Existenţa
lui Allah subhanahu wa ta'ala este exprimată, fără niciun dubiu, prin întreaga
Sa Creaţie, prin armonia şi perfecţiunea acesteia.
Este indubitabil faptul că întreg
Universul în care trăim este întemeiat pe legi străvechi, pe o anumită ordine.
Universul întreg are o minunată alcătuire, fapt constatat şi confirmat de către
oamenii de ştiinţă ai zilelor noastre. El nu este ceva întâmplător, supus
hazardului, nu este o creaţie haotică, ci este o organizare desăvârşită. Se pot
observa nivelul apei care creşte şi descreşte, munţii care pot fi mutaţi din
locul lor, alcătuirea solului care poate oferi roade, care, la rândul lui,
depinde de existenţa ploii, schimbarea zilei şi a nopţii, a anotimpurilor, cu o
precizie uimitoare. Zilnic apar diverse fenomene, într-un loc al globului este
însorit, în altul este furtună; apar noi specii de plante şi animale şi altele
dispar. Întreaga materie, de la cele mai mici particule şi până la cele mai
mari galaxii urmează propriile legi, evoluează şi acţionează conform unor legi
demult stabilite. Toate acestea sunt organizate într-o ordinea desăvârşită şi
armonioasă, care nu pot fi decât rezultatul unei Forţe şi unei Voinţe Supreme, care este Stăpânul
tuturor lucrurilor şi care a existat dintotdeauna. Este imposibil ca ceva atât
de armonios să fie creat din sine însuşi, la întâmplare.
Fiinţa umană este, de asemenea, supusă
unei ordini şi a unei alcătuiri grandioase. Naşterea sa, creşterea ca şi
întreaga sa viaţă sunt supuse acestora. Toate organele sale, de la cele mai
mici organe şi până la inimă şi creier, fără excepţie, sunt guvernate de aceste
legi; întreg universul nostru interior este
supus acestor legi, care sunt prestabilite. Omul este o fiinţă duală,
perfect creată: el este creat ca să se supună unei Voinţe Supreme încă de la
naştere, pentru că aşa îi este predestinat, însă, în acelaşi timp, are
libertatea de a alege. De aceea, el este conştient de existenţa unei Forţe
Supreme, căreia i se supune în totalitate, pentru că ştie că aceasta l-a
înzestrat cu capacitatea de a pătrunde esenţa lucrurilor şi a fenomenelor.
În momentul în care o nenorocire îl
loveşte pe om (de exemplu, calamitate, pierdere, boală), el se întoarce în mod
sigur spre o existenţă supremă, ca unică rezolvare a problemelor sale.
Sufletul uman recunoaşte în mod firesc
natura divină a lui Allah Preaînaltul, credinţa în existenţa lui Allah
subhanahu wa ta'ala este instinctivă şi naturală. Profetul, salla Allahu aleihi
wa sallam, spunea:
„Fiecare
copil este născut într-o stare de «fitra», apoi părinţii lui îl fac pe el
evreu, creştin sau zoroastru.” (Bukhari)
De asemenea, este relatat că:
„Eu i-am creat pe robii Mei în religia
adevărată, însă diavolii îi fac pe ei să rătăcească.” (Muslim)
Toţi Profeţii, aleihum sallam, au fost
trimişi pentru a sprijini credinţa naturală a omului în Allah Preaînaltul şi
înclinaţia sa naturală de a se supune numai Voinţei lui Allah Preaînaltul.
Pe toată durată vieţii, oamenilor li
se arată semne ale existenţei lui Allah Preaînaltul, pentru ca aceştia să îl
adore doar pe El, Preaînaltul. Spre exemplu, se spune că un trib din zona
Americii de Sud de azi adora un anumit idol, făcut din piatră. Unul dintre
oamenii aceia îi aducea un omagiu idolului lor şi, în timp ce se afla în
prosternare în faţa celui pe care îl privea ca fiind creatorul şi susţinătorul
lor, un câine bătrân a intrat în colibă. Tânărul şi-a înălţat privirea tocmai
la timp, astfel încât să vadă cum câinele şi-a ridicat piciorul din spate şi a
început să urineze peste idol. Înfuriat, tânărul a gonit câinele din templu,
însă, când s-a calmat, şi-a dat seama că idolul respectiv nu avea cum să fie
Stăpânul Universului.
Astfel, Universul cel imens, a cărui
cunoaştere totală rămâne ascunsă omului,
care funcţionează într-o ordine perfectă încă de la începutul lumii,
precum şi universul nostru interior este o pildă în manifestarea lui Allah
subhanahu wa ta'ala.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu