Război.
Foamete. Suferință. Nu trece nici măcar o zi în care seara, la știri, să nu
auzim o poveste oribilă cu privire la anumite persoane aflate în situații
critice sau despre mizeria existentă la nivel mondial. La nivel personal, putem
observa că mulți dintre noi sunt afectați de durere și de depresie în viața de
zi cu zi. Cineva drag moare. Avem parte de un impas financiar. O soție/un soț
ne înșală așteptările. De cel permite Allah Preaînaltul si Preaslăvitul ca
lucrurile rele să se petreacă în viețile oamenilor? Aceasta este o întrebare pe
care mulți oameni, aparținând unor religii diferite, au avut-o de-a lungul
anilor. Este una dintre cele mai mari piedici puse în calea credinței și cea
care i-a condus pe nenumărați oameni la pierderea credinței în Allah
Preaînaltul.
Teiștii
au încercat să îl împace pe Allah Preaînaltul cu răul în diferite moduri. Unii
păgâni au pretins că El urăște răul, însă nu are Puterea de a îl opri. Însă,
această idee este respinsă în mod categoric de către Nobilul Coran, deoarece
aceasta nu face altceva să nege Statutul lui Allah de a fi Al-‘Azīz (Invincibilul,
Cel Atotputernic), Al-Jabbār (Cel a Cărui Voință va domina întotdeauna
şi în Faţa Căruia toate creaturile se supun), Al- Qadīr (Cel
cu putere peste toate) și Al-Qawiy (Omnipotentul).
Alții
au pretins că poate Allah este Capabil să distrugă răul, înșă El nu știe când
sau unde va avea loc răul. Această idee nu face decât să îl îndepărteze pe
pompier de Creator în momentul în care se întoarce după un incediu în cadrul
căruia jumătate din clădire a ars. Cu toate acestea, și această idee este
negată în mod categoric de către Nobilul Coran, deoarece, printre Numele și
Atributele lui Allah Preăînaltul se află și acelea de Al-‘Alīm
(Atoatecunoscătorul, Omniscientul), Al-Basīr (Atoatevăzătorul), As-Samī‘
(Cel Care aude toate) și Al-Malik (Regele, Suveranul; Cel care
controlează chestiunile legate de Stăpânirea, Interzicerea şi Suveranitatea Sa.
El este Cel care are grijă de chestiunile creaţiei Sale prin intermediul
Poruncilor şi al Acţiunilor Sale. Totul se va întoarce la El atunci când
această viaţă se va sfârşi). De fapt, este considerată a fi o adevărată
blasfemie punerea la îndoială a Puterii lui Allah Preaînaltul: dacă El ar vrea
să elimine tot răul de pe Pământ, atunci nimeni și nimic nu L-ar putea opri să
facă astfel.
Religiile
politeiste au venit cu alte ipoteze: Allah Preaînaltul este Bun, însă există
alte divinități care sunt rele prin esență, fapt care strică Bunătatea Lui și
conduc la răspândirea viciilor și a depravării pe Pământ. Astfel, Allah
Preaînaltul este blocat într-o luptă continuă cu aceste zeități. Poate că și
Șeitan (Satana) este un contra-zeu cu care Allah Preaînaltul se află într-o
continuă luptă. Cu toate acestea, ideea de mai mulți zei este la rândul ei respinsă
în mod categoric de către Nobilul Coran,
care Îl numește pe Allah: Al-Wāhid (Unicul, Singurul), Al-Ahad
(Unul, Unicul), Al-Awwal (Întâiul, Cel înainte căruia nu se află nimic)
și Al-Akhir (Ultimul, Cel de pe urmă, Cel după care nu mai există
nimic). Mai mult decât atât, Nobilul Coran subliniază faptul că nu există alte
zeități alături de Allah Preaînaltul:
„Domnul vostru este un Domn Unic. Nu există divinitate în afară
de El (…)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:163]
Gnosticii
din vechime au avut atât de multe probleme în încercarea lor de a Îl împăca pe
Allah Preaînaltul cu răul existent în această lume încât au mers până
într-acolo încât au declarat că Allah Însuși trebuie să fie rău. Oamenii care
au crezut mai apoi în această pretindere au argumentat această idee susținând
că este imposibil ca Allah Preaînaltul să fie Atotputernic și Plin de iubire în
același timp. Dacă El este Capabil să elimine răul, dar nu o face, atunci
trebuie să fie rău. Însă, această idee este respinsă în mod categoric de către
Nobilul Coran, care afirmă că Allah este Al-Wadūd (Cel Plin de
dragoste), Al-Barr (Cel Bun), Al-Karīm (Cel Generos). În plus,
Coranul cel Glorios facere referire la Allah Preaînaltul ca fiind Ar-Rahīm
(Prea îndurătorul), Ar-Rahman (Preamilostivul), Al-Ghafār (Prea
Iertătorul), Dhul Fadl Al-‘Ažīm (Domnul Harului Infinit) și ca As-Salām
(Sursa Păcii și Dătătorul de siguranță).
Astfel,
putem observa că Nobilul Coran afirmă că Allah Preaînaltul poate fi în acealși
timp și Cel Atotputernic, și Cel plin de dragoste. Așadar, cum pot aceste două
Atribute să se afle la un loc, dat fiind faptul că lumea este un loc plin de
răutate?
Perspectiva
islamică este aceea că Allah Preaînțeleptul lasă ca anumite lucruri sa se
întâmple astfel încât persoana să poată ajunge la ceva mult mai bun și mai
măreț. El, Preaînaltul, lasă ca robii Săi să fie cuprinși de suferință pentru a
putea să îi modeleze în acele tipuri de oameni pe care El dorește să le creeze.
Prin intermediul suferinței, ființele umane pot dezvolta anumite calități care
le vor însoți pentru totdeauna apoi, precum statornicia și răbdarea în momentul
în care au de a face cu o calamitate măreață, la fel ca și smerenia, blândețea
și supunerea totală (în fața lui Allah). Mai mult decât atât, suferința îi
determină pe oameni să se întoarcă spre Allah Preaînaltul, Căruia Îi cer
ajutorul, fapt care face diferență dintre un credincios adevărat și un ipocrit.
Suferința îi determină pe
oameni să Îl pomenească pe Allah Preaînaltul
Ființele
umane au tendință de a uita de Allah Preaînaltul atunci când se află într-o
stare de continuă prosperitate și obișnuiesc să Îl pomenească doar atunci când
sunt afectați de suferință. Nobilul Coran ne oferă exemplul unei nave: atunci
când aceasta plutește în mod lin, ocupanții ei au tendința de a nu Își aminti
de Allah Preaînaltul, însă, în momentul în care vântul amenință să răstoarne
nava, aceștia Îl roagă pe Allah cu sinceritate să îi salveze. Allah Cel Atotputernic
spune:
„Domnul vostru este cel care vă mână corăbiile pe mare, pentru
ca voi să căutaţi ceva din Harul Lui. El este Rahīm (Îndurător) cu voi. ~ Şi
când răul vă va ajunge pe mare, rătăcesc departe aceia pe care voi îi chemaţi,
afară de El. Dar după ce El vă mântuieşte, aducându-vă pe uscat, voi vă
întoarceţi (de la El), căci omul este cel mai nerecunoscător!” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 17:66-67]
Acest
exemplu poate fi aplicat în viața noastră de zi cu zi. Este posibil ca, spre
exemplu, o persoană să uite de Allah Preaînaltul atunci cânt situația lui
financiară este bună, însă, dacă se întâmplă să fie concediată, atunci,
dintr-odată, Îl invocă pe Allah Preaînțeleptul pentru ajutor.
În
momentul în care Profetul Mohammed (ﷺ)
a început să transmită Mesajul lui Allah Cel Atotputernic, cei mai mulți dintre
cei care l-au urmat au fost săraci sau sclavi. Liderii bogați și prosperi din
Mecca, în schimb, au continuat să trăiască o viață departe de Allah
Preaînaltul. Este binecunoscut faptul că persoanele bogate, așa cum sunt actorii,
cântăreții sau alte celebrități, trăiesc viețile cele mai lipsite de Allah. În
plus, se poate observa că cei umili și nevoiași sunt cei care se apropie cel
mai tare de Allah Preaînaltul. Aceasta înseamnă că suferința nu este neapărat
un lucru rău, iar prosperitatea nu este în mod necesar un lucru bun, după cum
spune Allah Preaînaltul în Nobilul Coran:
„(...) Ori, se poate (întâmpla) ca voi să urâți un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi
un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 2:216]
Toate
acestea fac parte din psihologia umană: avem tendința de a Îl uita pe Allah Cel
Atotputernic în timpurile bune și să Îl pomenim în momentele de tristețe și
supărare. Așadar, putem observa că Allah Preaînțeleptul ne trimite încercări și
necazuri pentru a ne întoarce la El si pentru a căuta Harul Său. Trebuie să știm
că toate acestea sunt un preț mic de plătit atunci când ne găndim la
Binecuvântarea Eternă a Paradisului. Astfel, putem observa că Allah Preaînaltul
îi face pe oameni să treacă prin anumite greutăți astfel încât să ajungă la un
bine mult mai măreț decât gândeau ei.
Suferința purifică sufletul
Un alt
lucru bun care decurge din suferință este faptul că sufletul este purificat
prin intermediul acesteia. Profetul Mohammed (ﷺ)
a spus:
„Niciun rău nu i se întâmplă unui musulman, chiar dacă acesta
(răul) este cât înţepătura unui ghimpe sau mai mult decât atât, fără ca acesta
să fie o ispăşire pentru păcatele sale, (iar păcatele sale cad) aşa cum
frunzele cad dintr-un copac.” (Al-Bukhari
şi Muslim)
Unele
persoane au tendința de a descrie faptul că simt un fel de arsură în stomac în
momentul în care se află în suferință. La nivel fizic, ar putea fi vorba doar
de un refluz gastroesofagian cauzat de stres sau anxietate, însă, la nivel
simbolic, acesta reprezintă momentul în care o inimă credincioasă care arde
păcatele asemenea unui cuptor puternic. Atunci când un crdincios este lovit de
o suferință, va avea unele păcate iertate de către Allah Preaînaltul, ca o
Îndurare din partea Lui. Drept consecință, persoană s-ar putea să nu fie
pedepsită în Viața de Apoi pentru aceste păcate, fapt ce i-ar putea, in shaa
Allah, garanta intrarea în Paradis.
Poate
că o persoană sceptică s-ar putea întreba de ce Allah Prea Iertătorul nu îi
iartă pur și simplu pe robii Săi, fără a îi gace să treacă prin anumite
suferințe în această viață. Răspunsul la aceasta este acela că Allah
Preaînaltul iartă într-adevăr toate păcatele atât timp cât robul Său se
întoarce spre El cu căință sinceră, căutând Harul și Iertarea Lui. În acest
caz, nu va exista niciun fel de ispășire pentru ele, ci Allah i le va șterge ca
și cum acestea nici nu s-ar fi întâmplat. El, Preaînaltul și Preaslăvitul,
spune:
„(…) Allah iartă toate păcatele (celor care se căiesc şi cred, afară de politeism). El este Al-Ghafūr (Atoateiertătorul), Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
39:53]
Allah
Preaînaltul îi iartă pe cei care caută Iertarea Sa și aceasta deoarece El îi
iubețe pe credincioșii smereți, care se întorc spre El, la fel și pe cei care
se căiesc în fața Lui și pe cei ale căror inimi plâng deoarece nu L-au
ascultate. Allah spune în Nobilul Coran:
„(...) Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe
cei care se purifică.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:222]
Însă, ce anume se va întâmpla cu acela care
păcătuiește și nu caută Iertarea Sa? Ce anume se va întâmpla cu cel care
păcătuiește în mod continuu, fără a dori în vreun fel să se oprească din a face
aceasta? Allah Preaînțeleptul nu lasă toate păcatele nepedepsite, pentru că
aceasta ar conduce la devenirea oamenilor neglijenți și slabi. Pedepsele
puternice care îi ajung pe cei care păcătuiesc fără a se căi vreodată sunt spre
beneficiul acestora, la fel cum un părinte își mărește pedeapsă oferită
copilului neascultător în mod continuu, astfel încât acesta să beneficieze mai
târziu de pe urma acestuia. Atunci când păcătuim, o fecem în detrimentul
nostru, căci Slava lui Allah nu este afectată în vreun fel. Astfel, pedeapsa
din viață lumească este doar un mijloc, nu un final; scopul pedepsei nu este
acela de a pedepsi, ci, mai degrabă, de a servi drept un puternic mijloc de
stopare a păcatului.
Stă în natura omului ca, dacă nu i se întâmplă nimic
rău atunci când greșește, să persiste în același lucru care îi face rău.
Astfel, dacă Allah Preaînaltul nu ar trimite anumite necazuri asupra robilor
Săi, aceștia poate că nici măcar nu ar realiza greșelile pe care le fac și vor
înțelege aceasta abia prea târziu, când sufletele lor vor fi golite de credința
în Allah Preaînaltul. El, Preaînțeleptul, nu numai că trimite pedepse oamenilor
pentru a le șterge din păcate, ci, mai mult decât atât, El le oferă un semnal
de alarmă, care să îi facă să se trezească la realitate și să lase deoparte
acele căi care sunt în detrimentul lor.
Suferința este un test prin care se
disting adevărații credincioși
În momentul în care o nenorocire ne lovește, ar trebui
să fim conștienți de faptul că prin aceasta se disting adevărații credincioșii
și să știm că până și cei mai buni dintre oameni, așa cum au fost Profeții
(Pacea fie asupra lor!) au fost încercați cu diferite teste. Spre exemplu, Profetul
Avraam și fiul său (Pacea fie asupra lor!) au fost testați în cel mai sever
mod cu putință. Allah Preaînaltul i-a cerut Profetului Avraam (Pacea fie asupra
sa!) să îl sacrifice pe fiul său, Ismail. Nu există niciun fel de îndoială
asupra faptului că acest lucru era extrem de dificil și de trist pentru el
(Pacea fie asupra sa!), numai gândindu-se că ar putea să îl piardă pe fiul său
cel prea iubit, însă el (Pacea fie asupra sa!) a fost răbdător și s-a supus
Domnului său. Mai mult decât atât, chiar și Ismail (Pacea fie asupra sa!) a
fost credincios și s-a supus, oferindu-se chiar el însuși spre sacrificiu.
Allah Cel Atotputernic i-a oferit aceste teste
Profetului Avraam (Pacea fie asupra sa!) pentru a îi pune la încercare
determinarea: dacă el și fiul său (Pacea fie asupra lor!) ar fi fost slabi în
credință, atunci amândoi ar fi eșuat în cadrul acestui test sever al lui Allah.
Tocmai pentru că au avut o credință puternică și s-au supus Lui a condus la
recompensarea lor cu o răsplată măreață venită din partea Domnului lor: chiar
înainte de sacrificarea acestuia, a apărut un berbec, iar Allah Preaînțeleptul
i-a cerut lui Avraam (Pacea fie asupra sa!) să îl sacrifice pe acesta în locul
fiului său. Drept răsplată, Allah le-a promis să îi pună conducători (imami) pe
Pământ. Allah reaînaltul spune:
„Şi când (fiul său) a ajuns la vârsta la care putea lucra
împreună cu el, a zis: «O, fiul meu! Am văzut în vis (mi s-a poruncit în vis, iar visele Profeţilor
sunt revelaţii) că te voi
jertfi. Vezi cum ţi se pare?» I-a răspuns: «O, tată! Fă după cum ţi se
porunceşte, căci mă vei afla pe mine - dacă va voi Allah - printre cei
răbdători (printre
cei care rabdă jertfa sau hotărârea lui Allah)!» ~ Şi când s-au supus amândoi (Voinței lui Allah) şi l-a întins pe el pe o tâmplă (pe o parte) ~ Am strigat Noi (Allah) la el: «O, Avraam! ~Tu ai împlinit
vedenia (ai fost
sincer hotărât să împlineşti Porunca Noastră) Astfel îi răsplătim noi pe cei care
săvârşesc bine!» ~ Aceasta a fost, neîndoielnic, o încercare răzvedită (pentru a-l deosebi pe cel devotat de
ceilalţi) ~ Şi l-am
răscumpărat pe el printr-o jertfă minunată (fiind jertfit un berbec în locul lui) ~ Şi am lăsat Noi pentru neamurile care
au venit după el (această
binecuvântare): ~ «Pace
asupra lui Avraam!» ~ Astfel îi răsplătim Noi pe cei care săvârşesc bine; ~ Fiindcă
el a fost dintre robii Noştri dreptcredincioşi. ~ Şi i l-am vestit lui pe Isaac
ca Profet, dintre oamenii cei evlavioşi. ~ Şi l-am binecuvântat pe el (pe Avraam) şi pe Isaac. Dar printre urmaşii lor
s-au aflat unii făcători de bine şi alţii lămurit nedrepţi faţă de ei înşişi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 37:102-113]
În plus, Allah Preaînaltul spune:
„Şi (luaţi aminte) când pe Avraam l-a încercat Domnul său
cu Cuvinte (Porunci) şi le-a împlinit şi a zis: «Eu te fac
peste oameni imam.» A întrebat: «Şi pe urmașii mei?» I-a răspuns: «Nu-i
priveşte legământul Meu pe cei nelegiuiţi (din seminția lui Adam)!»” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 2:124]
Fără îndoială că, în momentul în care Allah i-a cerut
lui Avraam (Pacea fie asupra sa!) să îl sacrifice pe propriul său fiu, el
trebuie să fi fost ezitant, însă a făcut ceea ce trebuia făcut din supunere față
de Domnul său Preaînțelept, urmând Porunca lui Allah, care ne spune că s-ar
putea ca noi să urâm un lucru care este, de fapt, bun pentru noi:
„(...) Ori, se poate (întâmpla) ca voi să urâți un lucru care este bun
pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în
vreme ce voi nu ştiţi.” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 2:216]
Un alt exemplu este cel al Profetului Iosif
(Pacea fie asupra sa!). Nobilul Coran menționează multe detalii cu privire la
încercările și nenorocirile pe care acesta le-a avut de suportat de-a lungul
vieții sale. Tatăl său l-a iubit extrem de tare, fapt care a adus invidia
fraților săi, fapt ce i-a condus la a conspira împotriva lui și, într-un final,
să îl abandoneze într-o fântână adâncă. O caravană a trecut pe lângă aceasta și
unul dintre bărbați a introdus o găleată în fântână unde a făcut o descoperire:
„Aici se află un băiețel.” L-au luat de aolo cu gândul de a îl vinde ca sclav
mai apoi. Astfel, Profetul Iosif (Pacea fie asupra sa!) a ajuns extrem de
departe de propria țară, în Egipt, unde a devenit sclav. Un guvernator egiptean
l-a cumpărat, iar, în timp ce se afla în serviciul acestuia, testul Profetului
(Pacea fie asupra sa!) s-a intensificat în momentul în care soția
guvernatorului, o femeie foarte frumoasă, a încercat să îl seducă. El (Pacea
fie asupra sa!) a refuzat-o, însă ea a alergat mai departe după el, dorind să
îl seducă cu forța, rupându-i cămașa în spate. Fiind pus în situația dintre a
alege între a trăi în păcat cu ea și închisoare, el (Pacea fie asupra sa!) a
ales închisoarea pentru un anumit timp.
Cu toate că a avut de trecut prin toate acestea
(pierderea celor dragi, sclavia și închisoarea), Profetul Iosif (Pacea fie
asupra sa!) a rămas un rob dreptcredincios al lui Allah Preaînaltul. El (Pacea
fie asupra sa!) nu a disperat și nici nu s-a întristat din cauza tuturor
nenorocirilor pe care le-a întâmpinat,
ci el a folosit aceste momente pentru a Îl invoca și mai des pe Domnul său.
Abia peste mulți ani Allah Preaînaltul l-a răsplătit pe Iosif (Pacea fie asupra
sa!) pentru credința sa și i-a adus bogăție și reunirea cu familia pierdută.
De asemenea, Profetul Solomon (Pacea fie asupra
sa!) a fost supus încercărilor, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat în moduri
diferite decât cele descrise mai sus. Lui i-au fost oferite o bogăție
nesfârșită și o putere fără margini, însă istoria ne arată că până și acestea
pot corupe inima. Cu toate că Profetul Solomon (Pacea fie asupra sa!) era un
rege puternic, el a fost și unul dintre puținii care a rămas pios și având
conștiință de Allah.
Într-adevăr, toți Profeții lui Allah (Pacea fie asupra
lor!) au fost testați, fapt care atestă faptul că Allah Preaînaltul trimite
încercări asupra robilor Săi dreptcredincioși și ar trebui să le urmăm exemplul
și să ne comportăm asemenea lor în timpurile grele.
Cum anume putem să ne comportăm în
momentul în care nenorocirile ne lovesc?
Fiecare persoană de pe acest Pământ se confruntă cu
anumite situații critice, chiar dacă unii sunt încercați mai mult decât alții.
Oamenii au diferite moduri de a reacționa în astfel de cazuri, dar cum
are trebui să se comporte un credincios în astfel de cazuri?
Primul lucru pe care un credincios trebuie să îl
înțeleagă este faptul că orice nenorocire este de la Allah Preaînaltul. Nobilul
Coran spune:
„(…)Toate (și lucrurile bune, și cele rele) sunt din partea lui Allah! (…)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:78]
Apoi, după ce am înțeles acest lucru, trebuie să fim
conștienți de faptul că Allah Preaînaltul este Al-Wadūd (Cel plin de dragoste)
și Al-Barr (Cel Bun). Astfel, există ceva bun în tot ceea ce El a hotărât
pentru noi, chiar dacă nu reușim să vedem aceasta chiar din primul moment:
„(...) Se poate (întâmpla) ca voi să urâți un lucru care este bun
pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în
vreme ce voi nu ştiţi.” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 2:216]
Al-Hasan Al-Basri (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Nu vă neliniștiți din cauza calamităților care vin
asupra voastră și a dezastrelor care se întâmplă; poate că în ceva care nu vă
place va fi salvarea voastră și poate că în ceva ce vă place se află pierderea
voastră.”
Ceea ce știm cu siguranță este faptul că, în cazul
unei nenorociri, păcatele unei persoane vor fi iertate prin Voia lui Allah:
„Profetul Mohammed (ﷺ)
a fost întrebat: «O, Mesager al lui Allah! Care dintre oameni sunt cei mai
supuşi încercărilor?» El (ﷺ)
le-a răspuns: «Profeţii, apoi dreptcredincioşii, apoi cei mai buni şi cei care
îi urmează în bunătate. Omul este încercat în funcţie de credinţa sa; dacă el
este ferm în credinţa sa, atunci şi încercările sale sunt mai mari, iar dacă
este slab în credinţă, încercările sale vor fi mai uşoare (...)»” (Ibn Majah)
Fahl ibn Sahl (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Există o binecuvântare în orice calamitate pe care o
persoană înțeleaptă nu ar trebui să o ignore, căci aceasta (calamitatea) șterge
păcatele, îi oferă persoanei oportunitatea de a obține răsplata pentru răbdare,
dispersează neglijență, este un memento al binecuvântării cuiva, cheamă
persoana care o întâmpină să se căiască și încurajează oferirea de caritate.”
Credinciosul ar trebui să se întoarcă și mai tare spre
Allah Preaînaltul în cazul în care o calamitate îl lovește. Astfel, nenorocirea
îi va aminti de singurul său scop din această viață: acela de a Îl adora pe
Allah, Unicul, după cum ni se spune în Nobilul Coran:
„Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni
decât pentru ca ei să Mă adore.” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 51:56]
De cele mai multe ori, atunci când o persoană are
parte de bine și trăiește în prosperitate, ea uită să Îl adore pe Domnul său.
Doar în timpul unei calamități ea își amintește să Îl invoce. Astfel,
nenorocirea servește drept memento pentru ca aceasta să își îndeplinească
scopul pentru care a fost creată. Sheik al-Islam Ibn Taymiyyah (Allah să aibă
milă de el!) a spus:
„O calamitate care te face să te întorci spre Allah
este mai bună decât o binecuvântare care te face să uiți de pomenirea lui
Allah.”
Îmam As-Sufyan (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Ceea ce unei persoane nu îi place s-ar putea să fie
mai bun pentru ea decât ceea ce îi place, deoarece ceea ce nu îi place o
determină să Îl cheme pe Allah, în timp ce ceea ce îi place s-ar putea să o
facă să uite (de adorare).”
De aceea, de fiecare dată când o nenorocire ne
lovește, ar trebui să spunem Al-Hamdu Lillah (Toată slava și mulțumirile I se
cuvin lui Allah!). Mesagerul lui Allah (ﷺ) a
spus:
„Cât de minunată este situaţia unui
credincios: există un bine pentru el în orice şi acest lucru i se aplică doar
credinciosului. Dacă i se întâmplă un bine, Îi mulţumeşte lui Allah şi aceasta
este un bine pentru el, iar dacă i se întâmplă un rău, îl îndură cu răbdare şi
aceasta este mai bine pentru el.” (Muslim)
Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), un renumit
savant musulman, a fost agresat, vânat, închis și torturat, însă, pe când se
afla reținut în cetatea din Damasc, a spus plin de adevărata fericire pe care o
simt numai cei ce au gustat dulceața credinței:
„Ce ar putea să îmi facă duşmanii mei? Grădina mea și
Paradisul meu se află în inima mea și oriunde mă duc, acestea sunt cu mine. De
fapt, întemnițarea mea este o retragere spirituală, execuția mea este un
martiriu și exilul meu este o călătorie de descoperire.”
Nu este extraordinar ca un deținut să pronunțe aceste
cuvinte? Observă, așadar, cazul credinciosului sincer: acesta este fericit
indiferent de situație.
Mesagerul lui Allah (ﷺ) a
spus:
„Nu există musulman care să fie lovit de
o calamitate și care apoi spune ceea ce a fost învățat (să spună): «Noi suntem
ai lui Allah și la El ne întoarcem!» (și nu există musulman care să spună:) «O,
Allah, răsplătește-mă pentru nenorocirea mea și oferă-mi ceva mai bun în
schimb!» fără ca Allah să nu îi ofere ceva mai bun în schimb.” (Muslim)
Trebuie să ne amintim că Allah Preaînaltul îi testează
doar pe cei pe care îi iubește cel mai tare. Trimisul lui Allah (ﷺ) a
spus:
„Cele mai mărețe răsplăți vin cu cele
mai mari încercări. Atunci când Allah îi iubește pe oameni, El îi testează. Cel
care accepta aceasta va câștiga Mulțumirea Sa.” (At-Tirmidhi)
Calamitățile și suferința sunt o cale de a ne purifica
și de a ne șterge păcatele comise în această viață, astfel încât să nu fim
pedepsiți pentru ele în Viața de Apoi. Profetul (ﷺ) a spus:
„Niciun rău nu i se întâmplă unui
musulman, chiar dacă acesta (răul) este cât înţepătura unui ghimpe sau mai mult
decât atât, fără ca acesta să fie o ispăşire pentru păcatele sale, (iar
păcatele sale cad) aşa cum frunzele cad dintr-un copac.” (Al-Bukhari şi Muslim)
„Încercările vor continua să vină la un
credincios, bărbat sau femeie, fie legate de ei înșiși, fie de copiii sau de
averea lor, până când Îl vor întâlni pe Allah fără de păcat.” (At-Tirmidh)
Trebuie să fim conștienți de faptul că Allah nu
trimite niciun fel de încercare pentru a ne distruge, nici pentru a ne diminua
voința sau a ne termina, ci ca o modalitate de a ne verifica, de a ne testa
răbdarea și credință. Dacă nu ar fi fost acestea, atunci persoana ar fi devenit
arogantăm nepăsătoare și ar fi avut o inimă de piatră, fapt care ar fi condus-o
către Focul Iadului. Așadar, este cu adevărat un semn al Îndurării lui Allah
faptul că El ne-a trimis un remediu care să ne vindece de bolile inimii și care
să elimie orice fel de rău din personalitatea noastră, fapt ce ar fi putut să
ne conducă la pierzanie.
În momentul în care o anumită calamitate ne lovește,
trebuie să ne amintim că Allah Preaînaltul ne va recompensa, însă noi trebuie
să dăm dovadă de răbdare. Răsplata finală este posibil să nici nu apară în
această viață, ci în cea de Apoi, iar aceasta ar trebui să ne aducă liniște.
Abu Sufyan (Allah să fie mulțumit de el!) și-a pierdut vederea în timpul unei
bătălii și i-a cerut Profetului (ﷺ) să Îl
roage pe Allah să îi redea vederea. Profetul (ﷺ) l-a
întrebat dacă ar prefera să aibă vederea în aceasta sau în cea de Apoi, fapt
pentru care Abu Sufyan (Allah să fie mulțumit de el!) a ales să își piardă mai
degrabă vederea în această viață.
Allah Preaînaltul spune:
„(…)Noi îl cuprindem cu Îndurarea Noastră pe cel care
voim şi nu lăsăm să se piardă răsplata binefăcătorilor. ~ Iar răsplata din
Lumea de Apoi este chiar şi mai bună pentru aceia care cred şi sunt cu frică.”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 12:56-57]
Un credincios nu trebuie să dispere niciodată și să nu
își piardă încrederea în Îndurarea lui Allah, nici nu trebuie să creadă că
Allah nu îl va ajuta să treacă prin orice. De fapt, numele lui Satan din arabă
(Iblis) provine de la termenul „ablasa” care înseamnă a dispera. Credincioșii
nu disperă niciodată, ci ei se întorc spre Allah în adorare:
„(Jur) Pe ad-duha (adică momentul în care Soarele începe
să se înalțe şi lumina sa începe să se reverse), ~ Şi pe noapte, când se întunecă (şi întunecimea sa devine deasă), ~ Cu adevărat, Domnul tău nici nu te-a
părăsit (o,
Mohammed) şi nici
nu te urăşte (după cum
au spus necredincioşii din Mecca atunci când îngerul Gavriil nu a venit pentru
o vreme cu Revelaţia de la Allah, iar ei au spus: «O, Mohammed, Domnul tău te-a
părăsit!») ~ Şi, cu
adevărat, Viaţa de Apoi este mai bună pentru tine decât viaţa lumească. ~ Şi,
cu adevărat, Domnul tău îţi va dărui (din abundenţă, în Viaţa de Apoi), astfel încât tu vei fi satisfăcut.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 93:1-5]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu