RÂUL ŞI NORII - POVESTE CU MORALĂ

     A fost odată un râu mirific, care și-a găsit drumul printre dealuri, păduri, pajiști și câmpii. La început, a fost firav, unduindu-se, curgând din vârful muntelui, mândru de el. Era în primele sale faze, de început, alunecând încetișor printre pietre, îndreptându-se spre câmpie, cu o dorință mare de a ajunge la ocean. Cu cât aluneca în aval, crescând, privea lucrurile din jurul său, șerpuind agale.

     Într-o zi, observă norii care pluteau deasupra sa, care erau foarte diferiți în forme și culori. Timp de câteva ore, nu a făcut altceva decât să îi privească, admirându-i. La un moment dat, a dorit să aibă un nor doar pentru el. Însă, acest lucru nu era deloc ușor, deoarece norii care pluteau deasupra sa pe cer, își mutau tot timpul locul.

     Din această cauză, râul era mâhnit, nemaivoind să știe de nimic altceva. Urmărirea norilor devenise o obsesie pe parcursul său înspre aval.

     Însă, la un moment dat, un vânt puternic a început să bată, spulberând toți norii de pe cer, iar întreaga boltă rămăsese senină. Devenise indignat și abătut, curgând fără a mai da sens trecerii sale, zicându-și: "Dacă nu mai este niciun nor, eu ce voi face?"

 

     În timpul nopții, timp în care devenise un adevărat râu, și-a dat seama cât de mare crescuse, văzându-se și nebăgând de seamă, din cauza admirării lucrurilor care îl înconjurau. În acel moment, și-a auzit propriul vuiet, spărgându-se de mal.

     Din cauză că acum putea să își audă propria voce, a înțeles că ceea ce caută se află în interiorul său și că el era format din nimic altceva decât din apa norilor pe care mai
devreme îi admira și pe care și-i dorea numai pentru el.

    Dimineața următoare, când soarele se afla sus pe cer, a descoperit ceva foarte frumos: a observat azurul cerului pentru prima dată. Fusese atât de absorbit de admirarea norilor, încât nu a apucat să vadă vreodată cerul, care este casa norilor.

    Aceștia sunt trecători, însă cerul rămâne acolo permanent. Și-a dat seama că imensitatea cerului se află în interiorul său, făcându-l să se simtă deosebit.

     După-amiaza, norii s-au reîntors, însă râul nu mai era interesat acum să posede niciunul dintre ei. Putea observa frumusețea oricărui nor și putea să se bucure de fiecare dintre aceștia.

    Când un nor apărea pe cer, îi ura "Bine ai venit!", iar când acesta se îndepărta, îi făcea semn de bun-rămas, în undele sale. A înțeles că toți norii sunt ai săi, de aceea, nu trebuia să mai alerge după ei, căutându-și doar unul pentru el însuși.

    În aceeași seară, ceva minunat s-a petrecut în fața cerului nopții, când imaginea feerică a Lunii pline s-a oglindit în undele sale. Astfel, râul a cuprins întreaga frumusețe a Lunii, a apei și a norilor și s-a îndreptat, unduindu-se, spre ocean.

Morala

     Se poate observa că frumusețea vine din interior și că nu avem nevoie de nimic din exterior pentru a ne bucura, pentru a zâmbi și pentru a fi noi înșine. Aspectul exterior este important, însă, dacă cel interior este neglijat, nu vom putea fi niciodată conștienți de propria putere și de propria frumusețe.
Încrederea în sine, abilitatea de a îi face pe cei din jurul nostru să se simtă bine, capacitatea de a ne iubi pe noi înșine, sunt lucruri mult mai importante decât orice venit din exterior.

     Astfel, acest aspect este doar o palidă umbră a ceea ce contează cu adevărat și care se află chiar în noi înșine. Nu vom reuși să ajungem nicăieri dacă urmărim doar acest lucru, pentru că fericirea și liniștea spirituală sunt tot ceea ce ne poate împlini cu adevărat.

     Așadar, trebuie să avem grijă de sufletele noastre, să căutăm întotdeauna doar mulțumirea lui Allah subhanahu wa taꞌala, care este Unica Sursă ce ne poate împlini ca persoane, atât în această viață, dar, mai ales, în Viața de Apoi.

     Omul este singurul care își poate asigura ambele fericiri, din această lume, cât și din Viața de Apoi, inshaAllah. El deține cheia, așa cum Allah subhanahu wa taꞌala spune în Nobilul Coran:

      "(...) Allah nu schimbă starea unor oameni până ce ei nu schimbă ceea ce se află în sufletele lor. Iar dacă Allah voiește un rău pentru un neam, acesta nu poate fi respins. Și ei nu au în locul lui Allah niciun alt ocrotitor."[Surat Ar-Raꞌd, 13:11]

Fie ca Allah subhanahu wa taꞌala să ne întărească inimile și să ne ajute să fim împăcați cu noi înșine, pentru a ne bucura de fiecare moment al vieții noastre!
In shaA Allah, să putem trăi frumos și cu rost în fiecare clipă!

Amin!