duminică, 8 februarie 2015 0 comentarii

DOAR ALLAH POATE JUDECA, DEOARECE ESTE SINGURUL CARE CUNOAŞTE TOATE LUCRURILE







     Un aspect al toleranţei în Islam este aceea că persoana este judecată doar de Allah pentru faptele sale. Nimeni nu trebuie să judece pe altcineva căutând semnificaţiile din spatele acţiunilor, deoarece acest lucru este indescifrabil pentru noi, ci nouă, ca musulmani, ni s-a poruncit de către Allah să judecăm pe baza a ceea ce am fost noi înşine martori. Deci, o persoană este judecată conform a ceea ce a făcut, şi a ceea ce rezultă din acţiunile sale. Acest lucru este, de asemenea, evidenţiat în următoarea relatare:
      „Atunci când a fost în Yemen, Ali ibn Abu Talib a trimis o bucată de aur, care a fost însă amestecată cu sedimente, Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a împărţit acesta între patru persoane: Uyaina ibn Badr, Aqra ibn Habis, Zaid al-Khail, iar al patrulea a fost Alqama sau Amir ibn at-Tufail. Un companion a spus: «Noi am fi meritat mai mult (aurul) decât aceştia.» Atunci când aceste cuvinte au ajuns la urechile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), el a spus: «Nu ai încredere în mine, că eu sunt cel care am primit Revelaţia Divină de la Allah?» Atunci, un bărbat cu barbă deasă, obraji proeminenţi cu ochii scufundaţi, şi capul ras, a venit la el şi a spus: «O, Mesager al lui Allah! Fii cu frică de Allah!» Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Vai de voi! Nu eu sunt, dintre toţi oamenii de pe Pământ, cel mai cu frică de Allah?» Atunci omul a plecat, iar Khalid ibn al-Walid a spus: «O, Mesager al lui Allah, să-l omor?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Nu, pentru că poate el va oferi Rugăciuni.» Khalid a spus: «Sunt mulţi care oferă Rugăciuni şi spun cu limba lor (cu gura) ceea ce nu se află în inima lor.» Mesagerul lui Allah a spus: «Mie nu mi s-a poruncit (de către Allah) să cercetez inimile oamenilor sau să deschid burţile lor.» Atunci Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a uitat la el (la omul), care mai devreme a plecat şi a spus: «Din urmaşii acestuia va veni un grup care va recita Coranul continuu şi distins, însă nu va depăşi gâtul lor (de exemplu, ei nici nu o vor înţelege şi nici nu vor acţiona conform lui). Ei vor ieşi din religie (Islam) la fel cum săgeata iese din corpul jucăriei (folosite ca ţintă).»” [Bukhari şi Muslim]
0 comentarii

INTRAREA CREDINCIOȘILOR ÎN PARADIS





     Nu există nicio îndoială asupra faptului că oamenii vor simți o bucurie incomparabilă cu orice de pe acest Pământ atunci când vor fi conduși, în grupuri onorate, către Grădinile Paradisului. Atunci când vor ajunge în dreptul Paradisului, porțile vor fi larg deschise pentru ei și Îngeri, aleihum sallam, îi vor întâmpina, felicitându-i pentru ajungerea lor în siguranță, după ce au suferit atât de multe greutăți și după ce au fost martori la atâtea lucruri teribile.
     Allah Preaînaltul spune în Nobilul Coran:
    "Şi vor fi conduși cei care au fost cu frică de Domnul lor spre Rai, în cete (grupuri orânduite după puterea credinței), iar când vor ajunge la el, li se vor deschide porțile lui și le vor zice păzitorii lui: «Pace asupra voastră! Voi ați fost buni, intrați pentru a fi în veci sălășluitori în el!»" [Coran, 39:73]        
 
    Astfel, se știe că cei care vor ajunge aici au fost feriți de murdăria păcatelor: cuvintele lor, gândurile și faptele au fost bune, astfel încât inimile și sufletele lor au fost pure pentru a putea intra în Paradis.            DREPTCREDINCIOȘII  VOR FI PURIFICAȚI  ÎNAINTE DE A INTRA ÎN PARADIS

     După ce dreptcredincioșii au trecut peste podul As-Sirat (podul peste Iad), ei vor fi ținuți pe un pod aflat între Paradis și Iad, unde vor fi purificați de toate greşilile și se vor soluționa toate neînțelegerile pe care le-au avut pe pământ. Astfel, atunci când vor ajunge în Paradis, ei vor fi purificați și niciunul nu va simți supărare față de celălalt.
     Abu Sa'id Al-Khudri, radhi Allahu anhu, a relatat că Mesagerul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:
     "Credincioşii vor fi salvaţi din Foc şi vor fi ţinuţi pe un pod aflat între Paradis şi Iad. Ei îşi vor toate problemele pe care le-au avut cu oamenii pe pământ, şi vor fi ţinuţi până când vor fi curaţi şi puri şi vor putea intra în Paradis..." (Bukhari)
0 comentarii

PARADISUL: LOCUINȚA ETERNĂ


    



      Paradisul este răsplata supremă care Allah subhanahu wa ta'ala a pregătit-o pentru robii Săi dreptcredincioși, pentru cei care I s-au supus lui Allah, Unicul, în totalitate. El este bucurie și plăcere completă, în care nimic nu lipsește și căruia nimic nu îi poate distruge puritatea. Ceea ce Allah Atotputernicul și Mesagerii Săi, aleihum sallam, ne-au spus pentru a descrie Raiul, sunt mult prea greu de înțeles de către mintea umană, deoarece suntem prea mici pentru a putea înțelege măreția acestei binecuvântări. Bucuria pe care dreptcredincioșii o vor avea în Paradis nu se compară cu nimic din această lume, ea fiind nesemnificative în comparație cu ceea ce vor găsi în Rai. Sahl ibn Sad (Allah să fie mullţumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
      "Un spațiu de mărimea unui bici din Paradis este mai bun decât orice lucru din această lume și decât tot ceea ce se află în ea." (Bukhari)
      Abu Umamah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
      „Eu sunt stăpânul unei case într-unul dintre colţurile Paradisului pentru acela care a renunţat la o dispută, chiar şi dacă avea dreptate; şi pentru o casă în mijlocul Paradisului pentru cel care a renunţat la minciună, chiar şi dacă aceasta ar fi spusă în glumă; şi pentru o casă în cele mai înalte trepte ale Paradisului pentru cel care şi-a îmbunătăţit caracterul.” (Abu Dawud) 
       Allah subhanahu wa ta'ala spune într-un hadith Qudsi:
      "Am pregătit pentru robii Mei drept-credincioși ceva ce niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit și care nu poate fi cuprins niciodată de mintea umană." (Bukhari şi Muslim)
      În Nobilul Coran, găsim de asemenea:
      "Dar niciun suflet nu știe ceea ce-i este ascuns ca bucurie, drept răsplată pentru ceea ce au săvârșit (faptele bune făcute în această lume)." (Surat As-Sajda, 32:17)
      Bucuria pe care dreptcredincioșii o vor avea în Paradis nu se compară cu nimic din această lume, ele fiind nesemnificative în comparație cu ceea ce vor găsi în Rai. Sahl ibn Sad, radhi Allahu anhu, a relatat că Mesagerul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:
       "Un spațiu de mărimea unui bici din Paradis este mai bun decât orice lucru din această lume și decât tot ceea ce se află în ea." (Bukhari)
      Ajungerea în Paradis este o mare victorie și un succes extraordinar al drept-credinciosului. Intrarea în Paradis și mântuirea de Focul Iadului sunt aflate sub Puterea și Voința lui Allah Preaînaltul, Care va îndeplini Promisiunea adusă robului Său, așa cum spune în Coranul cel Glorios:
       "Fiecare suflet va gusta moartea, desigur voi veți primi [întreaga] voastră răsplată în Ziua Învierii! Cel care va fi îndepărtat de Foc şi adus în Rai va fi izbânditor. Viața aceasta nu este decât plăcere amăgitoare." (Surat 'Al-'Imran, 3:185)
      De asemenea, găsim:
       "Allah le-a promis dreptcredincioșilor și dreptcredincioaselor Grădini pe sub care curg pâraie, în care vor avea sălaș veșnic și cămine bune în Grădinile Edenului. Însă mulțumirea lui Allah este și mai mare; aceasta este o izbândă nemărginită." (Surat At-Tawba, 9:72)
      Şi "Acestea sunt orânduielile lui Allah, iar acela care este supus lui Allah și Trimisului Său, pe acela îl va face [Allah] să intre în Grădini pe sub care curg pâraie, pentru a rămâne veșnic în ele, iar aceasta este mare izbândă." (Surat An-Nisa', 4:13)


~ In shaa Allah să fim printre cei care vor fi răsplătiți cu Paradisul! ~

3 comentarii

ISLAMUL NU ESTE "RELIGIA ARABILOR"



  Islamul nu este religia nimănui şi, cu atât mai puţin, nu este "religia arabilor", aşa cum greşit se consideră. Islamul este un mesaj universal de dragoste şi pace, o concepţie care ajută la existenţa armoniei în acest Univers şi pe acest Pământ, dorinţa de a căuta un acord total cu tot ceea ce Allah Preaînaltul a poruncit, un sistem complet de valori, convingeri, principii şi reguli, la care orice persoană de pe acest pământ poate lua parte. 
 Islamul  este religia tuturor, indiferent că este vorba de un om din Orient sau de un afircan, de un alb sau de un negru, că are părul blond şi ochi albaştri sau părul negru ca de jad... Nu contează dacă acea persoană este un simplu beduin, care trăieşte în deşertul pustiu sau o persoană care trăieşte într-un zgârie-nori. Nu contează dacă acea persoană îşi câştigă existenţa navigând peste apele limpezi sau prin sudoarea frunţii şi prin forţa propriilor braţe... dacă este o persoană ce locuieşte în Occident sau una care stă în Orient, că s-a născut într-o familie musulmană sau că a ales să se convertească prin convingere proprie, că este bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân..Toţi sunt musulmani şi Islamul îi cuprinde pe toţi aceştia, ei sunt musulmani şi musulmane, la fel cum au fost toţi cei dinaintea lor şi toţi au aceleaşi drepturi în faţa lui Allah subhanahu wa ta'ala. Profetul Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, a spus:
      "Oamenii sunt egali la fel ca dinţii unui pieptene; un alb nu are niciun merit în plus faţă de un negru şi niciun arab în faţa unui nearab, decât prin evlavie." (Musnad - Ibn Hanbal) 
      Allah Preaînaltul spune  în Coranul cel Nobil:
      "O, voi, oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi (...)." [Surat Al-Hujurat, 49:13]
      De asemenea, găsim:
      "Şi printre Semnele Lui sunt crearea Cerurilor şi a Pământului şi deosebirea limbilor voastre şi a culorilor voastre (...)" [Surat Ar-Rum, 30:22]

  




 

Astfel, se poate observa că musulmanii, indiferent de rasa sau culoarea pe care o au, 
sunt egali în faţa lui Allah Preaînaltul.
0 comentarii

DREPTURILE DATORATE PĂRINŢILOR ÎN ISLAM






    
      Copiii trebuie să se supună părinţilor lor atât timp cât aceştia nu le cer să facă ceva care implică un păcat. Copiii trebuie să se poarte frumos cu părinţii lor şi să îi trateze cu bunătate, încercând cu putere să le aducă mulţumire. Ei trebuie să le asigure tot ceea ce au nevoie, ca mâncare, băutură, haine şi adăpost. Ei trebuie să le vorbească acestora cu politeţe, fără a îi jigni, de asemenea, trebuie să aibă răbdare atunci când îi ajută şi să ia în considerare sentimentele acestora. Ei nu trebuie să le vorbească răutăcios, să le rănească sentimentele sau să facă un anumit lucru care ar putea să îi mânieze. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:
      „Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le spuneţi lor «Of!» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase.” [Coran, 17:23]
      Islamul consideră că neascultarea părinţilor de către copii este unul dintre cele mai mari păcate. Abdullah bin ’Amr (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că un beduin a venit la Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi l-a întrebat:
      „«O, Mesager al lui Allah, care sunt cele mai mari dintre păcate?» Acesta i-a răspuns: «Să adori pe cineva în afară de Allah sau să ăi asociezi un partener lui Allah.» Beduinul a întrebat: «Apoi ce?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: «Neascultarea părinţilor.» Beduinul a întrebat: «Apoi ce?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus: «Un jurământ încălcat.» Beduinul l-a întrebat apoi: «Ce este un jurământ încălcat?»
El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus: «O minciună care este spusă pentru a profita
de banii altui musulman.»" (Bukhari)
      Pentru a arăta rolul părinţilor în Islam, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
      „Mulţumirea lui Allah este atinsă prin mulţumirea părinţilor şi Mânia lui Allah este atinsă prin mânierea părinţilor.” (Tirmidhi)
  Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus:
      „Mama mea a venit în vizită la mine pe când era politeistă, când eram soţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). De aceea, i-am cerut permisiunea ca ea să vină în vizită, spunându-i: «Mama mea a venit în vizită la mine, dorind să păstrăm legăturile de rudenie dintre noi. Pot păstra legătura cu mama mea?» Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus: «Păstrează legătura cu mama ta.»" (Bukhari)
      În Islam, mamele sunt considerate a avea mai multe drepturi decât taţii în ceea ce priveşte tratamentul blând şi comportamentul bun oferite. Abu Huraira (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
      „Un om a venit la Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și i-a spus: «O, Mesager al lui Allah, cine este cel care merită cel mai mult ca eu să îi țin companie?», iar el a zis: «Mama ta.» El a întrebat: «Și mai cine?» Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Mama ta.» El a întrebat: «Și mai cine?» Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Mama ta.» Omul a întrebat iar: «Și mai cine?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: «Tatăl tău.»”
(Muslim)
      Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a acordat mamei trei drepturi, iar tatălui un singur drept datorită greutăţii şi suferinţei pe care doar o mamă le poate simţi cu privire la copilul ei. Mamele sunt după cum le descrie Allah Preaînaltul în Nobilul Coran:
      „Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri (...)” [Coran, 46:15]
      Mama este cea care îndură toate greutăţile atunci când poartă copilul în pântece, tot ea este cea care îl hrăneşte cât timp este copil, care îl îngrijeşte şi care pierde nopţile având grijă de el.
          
~ Fie ca Allah subhanahu wa ta`ala să îi binecuvânteze pe părinţii noştri! ~
Un produs Blogger.
 
;