duminică, 4 septembrie 2016

ZILE BINECUVÂNTATE ALE UNEI LUNI MINUNATE: DHU-L HIJJAH ȘI PELERINAJUL LA MECCA




Este din nou acea perioadă a anului când putem vedea milioane de oameni, din toate colțurile lumii, adunându-se la un loc în Mecca, pentru a îndeplini pelerinajul (Hajj). Aceasta este adunarea religioasă cea mai mare de pe tot parcursul anului, adunând la un loc oameni din toate categoriile sociale, de diferite etnii, având culori diferite, dar uniți cu toții în adorarea Stăpânului tuturor lumilor, Allah Preaînaltul. Ochii credincioșilor nu pot să nu lăcrimeze de fericire atunci când observă această adunare măreață, deplasându-se prin locurile sfinte, iar inima își dorește să fie acolo sau să poată ajunge cel puțin o dată în viață să se bucure de această binecuvântare.
Plină de emoțiile care mă copleșesc mai cu seamă în această perioadă, nu pot să nu îmi amintesc de momentul în care a început totul, acel moment în care Profetul Ibrāhīm (Avraam, pacea fie asupra sa!) a construit Casa cea Sfântă, Ka‘bah, purificând-o pentru a o pregăti pentru cei care urmau să efectueze Pelerinajul și îndemnându-i pe oameni să o înconjoare, după cum spune Allah Preaînțeleptul în Cartea Sa:
وَإِذْ بَوَّأْنَا لإبْرَاهِيمَ مَكَانَ الْبَيْتِ أَنْ لا تُشْرِكْ بِي شَيْئًا وَطَهِّرْ بَيْتِيَ لِلطَّائِفِينَ وَالْقَائِمِينَ وَالرُّكَّعِ السُّجُودِ ֎  وَأَذِّنْ فِي النَّاسِ بِالْحَجِّ يَأْتُوكَ رِجَالا وَعَلَى كُلِّ ضَامِرٍ يَأْتِينَ مِنْ كُلِّ فَجٍّ عَمِيقٍ֎ لِيَشْهَدُوا مَنَافِعَ لَهُمْ وَيَذْكُرُوا اسْمَ اللَّهِ فِي أَيَّامٍ مَعْلُومَاتٍ
(Și adu-ți aminte) când Noi i-am arătat lui Avraam locul Casei (Al-Ka‘bah), (spunându-i): «Nu-Mi face Mie nimic ca asociat și purifică Casa Mea (de idoli și de murdărie) pentru aceia care o înconjoară și pentru aceia care stau în picioare (în rugăciune) și pentru cei care se apleacă și se prosternează. ~ Și cheamă-i pe oameni la pelerinaj și ei se vor îndrepta către tine pe jos și pe cămile slabe (obosite din pricina drumului), sprintene, venind pe toate drumurile din depărtări, ~ Pentru a vedea unele avantaje ale lor și pentru a pomeni pe Allah în zilele  hotărâte (primele 10 zile din luna Dhu-l-Hijjah)» (…)” (Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 22:26-28)
Mărire lui Allah, Care a făcut Casa un „loc de revenire pentru oameni și refugiu” (Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:125)!
Inimile celor care Îl iubesc pe Allah sunt în mod natural atașate de Casa Lui. De fiecare dată când văd imaginea acesteia își doresc să ajungă acolo, iar atunci când într-un final ajung la ea, își doresc să se întoarcă. Chiar dacă toți musulmanii își doresc ajung să ajungă la ea, mulți nu reușesc să întreprindă această călătorie minunată fie din cauza problemelor financiare, fie din cauza obligațiilor familiale sau a unor probleme medicale. Allah Știe ce se află în fiecare inimă, iar el este Preamilostiv cu robii Săi dreptcredincioși și oferă aceeași răsplată ca pentru efectuarea acelui act de adorare pentru persoana care dorește să îl îndeplinească, dar nu reușește din cauza unor motive diverse. Acest fapt este demonstrat de către următoarea relatare de la Anas ibn Malik (Allah să fie mulțumit de el!), care a spus:
„Mesagerul lui Allah se întorcea de la Tabūk și, atunci când s-a apropiat de Medina, a spus: «Sunt unii oameni din Medina care s-au aflat alături de voi tot timpul, nu ați parcurs nici măcar o parte din această călătorie, nu ați traversat nicio vale fără ca ei să se afle cu voi Ei (cei care îl însoțeau) au întrebat: «O, Mesager al lui Allah, chiar dacă ei s-au aflat în Medina El le-a răspuns: «Da, pentru că ei au fost opriți de o scuză validă (să nu fie alături de noi, deși și-au dorit din suflet).» (Sahih Al-Bukhari, hadith nr. 4423)
Chiar dacă nu reușim să îndeplinim pelerinajul la Casă (Hajj), trebuie să știm că Allah Prea Îndurătorul, Preamilostivul a făcut luna pelerinajului – Dhū-l-Hijjah – o lună binecuvântată, iar primele zece zile sunt printre cele mai bune zile ale anului, în care orice faptă bună efectuată în această perioadă primeșteși mai multă răsplată decât în mod obișnuit. Allah Preaînaltul spune:
وَالْفَجْرِ֎ وَلَيَالٍ عَشْرٍ
„.(Jur) Pe ivirea zorilor ~ Şi pe cele zece nopţi (primele zece nopţi ale lunii calendarului lunar Dhu-l-Hijjah)!” (Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 89:1-2)
Mesagerul lui Allah a spus:
Nu există zile mai mărețe în fața lui Allah și în care faptele bune să fie mai iubite de către El decât aceste zece zile (Dhu-l-Hijjah). Așadar, măriți numărul lor rostind tasbih (a spune Subhan Allah), tamhid (a spune: al-Hamdu Lillah), tahlil (a spune Lā ilāha illa Allah) și takbir (a spune Allahu Akbar) în timpul acestora.” (consemnat de At-Tabarani în Al-Kabir, clasificat sahih de către Al-Mundhiri în At-Taghrib wa-t-Tarhib)
De aceea, cei care nu au capacitățile necesare pentru a merge la Mecca să își îndeplinească obligația față de Allah Preaînaltul trebuie să fructifice aceste zile speciale ale anului și să își mărească eforturile pentru a excela în efectuarea de fapte bune. Pentru aceasta, putem:
  •     alături de rugăciunile fard (obligatorii) efectuate la timpul lor, putem efectua cât mai multe rugăciuni nafl (voluntare);
  •     să postim așa cum obișnuia să postească și Profetul (ﷺ) în primele nouă zile ale lunii Dhū-l-Hijjah și cu precăderea în cea de a noua zi, ziua de ‘Arafah, deoarece aceasta: „Este ispășire pentru păcatele trecute și pentru cele din anul care vine.” (Sahih Muslim, hadith nr. 1162 b)
  •      a face cât mai mult takbir (a spune Allahu Akbar), tahmid (a spune al-Hamdu Lillah), tahlil ( a spune Lā ilāha illa Allah) și tasbih (a spune Subhan Allah)
  •     să citim Coran pe cât de mult este posibil, precum și să medităm la sensurile versetelor și să le aplicăm în viața de zi cu zi
  •       a spori actele de adorare, a ne căi mai mult și a face du‘ā cât mai mult
  •        a oferi mai mult drept caritate și a îi ajuta pe cei care sunt mai puțin norocoși să se pregătească pentru ‘Eid
  •       să ne abținem la mânie și să ne controlăm limbile de orice fel de vorbire urâtă, de insulte, de bârfe, precum și să încercăm să fim răbdători cu tot ceea ce ni se întâmplă.
Aceste zece zile sunt cu adevărat speciale, iar ele ne pot aduce câștiguri și răsplăți nemăsurate. Cu adevărat câștigați sunt cei care transformă această perioadă într-una cu adevărat minunată, sporindu-și răsplățile și căutând apropierea de Stăpânul lor, fie că se află în Mecca, fie că sunt departe de locurile sfinte.

Fie ca Allah să accepte toate actele noastre de adorare! Amin ya Rabb!




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.
 
;