte este inima.”
(relatat de Bukhari şi Muslim)
Allah subhanahu wa ta’ala a făcut inima omului supusă şi curată, însă Sheitan, audhu billeh manu, şoptindu-i la ureche, ajunge, astfel, în interiorul inimii, făcând-o să devină nestatornică, corupând-o. Astfel, omul se afundă clipă după clipă în întuneric, răul îşi face loc în inima acestuia. Sheitan, audhu billeh manu, plasează îndoiala în inimile oamenilor, astfel încât aceştia nu mai sunt siguri de nimic din tot ceea ce fac şi, astfel, se îndepărtează tot mai mult de supunerea pe care o datorează lui Allah subhanahu wa ta’ala şi sufletul lor se pierde:
„Şeitan a pus stăpânire peste ei şi i-a făcut pe ei să uite pomenirea lui Allah. Aceştia sunt ceata lui Şeitan şi ceata lui Şeitan sunt cei pierduţi!”
(Surat Al-Mujadila, 58:19)
Inima omului slab în credinţă este uşor de schimbat, putând să se modifice în repetate rânduri. Ea este asemeni direcţiei vântului, care o poate înclina când spre rău, când spre bine, în funcţie de trăirile pe care omul le are în acele momente.
Ea poate refuza să asculte ordinele lui Allah subhanahu wa ta’ala atunci când este captivată de o persoană de pe acest pământ, care o poate manipula după bunul său plac, sau acestei lumi, şi dorind a aduna cât mai multe avuţii, sau mândrie, aroganţă şi dispreţ faţă de cei din jur, invidie şi lăcomie.
De asemenea, inima omului poate deveni grea şi împietrită, atunci când omul vorbeşte în mod excesiv, uitând că, prin tot ceea ce spune şi prin tot ceea ce face, trebuie să îl amintească şi să îl preamărească pe Allah subhanahu wa ta’ala, aşa cum Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, ne învăţă:
„Nu vorbi în mod excesiv fără a îl aminti pe Allah, pentru că această vorbire în exces fără a îl pomeni pe Allah duce la o inimă prea grea şi persoana cea mai departe de Allah este cea cu o inimă grea.”
(relatat de Tirmidhi)
Musulmanul mumin trebuie să aibă în permanenţă grijă de inima sa; nu trebuie să fie asemenea necredincioşilor care se lasă învinşi de propriile pofte şi de frumuseţile acestei lumi trecătoare. Credinciosul luptă împotriva acesteia oricât de greu i-ar fi. Chiar dacă uneori eşuează şi greşeşte, el nu uită niciodată că Allah subhanahu wa ta’ala îi iubeşte şi Le iartă păcatele acelor care greşesc şi se căiesc pentru faptele lor, regretând fapta rea cu întreaga lor inimă, cerându-şi iertare de la Allah subhanahu wa ta’ala, aşa cum El, Preaînaltul, spune în Sfântul Coran:
„(…) Allah îi iubeşte pe cei care plinesc fapte bune ~ Şi pe cei care, dacă au săvârşit o faptă josnică sau au fost nedrepţi cu propriile lor suflete, îşi aduc aminte de [măreţia lui] Allah şi îşi cer iertare pentru păcatele lor ~ şi cine poate ierta păcatele decât Allah?! – şi care nu persistă cu bună ştiinţă în ceea ce săvârşesc.”
(Surat ’Al-’Imran, 3:134-135)
Musulmanul credincios trebuie să îl poarte, întotdeauna, pe Allah subhanahu wa ta’ala în propria sa fiinţă şi în inima sa, repetând continuu că nu există altă Divinitate cu excepţia Sa, Preaînaltul. Numai astfel, el va avea o inimă împlinită, ajutând sămânţa credinţei implantate în inima sa să crească şi să îl protejeze de Focurile Iadului. Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, ne sfătuia:
„Să îl rugăm pe Allah să ne ţină inimile tari, ferme în credinţa adevărată, căci Allah nu se uită la înfăţişarea noastră sau la trupurile noastre, ci se uită la inimile noastre.”
(relatat de Muslim)
~ Fie ca Allah subhanahu wa ta’ala să ne păstreze mereu inimile curate, exact aşa cum au fost în momentul în care lumina credinţei cea adevărată a fost aşezată acolo de către El, Preaînaltul, astfel ţinându-le pe calea Sa cea dreaptă, căutând numai mulţumirea Lui, Unicului, şi supunerea numai în faţa Poruncilor Sale! ~
Inima este epicentrul spiritual al corpului, sfera tuturor trăirilor umane, lăcaşul unde se află sămânţa credinţei musulmanului, astfel polarizând preocupările, inshaAllah, pe calea cea dreaptă şi nu pe drumul greşit.
Rolul ei este esenţial în acceptarea adorării şi supunerii totale faţă de Allah subhanahu wa ta’ala, astfel urmând învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam. Creatura umană, prin modul în care a fost creată, este inocentă. Inima este cea care se îngrijeşte de trăirile şi sentimentele vaste oferite de această viaţă pe pământ, având posibilitatea, astfel, de a vedea sau a nu a vedea pe Allah subhanahu wa ta’ala. Numai căutând drumul spre adevărata credinţă, va lăsa o portiţă deschisă perceperii adevărului:
„Dar oare n-au umblat ei prin lume şi n-au avut ei inimi cu care să priceapă sau urechi cu care să audă? Nu ochii lor sunt orbi, ci inimile din piepturi sunt oarbe.”
(Surat Al-Hajj, 22:46)
Inima este partea trupului unde Allah subhanahu wa ta’ala a sădit lumina credinţei (Nur Al-Iman), călăuzindu-l, prin intermediul acesteia, pe drumul Său cel drept, pe cine doreşte El, Preaînaltul, deschizând piepturile celor care îl iubesc cu toată fiinţă numai pe El, Unicul:
„De voieşte Allah să călăuzească pe cineva, atunci îi deschide pieptul pentru Islam, iar dacă doreşte să ducă pe cineva la rătăcire, atunci îi face pieptul îngust şi închis, ca şi cum s-ar căzni să urce în cer. Astfel trimite Allah osânda acelora care nu cred.”
(Surat Al-’An’am, 6:125)
Astfel, Allah subhanahu wa ta’ala ghidează sufletele drept-credincioşilor, dăruind oamenilor cel mai de preţ instrument prin care ei pot să perceapă Atributele Sale Divine şi dragostea Lui Supremă pentru întreaga Sa Creaţie.
De aceea, omul trebuie să facă tot ceea ce îi este în putinţă pentru a păşi pe calea care conduce la apropierea de Allah subhanahu wa ta’ala, ajungând să simtă fericirea nemăsurată în momentul în care aceasta a găsit cheia care deschide spre lumina credinţei. Ea îşi îndreaptă ochii inimii către El subhanahu wa ta’ala, în aşteptarea răsplăţii Lui Preaînaltul, simţind binecuvântările Lui prin tot ceea ce face, prin apa pe care o bea, prin hrana pe care o consumă, prin toate acţiunile pe care le efectuează zilnic. Musulmanul mumin înţelege că toată măreţia, valoarea şi frumuseţea îi aparţin doar lui Allah subhanahu wa ta’ala şi, de aceea, el se întoarce spre Allah Preaînaltul cu sinceritate şi cu adorare şi se supune total Lui, Unicului. Din iubire pentru Cel Măreţ, izvorăşte, apoi, dragostea credincioşilor pentru Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care îi determină să urmeze toate învăţăturile sale. De asemenea, iubesc părinţii, copiii lor; în toate acestea, găsind semne ale adorării pentru Allah subhanahu wa ta’ala.
Necredincioşii iubesc mai mult această lume şi uită de existenţa Creatorului Suprem. Aceştia rătăcesc dintr-un loc în altul, neobservând binecuvântările lui Allah subhanahu wa ta’ala, pentru că inimile lor sunt împietrite, iar ochii lor orbi:
„Pentru cei care nu cred e totuna dacă-i previi sau nu; ei nu cred. ~ Allah a zăvorât inimile lor şi urechile lor, iar peste ochii lor s-a aşternut o năframă. Şi ei vor avea [parte] de chin mare.”
(Surat Al-Baqara, 2:6-7)
Omul este în permanenţă supus încercărilor, inima purtând o luptă continuă cu ispitele care apar în fiecare clipă. Allah subhanahu wa ta’ala I-a lăsat persoanei libertatea de a alege calea pe care doreşte să meargă, dacă acceptă Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, în toate acţiunile sale zilnice, sau dacă ignoră toate acestea, considerând propria gândire mai presus de ceea ce Allah subhanahu wa ta’ala şi Mesagerul Său, salla Allahu aleihi wa sallam, au prescris. Astfel, crezând că timpul său este unul îndelungat pe acest pământ, fapt pentru care nu trebuie să se îngrijoreze pentru ceea ce va veni după moartea sa, lucru care îl va duce la eşec, pierzând răsplata pe care Allah Preaînaltul a promis-o slujitorilor săi credincioşi. Astfel, Allah subhanahu wa ta’ala spune în Sfântul Coran:
„Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit, ~ Şi i-a insuflat lui nelegiuirea sa şi evlavia sa! ~ Izbândeşte cel care-l curăţeşte ~ Şi pierdut este cel care-l strică!”
(Surat Aş-Şams, 91:7-10)
Musulmanul mumin luptă în continuu pentru ca inima sa să se păstreze pură şi puternică în faţa tuturor lucrurilor care ar putea să îi disturbe liniştea, pentru ca să poată să treacă de orice test la care Allah subhanahu wa ta’ala îl va supune de-a lungul vieţii. Creatorului Îi sunt pe plac robii Săi atunci când ei se încred total numai în El, îi iubeşte pe robii Săi care se poartă cu blândeţe cu toţi cei din jurul său, iar credinţa din inima muminului risipeşte invidia şi răutatea şi este răbdător în faţa greutăţilor vieţii. Ali ibn Abu Talib, radhi Allahu anhu, a relatat:
„Allah are o rezervă de apă pe pământ şi aceasta este inima. Inimile pe care le iubeşte Allah cel mai mult sunt cele mai puternice în religie, cele mai pure în credinţă şi cele mai blânde în relaţia cu fratele său.”
De cele mai multe ori, omul este tentat să urmeze chemările acestei lumi şi propriile pofte, uitând că viaţa pe pământ este asemenea unei picături de apă într-un ocean, una trecătoare şi lipsită de importanţă, fiind un punct intermediar, care pregăteşte omul pentru Viaţa de Apoi. De asemenea, de multe ori, omul oferă corpului său ceea ce acesta cere şi inimii sale nu îi dă nimic (hrana spirituală). Astfel, corpul este cel care ajunge să conducă persoana şi aceasta comite greşeli. Persoana ajunge să slujească această lume şi să se afunde tot mai mult în problemele cotidiene, uitând învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:
„Viaţa din această lume, comparată cu cea din Viaţa de Apoi, este asemenea unui deget pe care unul dintre voi l-ar pune într-un ocean şi apoi l-ar scoate afară şi ar compara apa care a rămas pe degetul său cu apa rămasă în ocean.”
(relatat de Muslim)
De multe ori, inima este legată de bogăţiile materiale, pe care omul le posedă în această lume, de toate lucrurile pe care acesta le poate cumpăra pentru sine sau pentru cei care se află în jurul său. Astfel, inima devine captivă propriilor pofte, este încătuşată şi nu mai reuşeşte să îl întâlnească pe Creatorul Său; legătura cu El, Preaînaltul, se rupe, iar trupul, lipsit de prezenţa Sa Divină şi de lipsa hranei spirituale, se îmbolnăveşte, nemaiajungând să vadă realitatea aşa cum ar trebui. Mesagerul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, ne avertiza asupra acestui lucru, spunându-ne:
„Fiţi cu grijă! Este o bucată de carne în corpul vostru, iar dacă aceasta este sănătoasă, tot corpul va fi sănătos, dar dacă ea este stricată, şi corpul vostru va fi stricat; iar acea parte este inima.”
(relatat de Bukhari şi Muslim)
Allah subhanahu wa ta’ala a făcut inima omului supusă şi curată, însă Sheitan, audhu billeh manu, şoptindu-i la ureche, ajunge, astfel, în interiorul inimii, făcând-o să devină nestatornică, corupând-o. Astfel, omul se afundă clipă după clipă în întuneric, răul îşi face loc în inima acestuia. Sheitan, audhu billeh manu, plasează îndoiala în inimile oamenilor, astfel încât aceştia nu mai sunt siguri de nimic din tot ceea ce fac şi, astfel, se îndepărtează tot mai mult de supunerea pe care o datorează lui Allah subhanahu wa ta’ala şi sufletul lor se pierde:
„Şeitan a pus stăpânire peste ei şi i-a făcut pe ei să uite pomenirea lui Allah. Aceştia sunt ceata lui Şeitan şi ceata lui Şeitan sunt cei pierduţi!”
(Surat Al-Mujadila, 58:19)
Inima omului slab în credinţă este uşor de schimbat, putând să se modifice în repetate rânduri. Ea este asemeni direcţiei vântului, care o poate înclina când spre rău, când spre bine, în funcţie de trăirile pe care omul le are în acele momente.
Ea poate refuza să asculte ordinele lui Allah subhanahu wa ta’ala atunci când este captivată de o persoană de pe acest pământ, care o poate manipula după bunul său plac, sau acestei lumi, şi dorind a aduna cât mai multe avuţii, sau mândrie, aroganţă şi dispreţ faţă de cei din jur, invidie şi lăcomie.
De asemenea, inima omului poate deveni grea şi împietrită, atunci când omul vorbeşte în mod excesiv, uitând că, prin tot ceea ce spune şi prin tot ceea ce face, trebuie să îl amintească şi să îl preamărească pe Allah subhanahu wa ta’ala, aşa cum Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, ne învăţă:
„Nu vorbi în mod excesiv fără a îl aminti pe Allah, pentru că această vorbire în exces fără a îl pomeni pe Allah duce la o inimă prea grea şi persoana cea mai departe de Allah este cea cu o inimă grea.”
(relatat de Tirmidhi)
Musulmanul mumin trebuie să aibă în permanenţă grijă de inima sa; nu trebuie să fie asemenea necredincioşilor care se lasă învinşi de propriile pofte şi de frumuseţile acestei lumi trecătoare. Credinciosul luptă împotriva acesteia oricât de greu i-ar fi. Chiar dacă uneori eşuează şi greşeşte, el nu uită niciodată că Allah subhanahu wa ta’ala îi iubeşte şi Le iartă păcatele acelor care greşesc şi se căiesc pentru faptele lor, regretând fapta rea cu întreaga lor inimă, cerându-şi iertare de la Allah subhanahu wa ta’ala, aşa cum El, Preaînaltul, spune în Sfântul Coran:
„(…) Allah îi iubeşte pe cei care plinesc fapte bune ~ Şi pe cei care, dacă au săvârşit o faptă josnică sau au fost nedrepţi cu propriile lor suflete, îşi aduc aminte de [măreţia lui] Allah şi îşi cer iertare pentru păcatele lor ~ şi cine poate ierta păcatele decât Allah?! – şi care nu persistă cu bună ştiinţă în ceea ce săvârşesc.”
(Surat ’Al-’Imran, 3:134-135)
Musulmanul credincios trebuie să îl poarte, întotdeauna, pe Allah subhanahu wa ta’ala în propria sa fiinţă şi în inima sa, repetând continuu că nu există altă Divinitate cu excepţia Sa, Preaînaltul. Numai astfel, el va avea o inimă împlinită, ajutând sămânţa credinţei implantate în inima sa să crească şi să îl protejeze de Focurile Iadului. Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, ne sfătuia:
„Să îl rugăm pe Allah să ne ţină inimile tari, ferme în credinţa adevărată, căci Allah nu se uită la înfăţişarea noastră sau la trupurile noastre, ci se uită la inimile noastre.”
(relatat de Muslim)
~ Fie ca Allah subhanahu wa ta’ala să ne păstreze mereu inimile curate, exact aşa cum au fost în momentul în care lumina credinţei cea adevărată a fost aşezată acolo de către El, Preaînaltul, astfel ţinându-le pe calea Sa cea dreaptă, căutând numai mulţumirea Lui, Unicului, şi supunerea numai în faţa Poruncilor Sale! ~
- Follow Us on Twitter!
- "Join Us on Facebook!
- RSS
Contact