luni, 26 decembrie 2016 0 comentarii

TAKFIR SAU A AFIRMA DESPRE FRATELE TĂU ÎNTRU CREDINȚĂ CĂ ESTE NECREDINICOS





     Takfir (تكفير), adică condamnarea unui musulman de către un alt musulman ca fiind necredincios (kāfir),  ateist, mai puțin religios sau depravat, pe baza aparențelor exterioare, este un act deosebit de grav și este strict interzis de către Nobilul Coran, Sunnah (Tradiția Profetului Mohammed ) și de către învățații în islam.

      Conform Coranului, dacă o persoană ne salută folosind formula „As salāmu aleikum (Pacea fie asupra voastră)!”, ceea ce indică faptul că acea persoană este musulmană, nouă, ca musulmani, ne este interzis să afirmăm că este necredincioasă (kāfir). Allah Preaînaltul spune:

     „O, voi cei care credeţi! Dacă purcedeţi [la luptă] pe calea lui Allah, luaţi bine seama şi nu spuneţi aceluia care vă dă vouă bineţe [cu As-salāmu aleikum]: «Tu nu eşti credincios!», râvnind voi la bunurile acestei vieţi lumeşti, căci Allah are prăzi multe. Aşa aţi fost voi mai înainte, dar Allah v-a binecuvântat cu Harul Lui. Deci luaţi bine seama, căci Allah este bine ştiutor a ceea ce faceţi voi!” (Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:94)

      Astfel, Allah ne arată că, dacă o persoană ne salută folosind salutul de pace, aceasta este o dovadă suficientă pentru noi că aceasta este musulmană. În timpul Profetului , când unii dintre musulmani îi suspectau pe alții că nu ar fi sinceri în ceea ce privește aderarea lor la religia islamică, însă Profetul le-a arătat întotdeauna că nu putem judeca în nicio împrejurare credința celuilalt și că nu putem afirma că un musulman este bun sau rău. Mesagerul lui Allah   obișnuia să spună:

      „(…) Allah nu mi-a poruncit să cercetez inimile oamenilor (…)” (Al-Bukhari și Muslim)

     De asemenea, atunci când Osama ibn Zaid (Allah să fie mulțumit de el!) a ucis un om care spusese că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah, dar despre care Osama (Allah să fie mulțumit de el!) a considerat că a făcut aceasta de teama armei sale, Profetul Mohammed a spus:

     „(…) I-ai deschis inima pentru a observa dacă el a crezut aceasta sau nu? (…)” (Muslim)

      De asemenea, Ibn ‘Omar (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Profetul a spus:

   „Dacă un musulman îl numește pe un altul kāfir (necredincios), dacă acela chiar este astfel, lăsați-l să fie astfel, dar dacă nu este, el (cel care îl numește pe celălat necredincios) este el însuși kāfir (necredincios).” (Abu Dawud)

      În plus, Abu Dharr (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah  a spus:

     „Dacă cineva îl acuză pe un altul de a fi fusaq (a îi spune spre exemplu cuiva că este fasiq, adică neevlavioasă, păcătoasă sau depravată) sau îl acuză de kufr (necredință), această acuzație îl va transforma pe el (pe acuzator, într-un necredincios) dacă tovarășul său (cel acuzat) este nevinovat.” (Al-Bukhari)

      Toate aceste ahadith au rolul de a îi opri pe musulmani de la a se îndoi unii de alții și de la a îi numi pe alții a fi păcătoși sau necredincioși. S-a relatat că Trimisul lui Allah   a spus:

     „Opriți-vă (limbile) față de cei care afirmă că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah și nu îi numiți kāfir (necredincios). Oricine numește pe cineva care a rostit că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah a fi necredincios, este el însuși aproape de a fi kāfir (necredincios).” (At-Tabarani)

     De asemenea, el  a spus:

     „Trei lucruri se află la baza credinței… (una dintre acestea este) a te opri de a la a îl numi pe cel care a afirmat că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah a fi kāfir (necredincios) pentru orice păcat (pe care acesta îl face) sau de la a îl scoate în afara islamului pentru orice conduită greșită.” (Abu Dawud)



     Astfel, putem observa că musulmanii nu îi pot acuza pe ceilalți de necredință sau de o credință mai slabă. Aceasta nu face parte dintre caracteristicile islamului.



     • Musulmanii nu ar trebui să afirme lucruri de care nu sunt siguri. Allah ne comandă să facem „bayyan” (adică să verificăm, să investigăm), fapt pentru care trebuie să avem mai multe puncte de vedere pentru a putea trage concluziile corecte. Ar trebui să ne gândim la aceasta de fiecare dată când emitem păreri negative despre o persoană bazat pe o singură fațetă pe care am observat-o la un moment dat la ea.


      • Taqwa nu se află în lungimea bărbii sau a hainei pe care o porți. Profetul lui Allah    a spus:

     „(…) «Taqwa se află aici.» și a indicat cu degetul propriul piept.” (Muslim)

      Astfel, amintiți-vă că nu putem judeca teama și conștiința de Allah a unei persoane, aceasta se află în inima sa.


      • Allah este Judecătorul, de aceea, cunoaște-ți propriul rol. Allah Preaînaltul spune:

      „Cu adevărat, Domnul tău este Cel mai Bun Cunoscător al celui care s-a rătăcit de la Calea Sa şi El este Cel mai Bun Cunoscător al celor care sunt bine călăuziţi.” (Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 68:7)

      Dacă Ummah (comunitatea musulmană) ar urma îndemnul din acest verset, deoarece, cu siguranț, Allah știe cel mai bine, situația noastră ar fi mult mai bună. Profetul lui Allah    a spus că toți fiii lui Adam comit păcate, așadar, cine suntem noi să judecăm aceasta și de ce ne-am crede superiori altora în această privință?!

            Și Allah știe cel mai bine.

O, Allah! O, Tu, Schimbător al inimilor, fă ca inimile noastre să fie ferme în credința Ta, unește inimile noastre și înfrumusețează-le cu taqwa și imam și binecuvântează-ne cu husn ath-thann (gânduri bune) în privința fraților și a surorilor noastre întru Islam! Amin ya Rabb!





luni, 31 octombrie 2016 0 comentarii

SFATURILE PROFETULUI MOHAMMED (ﷺ)






    Unul dintre companionii Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, Khalid ibn Al-Walid, radhi Allahu anhu, a relatat:

     „Un beduin a venit într-o zi la Mesagerul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, și i-a întrebat:
«O, Mesager al lui Allah! Am venit să te întreb despre lucrurile care mă pot îmbogăţi atât în această viaţă, cât și în Viaţa de Apoi.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Întreabă ceea ce dorești să știi.»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să fiu cel mai învăţat dintre oameni.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Teme-te de Allah Subhanahu wa Ta’ala și vei fi cel mai învăţat dintre oameni!»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să fiu cel mai bogat dintre oameni.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Fii mulţumit cu ceea ce ai și vei fi cel mai bogat dintre oameni!»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să fiu cel mai drept dintre oameni.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Dorește-ţi pentru alţii ceea ce îţi dorești pentru tine însuţi și atunci vei fi cel mai drept dintre oameni.»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să fiu cel mai bun dintre oameni.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Fă bine pentru alţii și vei fi cel mai bun dintre oameni!»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să fiu cel mai apropiat de Allah dintre toţi oamenii.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Înmulţește actele de pomenire ale lui Allah si atunci vei fi cel mai apropiat de Allah dintre toţi oamenii.»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să îmi desăvârsesc credinţa mea.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Îmbunătăţește-ţi comportamentul si atunci credinţa ta va fi desăvârșită.»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să fiu dintre cei care fac bine.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Adoră-L pe Allah ca și cum L-ai vedea si chiar dacă tu nu Îl poţi vedea, amintește-ți că El te vede. În acest mod, vei fi dintre cei care fac bine.»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să fiu dintre cei care I se supun lui Allah.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Îndeplinește toate Poruncile Divine și atunci tu vei fi dintre cei care I Se supun lui Allah.»

Beduinul a întrebat:
«Vreau să mă întâlnesc cu Allah purificat de păcatele mele.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Curăţă-te de toate impurităţile și atunci Îl vei întâlni pe Allah purificat de toate păcatele. »

Beduinul a întrebat:
«Aș vrea să fiu readus la viaţă în lumină în Ziua Judecății.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Nu fi nedrept cu cei din jurul tău și atunci vei fi readus la viaţă în lumină în Ziua Judecății.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea ca Domnul meu să aibă Milă de mine în Ziua Judecăţii.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Poartă-te cu milă faţă de tine însuţi și faţă de robii Săi și atunci si Domnul tău va avea Milă de tine.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea ca numărul păcatelor mele să fie restrâns.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Înmulţește-ţi actele prin care Îi ceri iertare lui Allah și atunci numărul păcatelor tale se va restrânge.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea să fiu cel mai generos dintre toţi oamenii.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Nu te plânge de niciunul dintre semenii tăi și atunci tu vei fi cel mai generos dintre oameni.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea să fiu cel mai puternic dintre oameni.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Încrede-te în Allah și atunci vei fi cel mai puternic dintre oameni.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea să pot să îmi măresc averea.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Fii pur în tot ceea ce faci si atunci și Allah îţi va mări averea.»

Beduinul a întrebat:
«As vrea să fiu cel mai iubit de Allah si de Mesagerul Său.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Iubește ceea ce Allah și Mesagerul Său iubesc si atunci tu vei fi dintre cei mai iubiţi de cei doi.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea să fiu salvat de Mânia lui Allah și de cea a Mesagerului Său în Ziua Judecăţii.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Ai grijă ca nicio Creatură a lui Allah să nu sufere din cauza mâniei tale și atunci tu vei fi salvat de Mânia lui Allah și de cea a Mesagerului Său.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea ca rugăciunile mele să fie acceptate.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Stai departe de ceea ce este interzis și atunci rugăciunile tale vor fi acceptate.»

Beduinul a întrebat:
«Mi-ar plăcea ca Domnul meu să ascundă păcatele mele în Ziua Judecăţii.»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Ascunde defectele fraţilor tăi și atunci Allah va ascunde păcatele tale în Ziua Judecăţii.»

Beduinul a întrebat:
«Ce anume mă va salva de păcatele (greșelile) mele?»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Lacrimile, smerenia și boala.»

Beduinul a întrebat:
«Care sunt cele mai bune fapte în Ochii lui Allah?»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a întrebat:
«Comportamentul bun, modestia și răbdarea în faţa încercărilor.»

Beduinul a întrebat:
«Care păcat este cel mai mare în Ochii lui Allah?»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Comportamentul rău și avariţia.»

Beduinul a întrebat:
«Ce anume diminuează Mânia lui Allah atât în această lume, cât și în Viaţa de Apoi?»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Actele de caritate care se ţin ascunse și bunătatea faţă de rude.»

Beduinul a întrebat:
«Ce anume ne ţine departe de Focul Iadului în Ziua Judecăţii?»
Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, i-a răspuns:
«Răbdarea pe care o arăţi în această lume în faţa încercărilor și a problemelor.»

(Ahmad)
marți, 18 octombrie 2016 0 comentarii

ÎNCREDEREA ÎN ALLAH SUBHANAHU WA TA'ALA


     Este important să te gândești la problemele și la greutățile pe care viața le aduce, însă, mult mai important este să ai încredere în Allah Subhānahu wa Ta'alā și să lași toate acestea deoparte, la sfârșitul fiecărei zile, atunci când mergi la culcare. Astfel, nimic nu poate să provoace rău sufletului tău care, astfel, rămâne pur. În acest mod, devii mai puternic zi de zi și toate problemele și greutățile pe care le întâmpini găsesc rezolvare, in shā Allah. Pentru a spori credința și puritatea inimii, spuneți zilnic, înainte de culcare, ceea ce Allah Subhānahu wa Ta'alā ne-a învățat:
      „O, tu, suflet liniștit! ~ Întoarce-te la Domnul tău liniștit și împăcat, ~ și intră între robii Mei, ~ Şi intră în Raiul Meu!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 89:27-30]
     Atunci când ești pregătit din toate punctele de vedere, mintal, spiritual și fizic, nu te temi de ni-mic din ceea ce se află în preajma ta.
      Întreabă-te continuu: pot dormi liniștit pe timp de furtună? Trebuie să ne asigurăm dinainte că nimic din ceea ce este exterior nu ne poate distruge liniștea sufletească și să fim asemenea omului din poveste, care putea să doarmă liniștit pe timpul furtunii, pentru că știa că toată ferma era în siguranță, datorită grijii pe care o avusese înainte.
      Cu credință și încredere în Allah Subhānahu wa Ta'alā, ne asigurăm împotriva tuturor furtunilor pe care viața ni le aduce. Nu trebuie să înțelegem aceasta, ci doar să ne încredem în Allah Subhānahu wa Ta'alā, să ne lăsăm în totalitate în Grija Sa, Preaînaltul, pentru că doar El, Subhānahu wa Ta'alā, poate aduce liniște în inimile noastre, chiar și în mijlocul furtunii:

     „El este Cel care a trimis liniștea în inimile dreptcredincioșilor, pentru a spori credința lor cu credință - și ale lui Allah sunt oștirile din ceruri și de pre pământ, iar Allah este ‘Alīm (Atoateștiutor), Hakīm (Preaînțelept).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 48:4]
luni, 17 octombrie 2016 0 comentarii

RĂBDAREA PROFETULUI ﷺ






     Răbdarea Profetului ﷺ a fost ieșită din comun, fiind greu încercat încă de la o vârstă fragedă, rămânând orfan, în lipsuri, fiind pe parcursul anilor, rănit și insultat. Unchiul său, Abu Talib, a murit, iar el ﷺ a dat dovadă de răbdare. Soția sa, Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) a murit, iar el ﷺ a dat dovadă de răbdare. Pe perioada revelației Coranului, în prima perioadă a ei, ignoranța și neînțelegerea acesteia îi făcea pe oameni să îl îndepărteze și să îl alunge pe Profet ﷺ. Să nu uităm nici faptul că moartea fiilor și a fiicelor sale i-a provocat Profetului ﷺ o foarte mare suferință, îndurând acestea cu o răbdare greu de imaginat. Acuzațiile false, în ceea ce o privește pe soția sa castă și nobilă, 'Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!), uciderea rudelor și a companionilor săi, alungarea adepților săi din casele lor, unirea dușmanilor pentru a lupta împotriva sa l-au făcut de neclintit, numai cu Voia lui Allah, care a revărsat asupra sa o răbdare pe care numai el, Profetul ﷺ, o putea avea. Profetul ﷺ a avut o mare răbdare în fața ispitelor lumești, a podoabelor, a averilor, și nu s-a atașat de niciuna dintre ele; a fost un exemplu perfect de perseverență, în toate aspectele vieții sale, răbdarea fiindu-i un scut, un aliat și un prieten adevărat.


     ● Ori de câte ori era deranjat de cuvintele răuvoitoare ale dușmanilor săi, Profetul ﷺ își amintea versetul:
     „Rabdă ceea ce ei spun și înalță laudă Domnului tău; înainte de răsăritul soarelui, înainte de asfințitul lui și în ceasurile nopții laudă-L, și la capetele zilei, poate că astfel vei fi tu mulțumit!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 20:130]

      ● Când se temea de necredincioși și de puterea dușmanului, recita versetul:
     „Deci rabdă, așa cum au răbdat cei statornici dintre trimiși, și nu cere să vină degrabă asupra lor! și în Ziua când vor vedea ce li se promite, atunci li se va părea că nu au rămas [pe Pământ] decât un ceas dintr-o zi. Iată o vestire! Și oare cine să fie nimiciți, afară de neamul de nelegiuiți?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 46:35]

     ● Anas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul Mohammed ﷺ a spus:
     „Am fost rănit de dragul lui Allah așa cum nimeni altcineva nu a fost rănit vreodată, m-am speriat de dragul lui Allah, cum nimeni nu a fost. De asemenea, am fost cu Bilal timp de treizeci de zile încheiate și nu am avut niciun fel de mâncare pentru a supraviețui, cu excepția a ceea ce Bilal ascundea sub subțioara lui.” (Ahmad și Ibn Majah)

     ● Urwa ibn Az-Zubayr (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că:
     „L-am întrebat pe 'Abd Allah ibn 'Amr: «Care a fost cel mai rău lucru pe care politeiștii i l-au făcut Mesagerului lui Allah ﷺ ?» El a răspuns: «L-am văzut pe Uqba ibn Abu Muꞌait venind spre Profet ﷺ, în timp ce acesta se ruga. Uqba a înfășurat îmbrăcămintea sa în jurul gâtului Profetului și a strâns-o foarte puternic. Abu Bakr a venit și l-a tras pe Uqba departe de Profet, spunându-i: „Intenționezi să omori un om doar pentru că acesta spune: «Domnul meu este Allah» și pentru că a adus în acest sens numeroase semne, care sunt, evident, de la Domnul tău?”»” (Al-Bukhari)

     ● De asemenea, 'Abd Allah ibn Masꞌud (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
     „Odată, Profetul ﷺ se ruga în zona Kaꞌabei. Abu Jahl stătea cu câțiva dintre companioni. Unul dintre ei i-a întrebat pe ceilalți: «Care dintre voi poate aduce intestinele cămilei lui Banu cutare, pentru a le pune pe spatele lui Mohammed, în timp ce el se roagă?» Cel mai rău dintre ei a mers și a adus ceea ce i s-a cerut. El a așteptat până când Profetul a stat în prosternare, apoi a pus intestinele pe spatele lui, chiar între umeri. Abdullah ibn Masꞌud a spus: «Priveam, dar nu puteam face nimic. Aș fi vrut să fie mai multe persoane alături de mine, care să mă sprijine împotriva lor.» Ei au început să râdă. Mesagerul lui Allah era în prosternare și nu și-a ridicat capul până când Fatimah (fiica Profetului) a venit și a aruncat ceea ce era pe spatele lui. El și-a ridicat capul și a spus de trei ori: «O, Allah, pedepsește-i pe cei din neamul Quraiş.»...” (Al-Bukhari)

      ● Acesta a fost modul în care Profetul ﷺ a suferit din cauza cruzimii, violenței și ignoranței poporului său și, cu toate acestea, el ﷺ a rămas întotdeauna răbdător.
duminică, 25 septembrie 2016 0 comentarii

UMPLEREA TIMPULUI LIBER




     Cea mai mare binecuvântare pe care Allah Preaînaltul a revărsat-o asupra robilor Săi este timpul. Allah Însuși jură pe timp:
وَالْعَصْرِ
„(Jur) Pe Al-‘Asr (timp)!”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 103:1]
      și aceasta datorită importanței binecuvântării timpului.
      Și Profetul (ﷺ) a spus:
    Profitați cinci lucruri înainte de cinci: de viață înainte de moarte, de sănătate înainte de boală, de timpul liber înainte de a deveni ocupat, de tinerețe înainte de bătrânețe și de avere înainte de sărăcie. (Al-Hakim, clasificat sahih de către Al-Albani în Shaih al-Jāmi')
      Însă, cei mai mulți dintre oameni nu sunt conștienți de această binecuvântare și își neglijează îndatorirle față de aceasta, uitând să își umple timpul cu acte de mulțumire și de supunere față de Allah Preaînaltul și Preaslăvitul. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus:
       „Există două binecuvântări pe care mulți oameni le risipesc: sănătatea și timpul liber.” (Al-Bukhari și Ibn Majah)
        At-Tibi (Allah să aibă milă de el!) a spus:
  „Profetului (ﷺ) îi plăcea acel musulman care este responsabil față de faptele sale, asemeni unui comerciant care are propriul capital și care caută să profite de acesta în același timp în care își protejează capitalul. Calea pentru a realiza acest lucru este reprezentată de căutarea oamenilor potriviți cu care să efectueze comerțul, fiind el însuși sincer și încercând să fie inteligent pentru a nu fi înșelat. Sănătatea și timpul liber sunt capitalul nostru, iar noi ar trebui să ne apropiem de Allah cu credință, luptând împotriva înclinațiilor rele ale nafs-ului și împotriva dușmanului religiei (Șeitan), astfel încât să reușim să obțin ceea ce este cel mai bine cu putință atât în această viață, cât și în Viața de Apoi. Aceasta este similar cu versetul în care Allah spune: «O, voi, cei care credeţi! Să vă călăuzesc Eu către un negoţ care vă va salva pe voi de un chin dureros?» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 61:10] Ar trebui să ne oprim de la ceea ce ne dictează nafs-ul și de la a urma calea lui Șeitan, altfel ne vom pierde capitalul și profitul.”
     Dacă timpul este atât de important, atunci musulmanul ar trebui să aibă grijă de acesta, să nu stea deloc și să treacă de la un act de adorare la altul. El ar trebui să își îmbunătățească pe cât posibil comportamentul, să aibă intenția de a își folosi timpul în cel mai bun mod cu putință. Aceasta nu înseamnă că el trebuie să ajungă la extremism, știut fiind faptul că Trimisul lui Allah (ﷺ) a spus:
     „(...) Jur pe Allah că eu sunt mai supus și mai cu teamă de Allah decât voi, însă postesc și rup postul, mă rog și mă odihnesc noaptea și mă căsătoresc cu femei, iar cel care nu urmează Tradiția mea nu este dintre ai mei.” (Al-Bukhari și Muslim)


*****

     Problemele cu care se confruntă oamenii în zilele noastre sunt reprezentate de faptul că ei nu înțeleg importanța timpului. Mai mult decât atât, ei neglijează această binecuvântare și își umplu timpul cu lucruri distructive, fără a înțelege că își fac rău ei înșiși.
     De asemenea, oamenii au tendința de a se simți triști, deprimați, de a cădea în depresie. Fără îndoială, timpul petrecut într-un mod neproductiv nu poate avea alte efecte asupra persoanei, deoarece acesta capătă astfel instincte animalice, mâncând și dormind, uitând de Creatorul a tot și a toate, Allah Preaînaltul și Preaslăvitul. Nu uitați că una dintre principalele cauze ale depresiei este constituită din faptul că omul nu I se supune lui Allah. El pierde timp privind la televizor, navigând pe internet, ascultând lucruri haram, păcătuind și uitând de scopul său principal de pe acest Pământ: acela de a Îl adora pe Allah. 
      În plus, oamenii nu au determinare suficientă, astfel încât să își umple timpul liber cu lucruri care le sunt benefice, astfel încât inimile lor să se umple de liniște, pace și fericire. Ei uită că faptele bune le șterg pe cele rele. Pentru a rezolva această problemă, oamenii pot face următoarele și, cu siguranță, vor observa o îmbunătățire a vieții lor și a lumii interioare:

      să efectueze acte de adorare, precum dhikr Allah (pomenirea lui Allah), îndeplinirea de rugăciuni voluntare, citirea Nobilului Coran, postul voluntar și amintirea Binecuvântărilor pe care Allah Preaînaltul le-a revărsat asupra sa;

       să acorde o atenție specială Nobilului Coran, din moment ce memorarea acestuia aduce liniște. Nu este suficient doar să memorezi o parte a acestuia și apoi să uiți total, privind la televizor sau făcând alte astfel de lucruri. Trebuie să reflectezi asupra a ceea ce ai învățat și să acționezi în conformitate cu aceasta.

        să îi ajute pe cei aflați în dificultate și să ofere cât mai mult cu putință drept caritate;

        •  să găsească prieteni dreptcredincioși cu care să își petreacă timpul, astfel încât să poată să își îmbunătățească zi de zi comportamentul;

       •  să citească diferite cărți islamice și, în special, cele care aduc motivație asupra sinelui;

      să se implice în acțiuni de da‘wah;

      să asculte diferite lecturi, care pot să motiveze sinele;

      să învețe despre viețile exemplare ale companionilor (Allah să fie mulțumit de ei!) și ale predecesorilor pioși, astfel încât să găsească forța necesară pentru a merge mai departe.


~ Fie ca Allah Preaînaltul și Preaslăvitul să ne facă dintre cei dreptcredincioși și dintre cei care își folosesc timpul cu folos, pentru a fi pe placul Său! Amin! ~



Un produs Blogger.
 
;