Societatea a fost purtată pe aripile istoriei,
trăind epoci diverse, care au adus cu sine numeroase schimbări privind
modul de comportare și de gândire al oamenilor. În prezent, trăim o
perioadă de mari căutări, în care umanitatea este împresurată de știință
și tehnologie, iar valorile și tradițiile străvechi au fost cu totul
uitate. Multă lume se îndepărtează de valorile spirituale și de Calea
cea Dreaptă pe care Allah subhanahu wa ta'ala ne-a arătat-o, bazându-și
existența pe raționamente greșite, dominate de gândire și de logică.
Oamenii ar trebui să devină conștienți că trecerea
lor pe acest Pământ este asemeni unei adieri de vânt și, de aceea, este
de dorit să se îndrepte permanent spre căutarea mulțumirii lui Allah
Preaînaltul, îndeplinindu-și îndatoririle pe care El, subhanahu wa
ta'ala, le-a lăsat, fiind motivați de bucuriile cerești și de mulțumirea
Creatorului lor. Cu toții ar trebui să reușim să găsim un echilibru
între puterea gândului și spirit, să unim inima cu gândirea, acordând o
foarte mare importanță conștiinței și valorilor morale, devenind astfel
liberi în căutarea Drumului cel Drept și slujindu-L în totalitate
numai pe Allah subhanahu wa ta'ala.
În căutarea acestui echilibru, este necesar ca
omul să realizeze faptul că Allah Preaînaltul a creat totul, atât
această lume, cât și Viața de Apoi și că lucrurile materiale, precum
banii, averea, confortul - lucruri prețuite de foarte multe persoane în
prezent - nu înseamnă nimic, nu au nicio valoare și că doar propriile
fapte și bunătatea sunt căi sigure pentru a avea parte de Casa cea
Veșnică, fiecare având parte în Viața de Apoi doar de ceea ce a agonisit
în scurta perioadă pe acest Pământ:
„Ci
caută cu ceea ce ți-a dăruit Allah Casa cea veșnică! Și nu uita partea
ta din această viață! Și fă bine, așa după cum și Allah ți-a făcut ție
bine! Și nu umbla după stricăciuni pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubește
pe cei care fac stricăciune.” [Surat Al-Qasas, 28:77]
În această lume, omul este dator să urmeze modelul
de perfecțiune pe care Allah Preaînaltul ni l-a lăsat prin persoana
Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care simțea Lumea de
Apoi în timp ce trăia în această lume, potolind durerile pe care
această lume le aducea cu binefacerile promise pentru Viața de Apoi,
simțind Cerurile înainte de a se îndrepta spre Paradis, prin măreția
credinței sale.
Doar credința sinceră și de nezdruncinat este cea
care îl apropie pe om de forma sa desăvârșită, cu care a fost creat.
Allah Preaînaltul a creat ființa umană cu cea mai frumoasă înfățișare,
din toate punctele de vedere, atât material, cât mai ales spiritual.
Omul este forma perfectă a Creației Divine și trebuie să fie conștient
de darul minunat pe care I l-a făcut Cel Milostiv, altfel, răsplata lui
fiind Focurile Iadului:
„Noi
l-am creat pe om cu cea mai frumoasă înfățișare, ~ Apoi îl întoarcem pe
el în locul cel mai de jos, ~ Fără de aceia care cred și împlinesc
fapte bune, căci ei vor avea parte de răsplată neîntreruptă.” [Surat At-Tin, 95:4-6]
Credinciosul se încrede total în Allah
Preaînaltul şi Preaslăvitul, pentru că știe că nu există altcineva care merită să fie
slujit cu excepția Sa, că El este Creatorul și Singurul
care poate judeca omul. Nu există nimic asemenea Lui, tot ceea ce se
petrece în această lume, văzut sau nevăzut, este cunoscut doar de Allah
subhanahu wa ta'ala. De aceea, orice om își îndreaptă gândurile sale și
cere iertare numai de la Allah:
„Deci
să știi că nu există altă Divinitate afară de Allah și cere iertare
pentru păcatele tale și pentru dreptcredincioși și dreptcredincioase!
Allah cunoaște umbletul vostru pe Pământ și odihna voastră.” [Surat Mohammed, 47:19]
Astfel, ființa umană trebuie să fie devotată numai
lui Allah subhanahu wa ta'ala, să caute cu toată inima sa Mulțumirea
Lui. În ciuda tuturor circumstanțelor în care se găsește, faptele
credinciosului trebuie să fie în concordanță numai cu ceea ce dorește
Allah subhanahu wa ta'ala. Prefăcătoria, ipocrizia, habotnicia,
excesele în exprimarea credinței sunt doar câteva dintre faptele care
amenință credința. Sunt persoane care vor să pară foarte credincioase,
își manifestă religiozitatea doar în forma exterioară sau se preocupă
mai mult de nevoile celor străini decât de nevoile celor care le sunt
aproape, iar acest tip de comportament nu face altceva decât să îi
îndepărteze de Creatorul a Tot și a Toate. Între toate acestea, trebuie să existe o balanță care să echilibreze relația omului cu lumea și relația lui cu cei apropiați. Credința nu înseamnă doar a te manifesta exterior,
ci și a crede cu toată inima în Allah Preaînaltul, în Ziua Judecății,
în Îngeri (Pacea lui Allah fie asupra lor!) în Cărțile revelate și în toți Profeții (Pacea lui Allah fie asupra lor!), trimiși de către Allah subhanahu wa ta'ala. Ea mai
înseamnă să fii capabil să împarți bunurile tale - oricât de mult ai fi
legat de ele sufletește - cu cei apropiați, cu orfanii și cu cei
nevoiași:
„Cuvioșia
nu stă în a vă întoarce fețele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioșia
este a crede în Allah și în Ziua de Apoi, în Îngeri, în Carte și în
profeți, a da din avere - în pofida iubirii pentru ea - rudelor,
orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerșetorului și pentru răscumpărarea
robilor, a împlini Rugăciunea [As-Salat], a da Dania [Az-Zakat], a-și
ține legământul dacă s-a legat, a fi răbdător la nenorocire, la rău și
în momente de primejdie. Aceștia sunt cei drepți, aceștia sunt cei
evlavioși [Al-Mu'taqun]!” [Surat Al-Baqara, 2:177]
Adevărata credință izvorăște din iubirea profundă
atât pentru Creatorul a Tot și a Toate, cât și pentru semenii noștri,
sentiment izvorât din puritatea sufletelor lor. Dragostea este cea care
face credința să devină completă:
„Nu
veți intra în Paradis până când nu veți avea credință; și nu veți avea
credință completă până când nu vă veți iubi unul pe altul.” (Muslim)
Credinciosul este conștient de faptul că esența
creației Divine este Unică. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un comportament exemplar în relațiile cu familia sa și cu
oamenii din jurul său, insuflând dragoste și afecțiune tuturor.
Metaforic, unul dintre numele sub care el a fost cunoscut a fost acela de «Habib Allah»,
ceea ce înseamnă «cel iubit de Allah» și aceasta pentru faptul că i-au
fost dăruite Știința Coranului și tot ce a implicat aceasta. Astfel,
urmând modelul său, care este unul exemplar pentru întreaga omenire,
omul va ajunge să lupte zilnic cu sentimentele de ură și ranchiună care
pot exista în anumite momente, sădind în locul acestora sentimentul cel
mai nobil, adorarea față de Creatorul său, astfel răspândind dragoste.
Credinciosul le iartă celor din jurul său greșelile,
așa cum el însuși așteaptă din partea celor din jurul său iertare și
încearcă prin toate acțiunile sale să trăiască în cea mai desăvârșită
pace cu toți cei care îl înconjoară, de dragul lui Allah subhanahu wa
ta'ala. Cuvântul «Islam» poartă în interiorul său semnificația de
«supunere, călăuzire spre pace și mulțumire», prin rădăcinile «slm»
(siguranță) și «salamah» (protecție); aceleași care se regăsesc și în
cuvântul «musulman», precum și în termenul cel mai des utilizat de către
credincioși - «salam» (pace). Astfel, se poate observa că principiile
care stau la baza vieții tuturor musulmanilor sunt pacea și siguranța.
Ei îi salută pe toți oamenii cu salam, insuflând în inimile tuturor
pacea. Această urare de pace și de siguranță - As salam aleikum wa
rahmatullahi wa barakatuh - pe care o adresează celorlalți, este privită
ca una dintre cele mai frumoase fapte în Islam, urmând îndemnul
Profetului, salla Allahu aleihi wa sallam, care, întrebat fiind care
este cel mai benefic lucru pe care îl poate face un musulman, a răspuns:
„Să le dai hrană oamenilor și să-i saluți pe cei pe care îi cunoști și pe cei pe care nu îi cunoști.” (Abu Dawud)
Aceeași urare se adresează și la sfârșitul
oricărei Rugăciuni pe care credinciosul o face. Prin intermediul
acesteia, el rupe pentru o perioadă legăturile sale cu
lumea și se întoarce cu respect, supunere și credință spre Allah
subhanahu wa ta'ala. Frunțile lor se apleacă întotdeauna cu pietate și
umilință spre pământ în timpul Rugăciunii, sperând la descuierea unei
uși, spre a cărei deschidere privesc cu dor, in shaa Allah, așteptând acea
clipă fericită când acest sentiment va dispărea, căutând, astfel,
reunirea sufletului lor cu Scânteia Divină a lui Allah Preaînaltul, spre
care aleargă mereu, căutând pacea și apropierea ce le mângâie inimile.
Cei care păstrează mereu vii în sufletele lor aceste sentimente de
siguranță și de pace, nu pot săvârși decât fapte bune, iar acțiunile lor
sunt înconjurate numai de bunătate, știind că Cel Iertător le va oferi
iubire în schimb:
„Acelora care cred și săvârșesc fapte bune, Cel Milostiv le va arăta iubire.” [Surat Maryam, 19:96]
Oamenii credincioși se gândesc la cei din jurul
lor, la o bună înțelegere cu semenii lor. Ei refuză să acționeze
împotriva lor sau să se răzbune și chiar și în momentele cele mai grele
încearcă să nu se lase pradă mâniei și furiei și răspund răului cu
bunătate, pentru că știu că răutatea este o caracteristică a lui
Sheitan, audhu billeh. Credinciosul luptă continuu cu propriile trăiri,
astfel încât, in shaa Allah, să reușească să fie o persoană mai bună. De
aceea, nu are timp să observe și să se intereseze de acțiunile celor din
jurul lui, nu are timp să judece acțiunile celorlalți, pentru că este
mult prea preocupat de propria bătălie interioară. Un om pios ar trebui
să încerce în primul rând să se întoarcă spre sine însuși și să încerce
să se cunoască pe sine înainte să se întoarcă spre ceilalți și să
analizeze faptele celorlalți. În zilele noastre, este greu să apelăm la
autocritică, să observăm propriile noastre slăbiciuni, să redescoperim
abilitățile, să analizăm lucrurile câștigate și pe cele pierdute; deși,
numai astfel ne putem apropia de Allah subhanahu wa ta'ala.
Credinciosul nu se teme de momentele în care
ordinea și echilibrul său sunt distruse, pentru că el știe că această
lume este un loc al rezistenței, în care el trebuie să fie răbdător. În
orice situație s-ar afla, el vede dincolo de greutatea acesteia, nu își
pierde speranța în ajutorul lui Allah subhanahu wa ta'ala și rămâne
răbdător, căutând soluții. Răbdarea (as-sabr) reprezintă o virtute pe care
musulmanul o cultivă în tot ceea ce face și pe care o are sădită adânc
în interiorul sufletului său. El știe că acest sentiment este unul
dintre cele mai importante caracteristici ale credinței sale,
reprezentând una dintre cele două jumătăți ale credinței sale, alături
de slăvirea și mulțumirea lui Allah subhanahu wa ta'ala.
Răbdarea este asemenea unei călăuze în viața unui
musulman, care luminează ca o torță printre numeroasele sale probleme.
Ea înseamnă acceptarea voinței lui Allah Preaînaltul cu capacitatea de a
îndura suferința. Allah subhanahu wa ta'ala nu a creat această lume
pentru a oferi doar mulțumire, fericire și liniște, ci El, Preaînaltul, a
lăsat pe acest pământ nenumărate ispite, prin care cei credincioși sunt
încercați permanent. Timpul pe care omul îl petrece în această viață
este o permanentă căutare și o continuă luptă cu diversele probleme pe
care viața le provoacă. Întreaga sa existență este presărată cu o
multitudine de experiențe, unele pozitive, altele negative. El trece
dintr-o experiență în alta, numai astfel el putând evolua spre adevărata
cunoaștere, care este drumul cel mai sigur spre credință.
Așa cum în cazul relațiilor interumane trebuie să
apară anumite evenimente care determină cunoașterea persoanei de lângă
tine, așa și credința musulmanului este permanent încercată de către
Allah subhanahu wa ta'ala. El trebuie să fie încercat, să aibă parte de
cele mai grele încercări, pentru a se putea distinge adevăratul
credincios. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt:
„Veți fi încercați [în privința] bunurilor voastre și [în privința]
sufletelor voastre. Veți auzi de la cei cărora cartea le-a fost dăruită
înaintea voastră și de la idolatri multe sudălmi. Iar dacă sunteți
răbdători și sunteți evlavioși, [cu siguranță] acesta este unul dintre
lucrurile cele mai de preț.” [Surat ‘Al-'Imran, 3:186]
De asemenea, tot în Coranul cel Sfânt stă scris:
„Oare
socotesc oamenii că vor fi lăsați [în pace], dacă vor spune «Noi
credem!» și că ei nu vor fi încercați? ~ Noi i-am încercat pe cei
dinaintea lor și Allah îi cunoaște pe cei care spun adevărul și îi
cunoaște pe cei care mint [în privința credinței].” [Surat Al-'Ankabut, 29:2-3]
Omul, prin natura lui, este o ființă nerăbdătoare,
care se grăbește să ia decizii și care își stăpânește cu greu emoțiile.
El este copleșit în fața problemelor cu care se confruntă și se simte
strivit de mâhnirea pe care o simte în anumite situații. În momentul în
care pierde ceva drag sau pe cineva drag, când cineva greșește față de
propria persoană, simte că totul este împotriva sa și că nu are forța de
a merge mai departe. Însă, atunci când sufletul său este inundat cu credință statornică, în-vață să fie răbdător și să aștepte atât timp cât
este nevoie pentru a apărea rezolvarea problemelor sale. Allah
subhanahu wa ta'ala va oferi rezolvarea, însă doar atunci când timpul
acesteia sosește:
„Omul a fost creat din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu-Mi cereți să Mă grăbesc!” [Surat Al-'Anbiya', 21:37]
Credinciosul știe că răbdarea îl ajută să trăiască
în pace cu toți cei din jurul său, că aceasta va schimba ura, ranchiuna
și mânia în iubire și bunătate, chiar și în situațiile cele mai
dificile. El își educă sufletul și mintea să fie răbdătoare, pentru că
știe că răsplata lui Allah Preaînaltul este infinită, inshaAllah, pentru
cei care așteaptă cu răbdare și au credință în suflete.
Adevăratul credincios este cel care își lasă inima
inundată de iubirea pentru Allah subhanahu wa ta'ala și pentru cei
aflați în jurul său, cărora le răspunde întotdeauna cu zâmbetul pe buze,
în-curajându-i la fapte bune și la slăvirea Creatorului a Toate. El
luptă permanent cu sentimentele de dușmănie, de lăcomie, ipocrizie,
egoism, pe care le transformă în bunătate și dragoste pentru tot ceea ce
îl înconjoară, pentru că el știe că tot ceea ce îl înconjoară este un
dar de la Allah Preaînaltul. Fiecare gând sau faptă se îndreaptă cu
devoțiune și sinceritate numai către El, Preaînaltul, știind că viața
aceasta este asemenea unui vânt, însă ceea ce contează este Viața de
Apoi. Numai astfel, călătoria spre fericirea eternă și spre Porțile
Paradisului este binecuvântată, inshaAllah. În Coranul cel Nobil, apare
descrierea unor astfel de oameni:
„Bărbați
pe care nici negoțul, nici marfa nu-i împiedică de la pomenirea lui
Allah, de la împlinirea Rugăciunii [As-Salat] și de la achitarea Daniei
[Az-Zakat], care se tem de o Zi când inimile și privirile vor fi
tulburate. ~ [Ei fac astfel] pentru ca Allah să le răsplătească faptele
cele mai frumoase pe care le-au săvârșit și să le adauge din harul Său,
căci Allah îi dăruiește fără socoteală aceluia căruia dorește El. ” [Surat An-Nur, 24:37-38]
Credinciosul va păstra mereu aceste valori eterne
și va privi întotdeauna spre viitor, pentru a reuși să aducă o rază de
speranță, care să lumineze întunericul în care oamenii se afundă tot mai
mult în timpurile contemporane. El are libertatea de a acționa conform propriei
sale voințe, însă este conștient că acest fapt îi poate afecta atât
viața din această lume, cât și viața din Lumea de Apoi. Tot astfel, la
nivelul unei comunități, același liber-arbitru acționează. Astfel, dacă
dorim o schimbare în interiorul comunității noastre, dacă dorim o lume
mai bună, dominată de credință și de dragoste pentru tot ceea ce Allah
Preaînaltul a creat, ar trebui să ne unim voințele și punctele de
vedere, astfel încât, inshaAllah, să putem ajunge la un stil de viață
dedicat în totalitate mulțumirii și slăvirii lui Allah subhanahu wa
ta'ala. Societatea deține cheia fericirii în propriile sale mâini, așa
cum stă scris și în Coranul cel Sfânt:
„…Allah
nu schimbă starea unor oameni până ce ei nu schimbă ceea ce se află în
sufletele lor. Iar dacă Allah voiește un rău pentru un neam, acesta nu
poate fi respins. Și ei nu au în locul lui Allah niciun alt ocrotitor.” [Surat Ar-Ra'd, 13:11]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu