vineri, 29 aprilie 2016 0 comentarii

SEMNIFICAȚIA PRONUMELUI "NOI" FOLOSIT ÎN NOBILUL CORAN



      O particularitate a stilului literar al limbii arabe este aceea că o persoană se poate referi la ea însăşi folosind pronumele nahnu (noi) pentru a arăta  respect şi slăvire. De asemenea, se poate folosi termenul de ana (eu), indicând o personă, sau persoana a treia, huwa (el). Toate cele trei stiluri sunt folosite în Nobilul Coran, unde Allah Preaînaltul li se adresează arabilor în propria lor limbă. 
  (Fataawa al-Lajnah as-Daa'imah, 4/143)
      "Allah Preaînaltul şi Preaslăvitul se referă la El Însuşi câteodată folosind singularul, folosind un Nume sau un pronunme, iar alteori folosind plural, ca, spre exemplu, în următorul verset:
إِنَّا فَتَحْنَا لَكَ فَتْحًا مُبِينًا
Cu, adevărat Noi ţi-am dat ţie o biruinţă învederată.
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 48:1]
      Astfel de fraze similare pot fi găsite în multe locuri. Însă, Allah nu S-a referit niciodată la Sine folosind dualul, deoarece doar pluralul face referire la respectul pe care El Îl merită, în timp ce dualul face referire la un număr specific (şi nimic altceva), iar El este cu mult deasupra tuturor acestor lucruri."
      (Al-‘Aqidah at-Tadmuriyyah de sheikh Ibn Taimiyyah, p.75)
     Aceste cuvinte - innaa (Cu adevărat, Noi) şi nahnu (Noi) - şi alte forme de plural pot fi folosite de o persoană atunci când vorbește despre un grup sau pentru a arăta o formă deosebită de respect, așa cum este cazul monarhilor, care, atunci când aduc în discuție o anumită chestiune sau iau anumite hotărâri folosesc forma de plural, spunând: "Noi am decis..." (această formă este cunoscută drept pluralul regal). 
      În astfel de cazuri, forma de plural arată slăvirea, respectul. Cel care merită cea mai mare formă de respect este Allah, Slăvit fie El! De aceea, în Nobilul Coran, atunci când se folosește forma de plural innaa (Cu adevărat, Noi) și nahnu (Noi), se arată un respect deosebit și nu indică pluralul numeric.
     De fiecare dată când Allah folosește pluralul în Nobilul Coran, face referire la El Însuși, care nu are parteneri, și nu la mai multe persoane. Este o formă de respect și onoare, pe care doar El le merită. Și Allah știe mai bine!
     

Un produs Blogger.
 
;